(P) Ariel 3in1 PODS și Auchan te invită să donezi hainele pe care nu le mai porți

.

Vino în orice magazin Auchan din țară și lasă hainele de care nu mai ai nevoie în spațiile special amenajate, iar Ariel 3in1 PODS împreună cu Asociația „Ana și copiii” se vor asigura că toate hainele donate vor ajunge la familiile care au nevoie de ele.

Uneori, șifonierul devine neîncăpător pentru mulți dintre noi, dar cu toate acestea, avem obiceiul de a depozita hainele pe care nu le mai folosim. Conform unui studiu recent, 72% dintre persoanele intervievate continuă să păstreze obiectele vestimentare pe care nu le vor mai purta niciodată.

Ariel 3in1 PODS și Asociația „Ana și copiii” au lansat campania „Dă o viață nouă cu Ariel 3in1 PODS hainelor pe care nu le mai porți! Donează-le!”, care vine în sprijinul familiilor defavorizate din România. Astfel, până pe 17 decembrie 2017 toți cei care doresc să se implice sunt așteptați în magazinele Auchan pentru a dona haine în punctele de colectare special amenajate. În prima lună de campanie, s-au donat deja peste 1.000 de kilograme de haine.

Asociația „Ana și copiii” se va asigura că hainele donate vor fi distribuite către familiile din țară care au cea mai mare nevoie de ele, în timp ce Ariel 3in1 PODS va avea grijă ca aspectul acestora să fie impecabil.

Tehnologia revoluţionară Fiber Science în trei pași

Ariel revoluționează curățarea și îngrijirea țesăturilor prin noul Ariel 3in1 PODS, primul detergent cu trei compartimente care acționează împreună pentru a curăța, a îndepărta petele și a oferi strălucire hainelor. Totul într-o singură capsulă.

La fel ca și pielea, hainele au nevoie de îngrijire și atenție, iar provocarea e cu atât mai mare cu cât se pare că, dacă luăm în considerare diversitatea ţesăturilor și a petelor, greutatea totală a hainelor de spălat şi calitatea apei, ne confruntăm cu peste 900 de combinații de rufe de spălat.

Experții P&G Fabric Care au îmbinat inspiraţia şi expertiza în produse pentru îngrijirea părului şi a pielii cu studii realizate la nivel mondial cu privire la relaţia consumatorilor cu hainele lor și au creat o tehnologie care a revoluţionat categoria de produse pentru îngrijirea țesăturilor: Fiber Science în trei pași: curățare, îndepărtarea petelor, strălucire.

Despre Asociația „Ana și copiii”

Asociaţia „Ana şi Copiii” a început să activeze în domeniul protecţiei copilului şi familiei încă din anul 2006, dar ca şi entitate cu personalitate juridică a luat fiinţă în vara anului 2007. În prezent oferă servicii unui număr de 200 de copii şi 100 de familii din Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu şi Buzău.

Despre Procter & Gamble

P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați http://www.pg.com pentru cele mai recente noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton