În funcție de cum îți speli rufele, o singură încărăctură de haine poate avea o altă amprenă de carbon, iar aceasta poate fi surprinzător de mare. Spălarea și uscarea unei ciclu de rufe o dată la două zile produce aproximativ 440 de kilograme de CO2e în fiecare an.
Amprenta de carbon a unei încărăcturi de rufe este de 0.6 kg CO2e, cu spălare la 30 grade Celsius și cu uscare pe sârmă, și poate ajunge până la 3.3 kg CO2e, cu spălare la 60 de grade Celsius și uscată într-un uscător rufe. Există multiple lucruri pe care le poți face pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon în ceea ce privește modul în care îți speli hainele.
În primul rând, eficiența electrică a mașinii de spălat trebuie să fie măcar din gama A, dacă nu chiar A+. Deja doar prin acest aspect salvezi atât bani, dar și reduci amprenta de carbon. Ulterior, există mici diferențe pe care le poți aplica și care vor avea, în timp, un impact mare.
Uscător rufe: oferte (eMAG)
1. Poartă hainele de mai multe ori
În afară de lenjerie pe care o schimbăm zilnic și haine pe care le-am murdărit prea tare pentru a le mai purta o dată, restul pot fi purtate cel puțin încă o dată. Blugii, de exemplu, nu trebuie să fie spălați foarte des, întrucât riscă să se rupă sau să se deterioreze mai repede. Inclusvi compania Levis recomandă spălarea blugilor la două săptămâni și nu zilnic sau o dată pe săptămână. Cu siguranță poți purta un pulover, o bluză sau o pereche de pantaloni încă o dată. Acest lucru va reduce considerabil consumul de electricitate.
2. Utilizează detergent eco sau concentrat
Nu numai că are un impact minim asupra mediului înconjurător, dar un detergent eco nu este atât de aspru cu pielea ta. Detergenții clasici au diverse substanțe chimice ce ajung inevitabil în ecosistem și afectează mediul înconjurător, animalele și plantele. Principalul ”inamic” este balsamul de rufe care nu numai că se poate depunde pe circuitul mașinii de spălat și o poate face să se strice mai repede, dar și poluează foarte mult. Opțiunile eco și biodegradabile, bazate pe plante, sunt la mare căutare și apar din ce în ce mai multe produse. Acestea tind să fie preferatele mămicilor, întrucât sunt foarte prietenoase cu pielea celor mici.
Dacă totuși dorești să folosești detergent clasic, utilizează unul concentrat. Acestea consumă mai puține resurse pentru ambalare și, la scară largă, pot fi livrate mai multe bucăți cu mai puțin spațiu și combustibil.
3. Spală la mână
Există situații în care avem nevoie de o anumită bluză sau o pereche curată de șosete, iar pentru a le putea purta, băgăm rufe la spălat fără a fi nevoie, doar pentru a umple cuva mașinii de spălat. Este mult mai ușor să clătim într-un lighean obiectul vestimentar de care avem nevoie. Mai ales că este recomandat spălatul la mână a anumitor haine din materiale mai prețioase. Acesta nu este așa dur cu materialul, iar hainele ies mai puțin șifonate.
4. Uscarea
Este de preferat să uscăm hainele pe sârmă, întrucât această metodă este cea mai puțin poluantă. Dar dacă dorim să folosim un uscator rufe, sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a eficientiza utilizarea acestuia. Curățarea filtrelor este unul dintre acestea. Dacă filtrele nu sunt curățate după fiecare utilizare a uscătorului, acesta va consuma mai multă eletricitate. Dacă uscătorul tău are senzor de umiditate, folosește-l. Acesta știe când hainele sunt uscate și oprește automat un uscător rufe. De asemenea, nu utiliza șervețele pentru uscător, întrucât poluează și sunt pline de compuși chimici. În schimb, utilizează bile (de lână) refolosibile pentru a avea parte de haine moi atunci când le scoți din uscător.
Nu în ultimul rând, nu călca dacă nu e nevoie. Da, poți usca haine pe umeraș pentru a nu necesita călcare sau chiar le poți scoate direct dintr-un uscător rufe și să le împachetezi sau așezi în dulap. Acest lucru te va scăpa de nevoia de călcat.
Ultima modificare februarie 18, 2021 4:06 pm