București, 10 septembrie 2020 – P&G, compania care are în portofoliu mărci precum Ariel, Pampers, Gillette și Fairy, a transformat a treia sală de clasă într-un loc „ca acasă”. Cu ajutorul designerului de interior Adela Pârvu, spațiul a fost reamenajat pentru a oferi copiilor o atmosferă prietenoasă, care să stimuleze învățarea, ținând cont, în același timp, de măsurile de distanțare impuse de noul context.
Pentru elevii clasei pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale numărul 10 ”Radu cel Mare”, Târgoviște, primul an de școală va începe cu o surpriză. P&G a renovat sala de clasă în care aceștia vor învăța, pentru a le oferi un proces de acomodare cât mai ușor, odată cu prima lor experiență pe băncile școlii. Complet reabilitat și redecorat – de la pardoseală și pereți, până la mobilier și elemente decorative, spațiul este definit de o atmosferă creativă și prietenoasă, în care cei mici se pot simți ca acasă. Designerul de interior Adela Pârvu și echipa sa și-au propus să creioneze un loc inspirat de poveștile copilăriei: formele rotunjite și culorile delicate se completează și formează un spațiu primitor și călduros, în timp ce mobilerul modular oferă flexibilitate și permite reașezarea băncilor, pentru a asigura distanțarea socială pentru siguranța elevilor.
„P&G și brandurile sale își continuă misiunea de a fi o forță a binelui și a creșterii, într-o perioadă în care comunitățile au nevoie de o și mai mare implicare din partea noastră. Astfel, continuăm campania O Sală de Clasă ca Acasă cu o nouă clasă care nu doar că a fost reabilitată complet, dar este și pregătită să respecte condițiile de distanțare, pentru siguranța elevilor și a familiilor acestora”, a spus George Carpov, Company Communications Manager P&G.
Programul O Sală de Clasă ca Acasă a fost lansat în 2018, odată cu renovarea unei săli de clasă din cadrul Școlii Generale Rași, județul Ialomița. În 2019, a doua ediție a programului a ajuns în Școala Gimnazială Sohatu, județul Călărași. Această inițiativă își propune să îmbunătățească viața românilor, transformând sălile de clasă în spații sigure, prietenoase și inspiraţionale, pentru a oferi celor mici un mediu adecvat pentru învățare. Selectarea școlilor beneficiare este realizată cu ajutorul ONG-urilor active în aceste zone – pentru cea de-a treia ediție, Școala nr. 10 din Târgoviște a fost aleasă împreună cu asociația Act for Tomorrow.
Despre Procter & Gamble
P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene® și Tide®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați https://www.pg.com pentru noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale.
Pentru mai multe informații vă rugăm contactați:
Procter & Gamble
George Carpov, Company Communications Manager SEE North & Central carpov.gb@pg.com14, 0737 959 149
Ultima modificare septembrie 16, 2020 3:23 pm