(P) Cum porți cizmele de damă vișinii

.

Moda impune adesea linii directoare pe care le respectăm de la A la Z. Însă nu trebuie să fii nici critic de modă și nici o împătimită a tendințelor ca să-ți dai seama că unele lucruri pur și simplu ies în evidență prin versatilitatea lor. Spre exemplu, cizmele vișinii. Multă vreme au fost blamate, o perioadă au convins și iată-le revenind în forță la modă, mai mult decât oricând. 

Dacă vrei să vezi cum poți asorta cizmele vișinii cu aproape orice articol vestimentar din garderoba ta, atunci aceste idei îți vor fi de folos.

Cizme vișinii și blue jeanși

Jeanșii sunt deja emblematici în modă, iar asocierea loc cu aproape orice alt articol vestimentar este o combinație reușită. Jeanșii pot fi purtați la oricare dintre noile modele de cizme și nu ai cum să dai greș. Dar dacă asociezi jeanșii cu cizmele de damă vișinii, iar în partea superioară folosești un articol vestimentar în aceeași nuanță, deja combinația se anunță un succes. 

Poți combina o jachetă, un trenci sau un pulover oversized, iar efectul va fi garantat. Poartă o gentuță de umăr fină, renunță pentru moment la clasica poșetă de dimensiuni foarte mari. Important este să nu te axezi foarte mult pe machiaj, deoarece vei dori să pui ținuta în evidență, iar orice altă combinație de culori s-ar putea să diminueze efectul pregătirilor tale. 

Cizme vișinii și combinații în culorile toamnei

E drept că vișiniul nu se potrivește prea multor nuanțe și oricât de neconvenționale am vrea să fim, în realitate nu am vrea să dăm greș. Dacă aruncăm o privire rapidă în paletarul de culori, vom vedea că grena cu verde, spre exemplu, sunt ca doi magneți cu poli similari. Se resping. Însă cum vă sună vișiniul într-un tablou vestimentar în culorile toamnei? 

Cizmele vișinii merg de minune la paltoane de culoare galben muștar, bej sau chiar maro. Important este să alegi culorile potrivite și să încerci prin vestimentație să pui accentul pe articolul pe care dorești să-l expui mai mult. În orice context însă, culoare cizmelor va fi întotdeauna, fără excepție, remarcată de la prima privire. 

Cizme vișinii și negrul în toate formele sale

Am menționat generic negru, fără a puncta articolul vestimentar. Există și un temei pentru aceasta. Negrul în general are tendința de a expune sau mai bine spus, de a evidenția alte elemente din jur. Negrul conturează silueta și pune accentul pe elementele de decor sau accesorii. 

Poartă așadar fuste negre, rochii negre, dresuri sau pantaloni negri, la care să adaugi o helancă neagră sau, după caz, o cămașă. Vei fi surprinsă să vezi cât de mult va accentua negrul silueta, dar și cizmele sau bijuteriile folosite, liniile și trăsăturile feței, într-un cuvânt, feminitatea. 

Pentru că folosești un substrat negru, vei avea nevoie să deconectezi cumva privitorul de la această singură nuanță, iar cizmele vor fi pretextul perfect. Vei putea folosi chiar și bijuterii în tonuri de vișiniu sau, dacă vrei să faci o mișcare cu adevărat îndrăzneață, atunci auriul ar putea fi soluția. 

Cizmele vișinii au fost poate evitate o perioadă, însă iată că ele sunt articole de modă care din când în când revin, ajutând la realizarea unor combinații demne de titlul de opere de artă. Deși par greu de organizat în ținutele noastre, poate prin prisma culorii, de fapt cizmele vișinii sunt o bază bună de plecare pentru orice împătimit al stilului hippie sau grunge. Dealtfel, ele pot ajuta și în ținute elegante sau casual, în funcție și de tipul, materialul sau textura cizmelor.

Nu credeai că se mai poartă cizmele vișinii? Ei bine, ele revin la modă așa că fii îndrăzneață, fii tu!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton