(P) Cum ne pregătim în mod corespunzător pentru venirea pe lume a bebelușului?

.

Momentul sosirii celui mic pe lume este unul încărcat cu emoții pozitive, care mai de care mai copleșitoare, astfel că toți părinții din întreaga lume sunt nerăbdători să îl întâlnească pe bebe cât mai curând posibil. De îndată ce micuțul sosește, foarte mulți părinți constată faptul că nu s-au pregătit îndeajuns de mult pentru acest lucru, astfel că din acest punct începe o perioada plină de stres și de alergătură dintr-o parte într-alta pentru a achiziționa toate produsele necesare pentru cel mic.

Chiar dacă în prezent lucrurile sunt mult mai simple grație faptului că produsele pentru cei mici se regăsesc într-o gama impresionantă și la doar un click distanță, cu certitudine timpul nostru este unul destul de limitat după sosirea celui mic. De cele mai multe ori însă nu este vorba doar despre sănătatea și siguranța nou-născutului, ci și despre comfortul tău psihic și liniștea ta interioară.

Deși orice mămică în mod cert își alcătuiește o lista cu diverse produse pe care trebuie să le achiziționeze astfel încât cel mic să se poată bucura de tot confortul, nu sunt deloc rare situațiile când anumite lucruri pur și simplu ne scapă. Pentru că știm cu exactitate cum sunt aceste momente și cât de simplu este să uităm de anumite lucruri atunci când suntem cuprinși de o stare de bucurie nemărginită, am pregătit pentru ține o listă cu câteva dintre cele mai importante produse pentru copii care nu ar trebui să îți lipsească de îndată ce bebelușul sosește pe lume.

Pătuțul pentru copii

Pătuțul pentru copii este primul pe lista celor mai importante lucruri de achiziționat pentru bebeluși având în vedere că acesta are un impact major atâta asupra calitățîi somnului celui mic, cât și asupra sănătății. Un pătuț pentru bebeluși trebuie în mod cert să fie unul foarte bine finisat (să nu aibă margini ascuțite, locuri nefinisate) și nici să fie vopsit cu vopsele chimice. Mai mult decât atât, salteaua pentru pătuț este produsul căruia trebuie să ii acorzi o atenție sporită având în vedere că aceasta nu trebuie să provoace alergii și trebuie să mențină dreapta coloana celui mic.

Geantă pentru scutece

O geantă pentru scutece îți va fi un veritabil aliat în orice moment, însă în special atunci când vei ieși cu cel mic la plimbare. O astfel de gentuță îți permite să depozitezi cu mare ușurință scutecelele celui mic, astfel că o vei putea lua cu ține oriunde și îl vei putea schimba pe micuț ori de câte ori este necesar.

Produse pentru igiena bebelușului

Igiena bebelușului este foarte importantă, încă din primele luni de viață, astfel că este absolut esențial că vei achiziționa produsele potrivite. Spre deosebire de noi adulții, pielea bebelușilor este foarte sensibilă, astfel că produsele pentru îngrijirea lor (șampon, creme, etc) trebuie în mod cert să nu aibă în componența lor alergeni și să fie destinate în totalitate îngrijirii celor mici. Evită cu orice preț utilizarea produselor tale de îngrijire în cazul bebelușilor!

Hăinuțe confortabile

Confortul celui mic este foarte important atât pentru el cât și pentru liniștea ta, motiv pentru care, este recomandat să îți îndrepți atenția înspre hăinuțe confecționate din materiale naturale, astfel încât să eviți pe cât posibil apariția potențialelor alergii.

Ultima modificare februarie 21, 2020 5:07 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale