(P) 7 lucruri pe care să nu le faci niciodată în vacanță

.

Toata lumea merită o vacanță relaxantă și frumoasă, o distanțare de stresul provocat de serviciu sau de obligațiile de acasă. Însă, această relaxare poate să dispară complet dacă ai obiceiuri care îți pot afecta sănătatea și buna dispoziție.

De cate ori te-ai întors dintr-o vacanță cu un „suvenir” nedorit ca o răceală sau toxiinfecție alimentară?

Anual, un număr mare de persoane își sabotează concediul din cauza unor obiceiuri inadecvate, care au ca rezultat îmbolnăvirea lor înainte ca vacanța să se sfârșească.

Iată ce nu trebuie să faci, dacă nu vrei te întorci din vacanță mai rău decât ai plecat:

Bei prea mult alcool

Vacanța este un timp excelent de a te relaxa și de a te răsfăța. Cu toate acestea, nu trebuie să exagerezi consumul de alcool indiferent că vorbim despre delicioasele cocktailuri. Pe lângă faptul că alcoolul dăunează grav sănătății, acesta te poate pune și în anumite situații periculoase, mai ales dacă ești într-o zonă necunoscută ție.

Nu dormi

Fie că petreci până târziu în noapte sau că ai călătorit într-o țară cu fus orar diferit, încearcă să ai un somn adecvat atât calitativ cât și cantitativ. Privarea de somn poate duce la diferite probleme de sănătate și îți poate afecta judecata.

Nu faci mișcare deloc

Poate fi tentant să stai toată ziua pe plajă și să-ți bei băutura preferată, dar, chiar și în timpul vacanței, este indicat sa te menții activă și în mișcare. Dacă locul în care ești cazat nu are sală de sport atunci, măcar, ieși la plimbare, cel puțin o dată pe zi.

Ești neglijentă cu igiena

Unele mijloace de transport în comun și locuri de prin hoteluri pot fi adevărate focare de infecție așa că încearcă să nu te expui bacteriilor. Asigură-te că ai mereu la tine un dezinfectant de mâini și șervețele și șterge suprafețele pe care le vei atinge.

În urma contactului cu diferite bacterii, poți suferi infecții sau intoxicații alimentare și chiar dacă există, de exemplu, tratament pentru infecții urinare, asta nu înseamnă ca nu vei avea parte de momente de disconfort în vacanță.

Nu-ți iei medicamentele prescrise

Dacă ai nevoie de un tratament recomandate de medic, printr-o rețetă, asigură-te că îl ai la tine pe tot parcursul vacanței. Este posibil să nu ai farmacii la tot pasul, ca în România, și, mai mult decât atât, dacă vei călători în altă țară este posibil ca asigurarea să nu acopere medicamentele ridicate de acolo.

Nu bei apă

Cu atâta apă pe lângă tine, fie ea a mării, a oceanului sau a piscinei, este posibil să uiți de hidratare. Sau, poate ai impresia că dacă bei alcool ajuți la hidratare corpului, ceea ce este 100% fals. Trebuie, însă, să-ți amintești că alcoolul are rol de diuretic, ceea ce înseamnă că vei elimina mai multe lichide din organism și astfel vei fi deshidratată mai rapid. Calea cea mai bună ca să previi deshidratarea este consumul de apă.

Mănânci prea mult

Chiar dacă pentru mulți vacanța înseamnă răsfăț și împlinirea tuturor capriciilor, nu ar trebui să exagerezi cu mâncarea. Pe lângă faptul că poți suferi de indigestie și arsuri gastrice pe tot parcursul vacanței, îți va fi mai greu să revii la dieta normală odată ajunsă înapoi acasă.

Mai mult decât atât, combinația dintre supraalimentare și lipsa exercițiilor fizice poate anula imediat tot progresul realizat până în acel moment în sălile de fitness.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton