Ești pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru vacanță, dar ai ajuns la prosoapele pentru plajă și nu ai idee ce să alegi? Atunci când vrei să te bucuri cu adevărat de vară și de soare, nu trebuie să pleci nepregătită de acasă. În bagajul tău trebuie să se regăsească lucruri de calitate, care să-ți ofere tot confortul dorit, iar prosoapele nu fac notă discordantă. Avem pentru tine câteva recomandări utile care-ți vor ușura sarcina de a găsi cel mai bun prosop de plajă.
Ține cont de mărimea prosopului
Unul dintre criteriile principale pentru alegerea unor prosoape plajă potrivite este dimensiunea. Mărimea produsului trebuie să țină cont de constituția fizică a utilizatorului, să-i poată asigura o înfășurare corespunzătoare a corpului. Lățimea prosopului se alege în funcție de dimensiunea șoldurilor, iar lungime luând în considerare dimensiunea de sub umeri și până la genunchi. De exemplu, un prosop de plajă bun trebuie să aibă mărimi precum 170×90 cm, 180×70 cm, 150×100 cm sau 180×100 cm. În cazul copiilor, dimensiunea prosoapelor trebuie să țină cont de vârstă, respectiv unui bebeluș de 4-6 luni îi este necesar un produs cu o dimensiune de 70×45 cm, în timp ce pentru un copil de 1-2 ani se recomandă un prosop cu mărimea de 95×50 cm.
Ia în considerare densitatea produsului
Greutatea produsului are legătură directă cu calitatea sa. Mai exact, densitatea prosoapelor arată grosimea acestora, iar dacă vorbim de un prosop de plajă este important să aibă cel puțin 500 g/mp. Cele mai multe prosoape au în jur de 600 g, iar cele mai pufoase și cu dimensiuni mari cântăresc între 700 și 800 g. Cu cât un prosop este mai gros, cu atât va absorbi mai bine apa, va fi moale și plăcut la atingere. Totuși, nu este recomandată nici o densitate foarte mare pentru prosoapele de plajă, deoarece nisipul va pătrunde în țesătura lor și se vor curăța extrem de greu.
Optează pentru un material de calitate
În mod sigur nu poți să ignori acest aspect atunci când vrei să achiziționezi cele mai bune prosoape de plajă. Bumbacul este materialul pe care îl alegem când vrem calitate. Acest material absoarbe apa foarte bine, nu se degradează ușor și oferă o atingere delicată pe piele. Prețurile prosoapelor din bumbac sunt accesibile și pot varia în funcție de dimensiune și densitate, singurul dezavantaj al materialului fiind acela că se usucă ceva mai greu.
Microfibra este des folosită pentru fabricarea prosoapelor de baie, se întreține ușor și absoarbe bine apa. Totodată, se usucă repede și nu costă mult, dar se înfierbântă destul de tare și absoarbe rapid și uleiurile de plajă. Mai ai la dispoziție și poliester, un material durabil, care se usucă repede, însă poate căpăta un miros neplăcut dacă nu este întreținut în mod corespunzător.
Acordă atenție designului prosoapelor
Culoarea și modelul prosoapelor de plajă se alege în funcție de preferințele personale. Este totuși util ca aceste produse să te atragă din punct de vedere vizual și să ții cont și de celelalte accesorii atunci când alegi nuanțele prosoapelor. De pildă, bărbații vor dori produse mai închise sau neutre, fără prea multe imprimeuri, femeile sunt atrase de prosoapele multicolore sau decorate în tonuri vesele, de vară, care să le ofere o stare de bine, iar copiii vor un prosop de plajă în culori vii și cu modele jucăușe, poate chiar cu personaje din desene animate.
Verifică prețul produselor alese
Rar se întâmplă să nu ținem cont de acest criteriu de selecție atunci când facem cumpărături. Chiar dacă îți permiți financiar să investești într-un prosop scump, asigură-te că acesta respectă standardul de calitate, că are dimensiuni generoase, o grosime adecvată și un design deosebit. În cazul în care vrei să plătești cât mai puțin pe prosoapele de plajă, ține cont că nu este indicat un produs foarte slab calitativ și ieftin, ci mai degrabă urmărește reducerile ca să identifici o ofertă bună pentru un prosop care să fie măcar de calitate medie.
Dacă ți-ai pregătit deja bagajul de vacanță și-ți mai lipseau doar prosoapele, cu siguranță acum știi cum să alegi produsele potrivite. Un prosop de plajă trebuie să fie practic, într-o nuanță plăcută, suficient de gros cât să absoarbă bine apa și cu o dimensiune adecvată, mai precis să îndeplinească toate criteriile de selecție la un preț bun.