(P) Bethleem – vacanță de Crăciun la ieslea sfântă

.

Oraș al contrastelor unde trăiesc în pace creștini, evrei și musulmani, Bethleem este marcat de numeroase evenimente biblice, iar în preajma Crăciunului se transformă în cel mai important loc de pelerinaj din Țara Sfântă.

Pentru creștini, Bethleem este locul unde s-a născut Isus Hristos, în timp ce evreii l-au consacrat ca fiind centrul sfânt al iudaismului, pentru că aici se află Mormântul Rahelei și unde Regele David s-a  născut și a fost încoronat.

Europa Travel îți propune un circuit de 6 zile în care să te regăsești spiritual de Crăciun în Bethleem, la tariful special de la 499 euro/persoană, valabil pentru rezervări până la 30.10! Călătoria îți descoperă și alte locuri pline de însemnătate religioase din Israel, precum Ierusalim, Masada sau Cana Galileii, urmând pașii Mântuitorului.

La ieslea sfântă

O vacanță în Bethleem înseamnă mai mult decât un simplu pelerinaj, este o experiență unică care te umple de energie divină și îți bucură sufletul, cu atât mai mult dacă este făcută în preajma celebrării Nașterii Domnului. Potrivit tradiției creștine, în ieslea oilor, înconjurat de păstori și așteptat de cei 3 magi cu daruri valoroase, s-a născut Isus, locul fiind marcat astăzi prin Biserica Nașterii, considerată a fi cea mai veche din lume.

Intrarea în Grota Laptelui este marcată printr-o mică ușă deasupra căreia se află un impresionant mozaic cu magii îmbrăcați în haine persane – motiv pentru care în timpul invaziei perșilor acest edificiu a fost singurul pe care nu a fost distrus. În timpul Ajunului, Piața Ieslei adună pelerini din toată lumea veniți să se roage și să asculte corurile de copii din jurul bradului de Crăciun.

Pe urmele lui Hristos la Ierusalim

Turiștii care ajung în Bethleem de Crăciun își continuă de obicei pelerinajul și spre alte locuri sacre din Țara Sfântă. În circuitul de la Europa Travel vei merge spre Ierusalim – orașul păcii și locul unde cele trei mari religii monoteiste se reunesc.

Pentru creștini, cel mai căutat loc este Biserica Sfântului Mormânt, unde ești copleșit de emoții imediat de cum ai pășit în lăcaș. Pierde-te pe străzile labirintice ale orașului vechi, păzit îndeaproape de Muntele Măslinilor (locul de unde Mântuitorul s-a Înălțat la Ceruri), străbate Via Dolorosa zis și Drumul Crucii, treci pe lângă Zidul Plângerii și Cupola Stâncii, iar apoi retrage-te în Grădina Ghetsimani (unde Hristos s-a rugat în noaptea de dinainte de a fi vândut).

Israel abundă în obiective religioase, iar în circuitul de la Europa Travel vei putea bifa o parte dintre locurile biblice.  Poți începe cu Masada, fortăreața din pustiul Iudeei, ultimul refugiu al rezistenței iudeilor în fața romanilor. Ai de parcurs drumul prin ținutul deșertic Qumran, în ale cărui peșteri au fost descoperite cele mai enigmatice manuscrise antice, până la Ierihon, cel mai vechi oraș de pe pământ și Yardenit, pentru a intra în apele sfinte ale Iordanului.

Un alt loc căutat de pelerini este Cana Galileii, pentru că în Casa Nunții a fost săvârșită prima minune a lui Hristos – transformarea apei în vin. Poți urca pe Muntele Fericirilor, să vizitezi Casa Sfinților Petru și Andrei din Capernaum și Tabgha ce amintește de înmulțirea pâinilor și a peștilor. Nu poți uita de Nazaret, orașul Sfintei Familii, unde și-a petrecut Hristos copilăria și de Haifa, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru adepții religiei Baha`i aici aflându-se importantul templul înconjurat de grădinile persane parte din UNESCO.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Circuit Craciun Bethleem – tarif: 499 euro/persoana + 199 euro servicii la sol, 5 nopti de cazare cu mic dejun + cina la hotel 3*, transport avion + taxe aeroport, ghid local. *Reducere 16% din tariful standard de 599 euro, valabila pana la 30.10, in limita locurilor disponibile! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

    
Vedete din Romania Vedete internationale