(P) Descoperă Corfu în vacanța de Paște, la tariful imbatabil de 229 euro!

.

Cele mai frumoase tradiții de Paște se păstrează în Grecia, însă obiceiurile culturale și culinare sunt diferite de la regiune la regiune. Dacă în orașele aflate în partea continentală se organizează petreceri ceva mai moderne, în unele insule poți lua parte la cele mai lungi procesiuni religioase, așa cum se întâmplă în Corfu.

Cea mai verde insulă din Marea Ionică este luată cu asalt de greci în preajma sărbătorilor, iar în ultimii ani tot mai mulți turiști români își rezervă vacanța aici, atrași de vremea plăcută, de evenimentele culturale, dar și de numeroasele obiective istorice și naturale.

Dacă nu ți-ai făcut planuri pentru Paște, încă mai poți rezerva un circuit cu autocarul în Corfu, de la Europa Travel, la tariful accesibil de 229 euro/persoană.

Turul de 5 zile îți dezvăluie pe traseul tău, Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal bulgăresc și o capodoperă arhitecturală cu impresionante coloane, balcoane și circa 400 de chilii, pline de sculpturi și simboluri religioase.

Odată ce ai păși pe tărâmul zeilor, vei putea descoperi obiceiuri și datini reînviate în săptămâna premergătoare Paștelui, când localnicii se țin de post, merg la biserică și pregătesc bucate alese pentru masa festivă.

Pelerinaj la Meteora, centrul monahal de pe vârful stâncilor

În Kalambaka, orașul din piatră ce stă în umbra Meteorelor, poți lua parte la un frumos obicei în Vinerea Mare, când fetele decorează Sfântul Epitaf cu buchețele și coronițe de flori, ca apoi catafalcul lui Hristos să fie purtat pe străzi, într-o ceremonie funerară.

Regăsește-te spiritual la Mănăstirea Marele Meteor și Mănăstirea Sfântul Ștefan, ce fac parte din complexul monahal Meteora, monument de patrimoniu mondial UNESCO. Edificiile de cult au fost construite fix pe vârful stâncilor ce par că străpung cerul ca o săgeată, de către călugări pentru a trăi în sihăstrie mai aproape de cele sfinte. După ce ai captat cele mai impresionante peisaje montane mergi la Atelierul Zindros, de unde poți achiziționa icoane bizantine cu foiță de aur, urmărind întregul proces al realizării acestor bijuterii de cult.

Din Igoumenitsa, orașul-portuar din regiunea Epir, se traversează spre Corfu, o insulă paradisiacă cu numeroase grădini de lămâi și păduri dese de chiparoși și pini, unde Paștele se sărbătorește într-un mod unic, foarte diferit de restul Greciei.

Activități memorabile în Corfu

În circuitul de la Europa Travel, vei putea lua parte la cea mai lungă procesiune religioasă cunoscută sub numele de Litania Sfântului Altar, desfășurată în Sâmbăta Mare. Alaiul de preoți și fanfare militare pornește din Catedrala Sfântului Spiridon, iar pe străzile strâmte ale capitalei Kerkyra este purtată racla cu moaștele patronului insulei. De la balcoanele vilelor neoclasice sunt aruncate vase din ceramică roșie, ca simbol al curățirii sufletești și al reînnoirii.

După evenimentul religios, plimbă-te pe Esplanada – un bulevard cochet din centrul istoric ce face parte din UNESCO, vizitează Palatul Regal, un simbol arhitectural rămas mărturie din timpurile când insula era ocupată de britanici, iar apoi urcă la cele două cetăți venețiene: Palaio Frourio și Neo Frourio.

Seara poți participa la Slujba de Înviere în una dintre numeroasele catedrale și biserici din Corfu Town, urmată de o masă festivă de Paște, ce include un frumos program folcloric cu bucate locale și spart de farfurii pe fundal.

Europa Travel îți propune să faci opțional și turul Insulei Corfu, ce îți dezvăluie cele mai încântătoare locuri, peisaje luxuriante și obiceiuri arhaice. Descoperă Roda, o așezare pescărească cuibărită la poalele unui deal învelit în măslini, evadează în Sidari, localitatea cunoscută pentru încântătoarea plaja Canal DAmour sau fă cunoștință cu vedeta insulei, Paleokastritsa ce a fost dezvoltată în jurul a trei golfuri cu apă ca smaraldul.

Pentru relaxare la plajă poți alege Agios Georgios, Glifada, Messoghi, Moraitika, Benitses sau Dassia, câteva dintre stațiunile cochete cu nisipuri fine sau prundiș, scăldate de apele clare ale Mării Ionice.

Salonic, cel mai cosmopolit oraș din regiunea Macedonia

Circuitul de Paște se încheie cu un scurt popas în Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia ce a fost stăpânit de trei mari Imperii: Roman, Bizantin și Otoman, păstrând și astăzi câteva dintre cele mai importante edificii ridicate în acele timpuri. Turul orașului include opriri în cosmopolita Piață Aristotel și vizite la Turnul Alb, Catedrala Sfântul Dumitru sau Arcul lui Galerius.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Speciala Paste Circuit Corfu – tarif: 229 euro/persoana, 5 zile (1 noapte in Kalambaka + 4 nopti in Corfu) cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, vizita la Manastirea Rila si Salonic, excursii la Meteora si Corfu Town, insotitor de grup. Bonus: Masa Festiva de Paste! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

    
Vedete din Romania Vedete internationale