(P) Hitul toamnei vine pe „nori de scrum”. Maria Peia și-a pus sufletul pe note

.

Maria Peia are numai 15 ani și până la această piesă superbă, nu a atacat industria muzicală. Acum, însă, ea vine în peisajul muzical românesc cu o piesă proaspătă, extrasă din sonorităţi R&B, cu un sound sincopat, pe scurt, are toate şansele să devină hitul acestui sfârşit de vară fierbinte. De fapt, este hitul anului, cel puțin așa o spune Youtube.

Mai importat este faptul că melodia sună altfel, ritmul este atrăgător și amețitor în același timp, beat-ul este ultramodern și Maria nu abuzează de onomatopeele care, de 30 de ani, tin loc de cuvinte în mai toate piesele care se așează pe primele locuri în topurile românești.

Tinereţea Mariei vine la pachet cu iubirea şi inevitabila suferinţă din iubire, dezamăgirea, promisiunile neonorate, tristeţea şi poezia acestor sentimente înflorite în inima ei. „Visul meu nu îl pun pe mute” zice Maria Peia şi perseverenţa ei este un îndemn pentru adolescenții generației ei, care acum trebuie să-şi trăiască visurile, să-şi construiască viitorul, să dea aripi aspiraţiilor şi bucuriei de a trăi.

În cântec se vor regăsi, cu siguranţă atâtea suflete rănite, ce vor fredona alături de Maria „Doar lângă tine/ Se aprindea focul din mine/ Te-am crezut, dar nu ştiu cum/ M-ai lăsat pe nori de scrum”.

Are doar 15 ani, spuneam, dar vocea ei plină de căldură dovedeşte siguranţa şi bucuria de a cânta. Ca orice piesă R&B care se respectă, accentul acestei piese cade pe vocea ei plină şi vibrato-ul uimitor. Rădăcinile R&B-ului în Soul sunt evidente nu doar în liniile de ritm și bas, ci și în emoția exprimată. Versurile acelea, fetelor,  știţi voi, când inima te se alină odată cu fiecare sunet, cu fiecare strofă, iar prietenii tăi receptează vibrația fierbinte, vibrația iubirii. N-ai cum să rezişti unei astfel de piese cu flow ce va electriza publicul, și suntem convinși că Maria Peia poate aduce pe scenă un performance plin de culoare şi candoare, combinaţia perfectă pentru o experienţă muzicală absolut specială.

O poveste din lumini şi umbre, din tristeţe şi speranţă, o piesă cu suflet, acesta e propunerea cu care Maria ne va colora toamna, anotimpul predilect al melancoliilor muzicale de neuitat.

    
Vedete din Romania Vedete internationale