(P) Istanbul, în strălucirea Anului Nou

.
 

Intersecție între Europa și Asia, Istanbul este o metropolă vibrantă, multiculturală și modernă care te ademenește cu prafumul oriental și influențele sale occidentale. Sunt o mulțime de locuri pe care trebuie să le descoperi în fosta capitală a trei imperii, toate învăluite într-o strălucire aparte care te vrăjește.

Explorează megapolisul Turciei într-un circuit cu autocarul de Revelion, alături de Europa Travel, și descoperă pe rând splendorile arhitecturale ale vechilor sultani, la tariful special de 189 euro/persoană.

Punte de legătură între antic și modern, Istanbul este ticsit de monumente, ceea ce-l transformă într-un adevărat muzeu în aer liber. Cu toate astea, orașul se laudă cu cea mai febrilă viață de noapte din Turcia, iar petrecerile organizate aici, mai ales cele la trecerea dintre ani, sunt unele dintre cele mai colorate.

Obiective de vizita în vacanta de Anul Nou

Moștenirea arhitecturală a Istanbulului este impresionantă – în Piața principală Sultanahmet, numită după Sultanul Ahmet I, domnesc construcții de seamă devenite adevărate simboluri în lume. Pătrunde în lumea tradițiilor musulmane la Moscheea Albastră, cea mai mare din Turcia și singura din lume ce deține 6 minarete, vizitează muzeul lumii creștine Bazilica Hagia Sofia – simbolul vechiului Constantinopol, iar dacă ai noroc, ia parte la un spectacol de muzică clasică în Palatul Scufundat (Basilica Cisterna) printre sutele de coloane sculptate și statuetele cu Medusa.

Reședința sultanilor timp de patru secole, Palatul Topkapi este atracția majoră a Istanbulului. Complexul cu patru curți interioare și harem este o adevărată splendoare de artă otomană, în saloanele sale imperiale, decorate cu cele mai fine mozaicuri realizate cu fir de aur, sunt adăpostite artefacte deosebit de valoroase – de la relicvele profetului Mohamed, la bijuterii, arme și armuri, ceasuri antice, colecții de caftane, portrete etc.

O altă reședință imperială luxoasă pe care trebuie să o vizitezi în Istanbul este Palatul Dolmabahce, o comoară arhitecturală aflată pe marginea Bosforului. Intră în grandiosul palat prin cele două porți-monumentale: Poarta Trezoreriei și Poarta Imperială, ce prezintă bogate ornamente orientale, iar Bosforul se vede în toată splendoarea sa.

Circuit Revelion Istanbul vacanta

Spre Podul și Turnul Galata

Dacă ești gurmand și vrei să te delectezi cu cele mai bune preparate turcești din pește și nu numai, restaurantele înșirate sub Podul Galata (cel mai vechi pod ce trece peste Cornul de Aur) sunt cele mai căutate din Istanbul. De aici o poți lua spre Turnul Galata, de unde vei avea cea mai bună panoramă 360 de grade asupra metropolei. O adevărată experiență urbană poate fi plimbarea pe celebrul bulevard pietonal – Istiklal Caddesi, o zonă extrem de aglomerată și înțesată de numeroase cafenele, patiserii și magazine de suveniruri.

Nu poți pleca din Istanbul până nu te bucuri de o croazieră pe Bosfor, prilej să admiri simbolurile arhitecturale aflate pe cele două maluri – european și asiatic. Opțional poți alege și o croazieră pe Marea Marmara până la Buyukada – Insula Prințului, unde vei face turul micului paradis cu trăsura de epocă, iar apoi te vei răsfăța cu cele mai alese bucate turcești.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Circuit Revelion Istanbul – tarif: 189 euro/persoana, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hotel 3*, transport autocar, ghid. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton