Cu singuranță de foarte multe ori ți-ai pus această întrebare atunci când dorești să-ți înfrumusețezi ținuta cu o bijuterie specială din aur, fie că mergi la o petrecere, fie că alegi să te plimbi prin parc.
Bijuteriile din aur sunt accesorii care se bucură de întâietate în momentul în care alegi să oferi un cadou special sau să cumperi o bijuterie veritabilă.
Atunci când alegem să purtăm bijuterii din aur galben în timpul zilei este bine de știut că trebuie respectate anumite reguli.
Spre exemplu, la o bluză cu decolteu în formă de V se poate asorta un lanțișor subțire din aur galben. Acesta îți conferă un look elegant și frumos. Pe de altă parte, dacă vrei să fii mai îndrăzneață și să ai un look trendy poți combina un lănțișor lung din aur cu o rochie vaporoasă.
Dacă preferi să porți inele din aur ziua, este de preferat ca acestea să fie subțiri, iar dacă le asortezi cu un top cu mâneci bufante tocmai ai creat ținuta perfectă.
Cum purtăm aurul galben seara
Fie că mergem la o petrecere sau alegem să luăm cina în oraș, o ținută accesorizată cu bijuterii din aur oferă noblețe și eleganță celei care o poartă.
Pentru a nu da greș alege ca rochia să fie ori albă, ori neagră. Astfel vei avea un outfit perfect care va atrage privile tuturor. O altă regulă importantă pentru ținuta de seară este să nu porți mai mult de trei accesorii din aur. Vei da senzația de opulență fără a conferi echilibru ținutei.
Bijuteriile din aur se potrivesc perfect în orice moment al zilei. Ce este bine să știi este cum să le asortezi și să îmbini culorile pentru a străluci și a te simți în largul tău indiferent de situație.