(P) Eficientizează costurile de investiții în casă – cum poți modifica tâmplăria din termopan

.

Trece vara, trece și relaxarea în ceea ce privește investițiile în casă și pregătirile pentru un nou sezon rece. Știm că importante sunt sistemele de încălzire, însă în completarea lor vin și alți factori care vor susține randamentul termic al locuinței. Situații destul de des întâlnite se referă la pierderile de căldură din cauza izolației sau lipsa acesteia, precum și din cauza tâmplăriei. Nu degeaba a devenit populară cea din PVC. Termopanele pot fi și modificate astfel încât să acopere tot necesarul.

Ideea de a repera sau modifica vine uneori la pachet cu gândul că rezultatul nu va mai fi la fel de calitativ – ca și când orice se modifică după proiectarea din fabrică înseamnă improvizație. Este greșit, spun specialiștii. SERVICE TERMOPANE ULTRAPVC spre exemplu activează pe piața bucureșteană, o firmă ce se ocupă de reparații și modificări ale geamurilor termopan. Prin serviciile de acest gen există o demonstrație a faptului că tâmplăria de acest tip este durabilă, o investiție bună, chiar dacă vor exista pe parcurs modificări față de proiectul inițial.

Ce poți modifica la termopane

Aici poti sa vezi toate serviciile de reparatii pentru termopane de la Service Termopane UltraPVC.  În principal este vorba de schimbarea unor accesorii, de deschiderea geamului sau de sticla în sine.

Cel mai adesea schimbările practice sunt la geamuri, din cel fix în mobil, la încăperi precum bucătăriile, unde sistemele incluse, electrocasnicele impun anumite evacuări. Un geam fix poate avea și gaură pentru tubulatura de la hotă. De asemenea, există alternative – doar o parte din geam să rămână fix și cu gaură, cealaltă să fie mobilă.

În special la locuințele unde spațiul nu este prea generos, cu mobilă suspendată ce acoperă aproape integral un perete, deschiderea geamului termopan poate sau nu să fie o problemă. Dar știm la fel de bine că un geam mobil este de preferat, mai practic, dar și mai scump. Investiția de acest gen poate fi oricând făcută, pe parcurs.

Specialiștii spun că una din marile probleme se referă la nivelul umidității din încăperi. Este necesar schimbul de aer, deci aerisirea, indiferent de anotimp. Pare un gest banal, dar care ar putea să ajute la reglarea nivelului de umiditate din casă. Pentru a minimaliza disconfortul este indicată deschiderea oscilobatantă a geamurilor, ce permite aerisirea și când ești plecat de acasă, fără riscurile impuse de geamul larg deschis. Iată o nouă modificare dorită, din rațiuni practice.

Alte modificări rentabile

Stilul de viață se schimbă pe parcurs astfel că nu trebuie să existe o limitare a opțiunilor din cauza unor alegeri făcute cândva. Chiar dacă atunci când ai ales geamurile termopan nu ai inclus și plasa de țânțari, un astfel de proiect poate fi oricând făcut ulterior.

Pe magazinul online Service Termopane UltraPVC găsești plase țânțari în variante diverse, de la cele fixe la cele cu deschidere, cu balamale sau de tip rulou. Alegerile depind de mai mulți factori, nu doar de preț. Cât despre montajul acestora, aceeași firma se ocupă de tot.  

Din rațiuni practice, dacă instalarea inițială a geamurilor nu a fost una de calitate, dacă condensul creat între cele două părți de sticlă începe să apară și această este o problemă constantă, geamul trebuie schimbat. Nu te gândi însă că va presupune schimbarea totală de tâmplărie, ci doar geamul. Sticla spartă sau condensată, din diverse motive, cere automat înlocuire. În cazul firmelor serioase și prompte procedura de înlocuire nu depășește 3 zile, cu proiectare cu tot.

Modificările de acest gen nu sunt un moft

Trebuie înțeles faptul că astfel de modificări sunt o altă variantă prin care sunt oferite servicii și produse custome made, nu standard. Ideea geamurilor termopan a fost să sporească confortul termic, să ofere siguranță și să se plieze pe necesități exacte – suficient de groase pentru a izola fonic, cu deschideri diverse, cu tipuri de sticlă variată. Față de clasica tâmplărie din lemn, pvc-ul este mai rentabil și oferă mai multe beneficii.

Serviciile de modificare sau de reparații, mai ales după ce a expirat garanția producătorului sunt specializarea celor de la Service Termopane UltraPVC. În cadrul paginii lor pot fi simulate și costurile aferente serviciilor dorite. 

    
Vedete din Romania Vedete internationale