S-a împlinit un an de când Mars, unul dintre cei mai mari producători din domeniul alimentar din lume, și-a anunțat planul Cocoa for Generations – o investiție de 1 miliard de dolari care are ca obiectiv asigurarea unui lanț de aprovizionare cu cacao complet sustenabil și cu trasabilitate până în anul 2025. În această perioadă, compania a încheiat parteneriate cu organizații non-guvernamentale, a sprijinit peste 272.000 de fermieri să obțină certificare și a distribuit peste 3,5 milioane de puieți de arbori de cacao.
Lanțul global de aprovizionare cu cacao se confruntă cu multe provocări, precum veniturile reduse ale fermierilor și efectele încălzirii globale cauzate de suprafețele din ce în ce mai mari defrișate pentru activități agricole. În acest context, Mars face apel la cooperare consideră că organizațiile non-guvernamentale, companiile și autoritățile trebuie să dezvolte împreună o nouă abordare care să le permită fermierilor de cacao, familiilor și comunităților acestora să prospere în mod sustenabil.
Cocoa for Generations, proiectul ambițios dezvoltat de Mars, are un scop bine definit, acela de a crea un lanț de aprovizionare cu cacao complet sustenabil și cu trasabilitate până în anul 2025, și beneficiază de o finanțare de 1 miliard de dolari pe parcursul a 10 ani. Este un proiect care include două inițiative. Responsible Cocoa Today stabilește țintele de trasabilitate, iar Sustainable Cocoa Tomorrow este demersul prin care lanțul de aprovizionare cu cacao este transformat pentru a deveni complet sustenabil.
Recent, în cadrul reuniunii Fundației Mondiale pentru Cacao organizate în Berlin, reprezentanții Mars au prezentat primul raport de activitate al planului Cocoa for Generation. Concluziile: peste 180.000 de fermieri au primit bonificații pentru producția certificată, peste 3,5 milioane de puieți de arbori de cacao au fost distribuiți și peste 74.500 de fermieri au beneficiat de cursuri de bune practici agricole.
”Prin acțiunile noastre ne dorim ca toată lumea să prospere și de aceea este esențial să îi ajutăm pe fermieri să-și sporească productivitatea, să-și diversifice veniturile. De asemenea, este foarte important să încurajăm femeile și comunitățile să participe la acest proces de schimbare”, a declarat Zuzana Losakova, Corporate Affairs Director Mars Multisales Central Europe.
Programele Mars își propun să sprijine femeile și comunitățile din sectorul producției de cacao prin cursuri de educație financiară, prin micro-finanțări, prin monitorizarea forței de muncă și prin programe de conștientizare a pericolelor la care sunt supuși copiii folosiți ca forță de muncă.
”Știm că, adesea, femeile sunt responsabile de o mare parte a muncii agricole și ele sunt cele care decid alimentația, siguranța și educația copiilor. Astfel, este foarte important să oferim femeilor acces la educație financiară și la sistemul de creditare. Este un demers care face diferența în comunități! De exemplu, în Coasta de Fildeș, prin parteneriatul nostru cu organizația CARE International și prin programele financiare lansate de aceasta, am venit în sprijinul a peste 6.000 de beneficiari, majoritatea femei”, a adăugat Zuzana Losakova.
De asemenea, Mars a inițiat și o rețea de consultanță pentru fermieri – Farmer Advice Network, unde fermierii locali sunt învățați cum să fie eficienți și productivi, ei devenind apoi consultanți în comunitățile lor. În prezent, aproximativ 20.000 de fermieri beneficiază deja de expertiza acestora.
Toate aceste demersuri sunt interconectate și nu vor avea impact doar asupra caracterului sustenabil și a trasabilității pentru lanțul de aprovizionare curent, o prioritate pentru Mars, ci vor contribui și la o schimbare importantă a modului în care sunt produse boabele de cacao pentru a îmbunătății viețile fermierilor.
Ultima modificare decembrie 4, 2019 5:46 pm