Se spune că femeile pot face orice. Și că pot muta și munții din loc, dacă își doresc. O femeie poate fi în același timp și mamă, și soție, și un profesionist desăvârșit, și cea mai bună prietenă, dar și cel mai bun coleg. Sunt domenii în care, în ultimii ani, femeile și-au făcut tot mai mult loc. Și au obținut recunoaștere și apreciere. Unul dintre acestea este vinificația!
Când spui vin și vinificație, te gândești aproape instant la un domeniu exclusiv bărbătesc. Realitatea, însă, este alta! În Crama de la Purcari, în frumoasa Moldovă de peste Prut, viticultura și vinificația sunt meserii practicate cu succes și de către femei. Galina Ciolac este unul dintre cei mai vechi angajați de la Purcari și una dintre femeile care participă activ la scrierea istoriei celei mai renumite crame din Republica Moldova. “Am trăit o viață de om aici, o viață frumoasă.Pe fiecare sticlă de vin care mi-a trecut prin mână am tratat-o cu respect. Ma apropii de pensie, dar am multe momente frumoase petrecute aici, în Cramă și în podgorie. Cele mai frumoase amintiri sunt legate de Sărbătorile de iarnă, întrunirile cu echipa și masa de Crăciun, luată alături de toți cei de aici, de la cramă”, își amintește Galina.
Pentru doamna Galina, așa cum îi spun toți cei de la muncă, acasă înseamnă și la Purcari în cramă. Cu mulți ani în urmă, când a venit prima dată la muncă într-o podgorie, Galina nu se gândea că această profesie îi va veni mănușă. Știa că intră într-o lume poate mai facilă bărbaților, dar asta nu i-a oprit dorința de a pune pe mesele celor dragi cel mai bun vin. Pentru că prin mâinile Galinei au trecut în toți acești ani sute de mii de sticle cu vin. Recunoaște, amuzată, că acum știe să facă diferența între un vin de calitate și unul contrafăcut și își amintește cu drag de mândria pe care o vedea în ochii soțului când, la mesele în familie, îi povestea despre cum recunoști un vin valoros. “Soțul meu a fost un cel mai mare susținător, întotdeauna a fost alături de mine. M-a susținut atunci când am intrat în vinificație și mi-a dat încrederea că eu, o femeie simplă, pot face lucruri mărețe. Viața noastră s-a împlinit aici, la Purcari, cu cei 3 copii și cu mii de momente pe care nu le voi uita niciodată.’’
Copiii au crescut și au plecat fiecare pe drumul lui. Drumul Galinei duce, în fiecare dimineață, în podgorie. Ca un ceas, la 06.30 este în picioare, la 08.00 este în podgorie. Amintirile sunt cu ea tot timpul. “Am prins vremurile în care făceam cârlige de mână pentru sticlele de vin, era destul de greu. Acum, totul s-a tehnologizat, vinul este mai bun, lucrul merge mai repede.”
Sute de mii de sticle de vin, mii de povești de spus nepoților
În crama de la Purcari se îmbuteliază zilnic mii de sticle. O mare parte din acestea trec prin mâinile doamne Galina. Acum, că au plecat copii, Galina le povestește fetelor despre viața lor. Sunt multe femei asemeni ei, care au reușit într-o lume dificilă, cea a vinificației. “Mă pregătesc să ies la pensie, dar îmi e greu. Mai am 3 ani și mă bucur zi de zi de colegele mele, de cafeaua băută împreună dimineața. Eu nu mă las, colectivul de fete este brici, suntem mereu în competiție cu celelalte, trebuie să fim cele mai bune. Suntem aici 6 fete, de la 30 la 60 de ani.” Când a pășit în lumea vinului, Galina nu știa mai nimic. A avut parte de mentori buni, oameni care au avut răbdare și i-au explicat întreg procesul de vinificație. Acum, e rândul ei să ofere. “Mă uit la tinerele care vin și îmi doresc să le învăț tot ce știu eu mai bine. Pe vremuri munceam cu mâna la îmbuteliere, acum aparatele te ajută foarte mult. Avem toți rolul nostru aici și suntem ca într-o familie.”
Perioada de pandemie, între nesiguranță și speranță
Perioada dificilă a pandemiei cauzată de COVID 19 nu a afectat-o foarte tare pe Galina. ‘’Aici, la noi în Cramă, am simțit că a contat foarte tare sănătatea oamenilor. Am avut tot timpul la dispoziție săpun lichid și dezinfectant, am primit pachete chiar și pentru acasă. Am primit tot timpul îndrumări și sfaturi cu privire la modul în care putem solicita asistență medicală și, atunci când am avut nevoie, un psiholog angajat de companie ne-a ajutat să facem față stresului provocat de pandemie. În plus, de Paște am avut vacanța tradițională de Sărbători de 2 săptămâni și ne-am întors la muncă într-un loc complet dezinfectat. Frică? Nu, nu mi-a fost deloc’’, spune Galina.
Marile vinuri se nasc în momente de înaltă inspirație, marile vinării se mențin prin efort zilnic, aproape nevăzut, dar asiduu. Cei mai importanți sunt însă oamenii. Cei care pun suflet în fiecare picătură de vin. Galina este un astfel de om, o femeie vinificator la Purcari a cărei viață a curs lin, asemeni licorii magice, și care, cu trecerea anilor, a adăugat înțelepciune și savoare. Grija și atenția ei adaugă valoare sentimentală fiecărei sticle de vin marca Purcari.