(P) Flori într-o zi de vară

În ritmul anotimpurilor schimbătoare, vara pășește cu un soi de gingașă hotărâre și aduce cu sine un cocktail amețitor de culori și schimbări. 

Asemeni unei amiezi dogoritoare în care un angajat al unei companii ce oferă servicii de livrare flori sună la ușă, ascunzându-se în spatele unui buchet imens de trandafiri, la fel și vara așteaptă să se strecoare în casele noastre pentru a ne dezlega de monotonia zilelor trăite la program. La fel de hotărât precum vara, angajatul serviciilor de livrare flori, mai sună o dată, iar într-un final ușa se deschide. La fel ca și tine, chipul frumos de dincolo de prag este surprins. Programul încărcat și prestabilit nu permite spațiu pentru astfel de surprize. Și totuși, în timp ce îmbrățișează acei trandafiri și se îmbrăcă în parfumul lor estival, un gând fuge naiv către o poezie învățată demult, în liceu:

„De când te aștept…”

Nici nu știuse cât de mult așteptase acel strop de frumusețe care să rupă zalele rutinei de fiecare zi și fără să își dea seama, începe să zâmbească la fel cum o făcea pe vremuri, când învățase acele poezii de Minulescu pentru teza la literatură. Cel pe al cărui ecuson stătea scris „livrare flori, știa mai puține despre Minulescu și mai multe despre adresele clienților către care trebuie să se grăbească. Cu toate acestea, înainte de a pleca, se oprește o clipă în capul scărilor. Privește chipul frumos ce radia de bucurie printre petale de trandafiri și se simte cuprins de o realizare pe cât de surprinzătoare, pe atât de romantică: 

Munca lui nu constă într-un serviciu de livrare flori, ci într-un serviciu de livrare zâmbete.

Vara aduce cu sine o mulțime de ocazii pentru a întrerupe monotonia, livrând astfel de zâmbete celor dragi. Cu un buchet trimis putem sărbători încununarea cu succes a unui an școlar sau putem împărtășii emoțiile unor examene importante. De asemenea, putem fi martori la  „DA-ul” prin care două suflete aleg să își unească drumul în viață sau putem aminti celui care se crezuse uitat că ziua sa de naștere este un prilej de sărbătoare. 

Toate aceste evenimente ce poartă, în special, culorile lui cireșar și ale lui cuptor, transformă vara într-una una dintre cele mai anticipate perioade ale anului. Mai mult decât atât, vara aduce cu sine căldura și tihna zilelor de vacanță, alături de dulceața fructelor în pârg și parfumul grădinilor de trandafiri. Acestea, spre deosebire de marile evenimente din viața noastră și a celor dragi, nu au nevoie de o ocazie specială pentru a fi sărbătorite. 

Acestea sunt precum biletul care însoțea acel buchet de trandafiri adus la ușa chipului frumos de către un serviciu online de livrare flori. Un bilet simplu, pe care scria doar:

„Cu ocazia unei frumoase zile de vară…”

    
Vedete din Romania Vedete internationale