Să fii mamă singură înseamnă să ai multă disciplină și în educarea copilului, și în gestionarea cheltuielilor, și în grija față de propria persoană. Asta nu presupune uitarea de sine, chiar și atunci când nu îți ajung banii de la o lună la alta, însă implică echilibru în stilul de viață.
Atunci când intră în calcul creșterea unui copil, lipsa unui partener se resimte puternic, nu doar la nivel emoțional și afectiv, ci și financiar, mai ales când nu câștigi cât să îți permiți aproape orice. Din fericire există metode pe care să le pui în practică pentru a vă asigura ție, și copilului, un trai decent. Iată în continuare ce să faci pentru a te descurca admirabil de acum încolo.
Împarte bugetul pe costuri lunare
Regulă principală în viața oricărui om, dar mai ales a mamelor singure care au responsabilități în plus, este să nu cheltuiască mai mult decât câștigă. De aceea, trebuie să îți împarți venitul lunar în trei categorii importante: cheltuieli fixe, cheltuieli variabile, dar necesare și economii:
- cheltuieli fixe – sunt cele obligatorii, cum ar fi chirie sau rata pentru locuință, utilități, abonament pentru transport în comun și, în funcție de caz, taxa lunară pentru creșă sau grădiniță; calculează costul lor total lunar și vezi cât reprezintă ca procent din venitul tău
- cheltuielile variabile, dar necesare – sunt cele de bază, cum ar fi hrana zilnică, lucruri pentru igienă personală și igiena casei și alte lucruri necesare în funcție de evenimente, spre exemplu începerea anului școlar. Aceste cheltuieli pot fi ajustate dacă înveți să cumperi chibzuit și atât cât consumi; este important să faci un calcul estimativ pentru a ști cât reprezintă din venitul tău lunar
- economii – este o categorie pe care ar trebui să o iei în serios și care ar trebui să reprezinte cel puțin 10% din câștigul tău lunar, pentru a face economii pentru situații neprevăzute sau scopuri mărețe; cu cât câștigi mai mult cu atât ar trebui să crească procentul lunar atribuit și suma economisită
Plătește toate facturile la timp
Nu amâna plata facturilor, pentru că vei tinde să cheltuiești mai mult decât este nevoie pe alte lucruri care nu sunt urgente. Facturile și, de fapt, toate cheltuielile fixe sunt prioritare, chiar dacă ai un salariu mare care îți permite să dormi liniștită.
Achitarea la timp a facturilor te ajută să îți gestionezi mai bine veniturile și cheltuielile. Practic, știi câți bani îți rămân lunar și cum poți să-i împarți mai bine pentru a cumpăra lucruri utile pentru tine și copil.
Creează un fond de rezervă
Niciodată nu știi când apare o urgență, mai ales când ai copii. De aceea, este înțelept să pui bani deoparte, care te scot din necazuri sau cel puțin să asiguri o parte din ceea ce trebuie să plătești. Dacă nu îți ajung banii din fondul de rezervă, apelează la varianta de credite online nebancare, o soluție flexibilă, mai ales dacă vrei să ai rate mici.
Învață alături de copil să cheltuiești eficient
Practic, a cheltui eficient înseamnă să cumperi, în special, lucruri fără de care nu poţi trăi şi atât cât ai nevoie, pentru a nu face risipă. Asta presupune controlul impulsului de a adăuga produse în coş, mai ales atunci când există reduceri. În timp, vei vedea cât de mult economiseşti astfel.
Pe lângă faptul că este important să te autoeduci în privinţa gestionării cheltuielilor, este esenţial şi să faci acest lucru împreună cu copilul tău. Oferindu-i explicaţii în funcţie de vârsta lui, specialiştii susţin că îl poţi învăţa de ce anumite lucruri trebuie cumpărate şi altele nu, încă de când are trei ani. Spre exemplu, atunci când mergi în magazin pentru alimente de bază, arată-i de ce anume aveţi nevoie şi de ce doar acele produse pot fi achiziționate.
Dacă puiul tău este mai mare sau adolescent, poţi fi transparentă cu el, arătându-i cât câştigi şi cât de repede se duc banii doar pe lucruri de bază. De asemenea, vorbește-i despre importanţa economisirii şi prezintă-i, calm, realitatea aşa cum este, dacă nu îţi permiţi să cumperi anumite lucruri.
Caută colaborări suplimentare
Dacă îţi doreşti pentru tine confort financiar sau ai nevoie de mai mulţi bani fiindcă eşti la limită cu lună de lună, ia în vedere un job part-time. Uneori, o perioadă de sacrificiu te scapă de multe neajunsuri.
Pentru a nu te îndatora şi a te descurca cu venitul lunar, regula este simplă: nu cheltuii dacă nu îţi permiţi. Să ai copii nu înseamnă să le oferi orice vor, ci atât cât poţi, din punct de vedere material. Aşa că, ţine cont de regulile de mai sus şi o să te descurci cu banii, chiar dacă eşti mamă singură.
Ultima modificare iulie 31, 2020 6:45 pm