Sezonul rece care urmează vine cu o mulțime de provocări – munca de acasă, restricțiile cauzate de pandemia de COVID-19, stresul că am putea petrece sărbătorile departe de oamenii dragi și, în general, tot ce ține de distanțarea socială.
În acest context, nu-i de mirare că din ce în ce mai multe persoane aleg să facă sport acasă, pentru menținerea tonusului fizic, atât pentru că vremea nu prea mai permite mișcarea în aer liber, cât și pentru că sălile de sport fie sunt închise, fie pot prezenta un risc de îmbolnăvire. Și, după cum știm cu toții, lucrurile nu decurg mereu grozav acasă, atunci când faci sport de unul singur.
Cu toate acestea, ar trebui să știi că există totuși un produs care te-ar putea ajuta atât pentru micile accidentări din timpul sportului făcut acasă, cât și pentru a trece mai ușor peste această perioadă stresantă, pe care o trăim cu toții – uleiul CBD.
Ce este uleiul CBD? Canabidiolul (CBD) este unul dintre canabinoizii naturali care se găsesc în plantele de canabis, fiind o substanță legală, fără efecte psihotrope (spre diferență de THC) și care nu dă dependență.
Câteva studii recente atestă că CBD poate avea beneficii pentru sănătate, mai ales pentru reducerea stresului, ameliorarea durerilor sau îmbunătățirea calității somnului.
CBD și sportul
Pentru că vorbeam de sportul făcut acasă, în această perioadă, și de micile accidente care apar inevitabil, cum ar fi durerile de spate sau cele musculare, atunci când nu execuți corect un exercițiu, sau când nu te încălzești suficient înainte de antrenament, e bine să știi că uleiul CBD te-ar putea ajuta.
Chiar dacă cercetările pe CBD continuă, faptul că în zilele noastre mulți sportivi au recurs la CBD, ca să-și amelioreze durerile, înainte și după o activitate musculară intensă, sau ca să-și regleze somnul ori să se relaxeze, nu mai e un secret pentru nimeni.
Johnny ‘Swift Smith, campion internațional la kickboxing este unul dintre atleții care recomandă uleiul CBD atât pentru un somn mai bun, cât și pentru recuperarea mai rapidă după un antrenament dificil.
Poți folosi uleiul CBD fie direct, sublingual, câteva picături pe zi, cât și aplicându-l local, pe zonele dureroase. E important să știi că sportivii de performanță care folosesc acest produs o fac legal, pentru că CBD este autorizat aproape peste tot în lume și nu se consideră dopaj, neavând THC în compoziție.
La ce alte beneficii te-ai mai putea aștepta folosind uleiul CBD:
- Stimularea apetitului, ceea ce înseamnă că te-ar putea ajuta dacă scopul tău este să scapi de grăsime și să pui masă musculară, făcând sport.
- Eliminarea senzației de greață, care poate să apară după un antrenament intens.
- Relaxarea spasmelor musculare, cu care mulți sportivi, fie ei amatori, fie profesioniști, se confruntă.
Ultima modificare octombrie 19, 2020 1:53 pm