Un copil care va descoperi plăcerea lecturii de la o vârstă fragedă va fi inteligent și va avea o curiozitate naturală de a studia și cerceta lumea din jurul său. În acest fel, își va dezvolta inteligența, imaginația și empatia și va putea obține rezultate mai bune inclusiv la școală și ulterior, în facultate și la locul de muncă.
Din păcate, mulți copii își limitează lecturile la cele incluse în programa școlară, iar aceste texte nu le citesc din pasiune, ci doar din obligație. De aceea, este important ca un părinte să poată trezi în copilul său dorința de a citi și plăcerea descoperirii unor lumi noi, prin intermediul cărților. Prin urmare, cum îl poți ajuta pe micuțul său să înțeleagă importanța lecturii? Iată ce trebuie să faci.
Citește-i povești
Ar fi bine să creezi împreună cu copilul tău un ritual al lecturii, chiar de când este foarte mic și nu poate citi singur. Înainte de culcare, dar și în timpul zilei, poți aloca o oră pentru a-i citi puiului tău ceva frumos. La început va fi atras de pozele colorate din carte, dar, pe măsură ce va crește, va învăța să aprecieze și farmecul lumii misterioase și amuzante pe care o descrie autorul. La finalul fiecărei ore de lectură, puteți discuta despre personajele din poveste, ca să-l înveți astfel să analizeze totul cu un ochi critic.
Desigur, propriul tău exemplu este foarte important. De aceea, îți recomandăm ca, de îndată ce copilul va putea citi singur, să citiți împreună câteva pagini, fiecare din cartea lui.
Copiii adoră să meargă la cumpărături, iar cărțile nu trebuie să fie o excepție. Mergi cu micuțul tău într-o librărie și cumpărați împreună cărți. În acest fel, va avea ocazia să-și aleagă singur lecturile preferate, care îl atrag, dincolo de recomandările din programa școlară. În plus, este un bun moment pentru a răsfoi diferite cărți expuse, pentru a descoperi astfel autori care ar putea fi de interes pentru el.
Dacă vrei să eviți aglomerația din magazine, librăria online este o soluție foarte bună. Poți explora împreună cu copilul tău, din fața calculatorului sau de pe ecranul telefonului, oferta generoasă a librăriilor, pentru a descoperi scriitori sau teme care vi se par de interes și pe care veți dori să le citiți.
Copiii sunt pasionați de noile tehnologii încă de la cea mai fragedă vârstă. Nu este de mirare că activitatea lor preferată va deveni în curând jocul pe calculator sau vizionarea unor filme la televizor. Desigur, nu este bine să le interzici complet accesul la aceste gadgeturi, dar trebuie să limitezi timpul pe care îl vor petrece zilnic online sau la televizor.
Astfel, ar fi bine să stabilești de la bun început că lectura este mai importantă și copilul se va putea uita la televizor sau va avea acces la tabletă sau laptop numai după ce va citi câteva pagini zilnic. Micuțul nu trebuie să perceapă lectura ca fiind o pedeapsă sau obligație, ci să înțeleagă de ce are un efect benefic asupra dezvoltării sale intelectuale.
Cu răbdare și perseverență, vei reuși să faci un program echilibrat pentru copilul tău, cu suficient timp și pentru lectură, dar și pentru activitățile sale preferate.