Tocmai am terminat de făcut bagajul pentru Muntenegru, destinație către care mă voi îndrepta mâine la o oră atât de indecentă, încât mi-e și rușine să vă spun. De data asta, am renunțat la bagajul mare cu ținute pentru orice fel de vreme și orice fel de stare de spirit, am riscat și am ales bagajul de mână. Am lucrat minimalist, sunt mândră de mine. Doar când am ajuns la cosmetice am avut o ezitare, oare o să le pot lua cu mine?
Text de Raluca Hagiu, redactor-șef UNICA
Până acum nu mi-am pus problema dacă noile mele creme de față anti-aging, ACM Duolys, au sau nu sub 100 de mililitri, limita admisă pentru lichide la aeroport. Așa că le-am luat pe rând și le-am radiografiat.
Crema pentru ochi. Trebuie s-o iau. Diminuează dimensiunea pungilor de sub ochi, atenuează cearcănele prin eliminarea pigmentului și îmbunătățește hidratarea pielii. Îmi lasă pielea de sub ochi fină și par mai odihnită, chiar dacă am dormit indecent de puține ore. 15 ml. E perfectă pentru trusa transparentă.
Serul intensiv antioxidant Duolys.CE. Corectează semnele de îmbătrânire a pielii prin stimularea sintezei de colagen, are 15% vitamina C și vitamina E, neutralizează radicalii liberi și acționează împotriva petelor pigmentare (după ce am fost în vacanță, mi-au apărut câteva pete pigmentare nou-nouțe, așa că am nevoie de o „gumă de șters” delicată). Îmi place să aplic câteva picături înainte de culcare, după demachiere, deși serul este o bază bună pentru machiaj și dimineața. 15 ml. Îl adaug la trusă.
Crema hidratantă anti-îmbătrânire. Repară, protejează și hidratează, nu este lipicioasă, are o textură lejeră și foarte plăcută. Are un parfum (hipoalergenic) subtil și lasă pielea catifelată. 40 ml. Intră în bagaj.
Crema cu factor de protecție solară SPF 50+. În Muntenegru sunt 30 de grade zilele acestea și am nevoie de o un produs care să-mi protejeze tenul împotriva întregului spectru de raze UVA și UVB. Filtre organice, filtre minerale și pudră de perle, sună bine. 50 ml. Trece de filtrul de la aeroport. Altfel spus, crema trece de raze, razele nu trec de ea.
Trusa de frumusețe e gata, bagajul, complet. Muntenegru mă așteaptă. Să știți că este o destinație cel puțin interesantă, chiar dacă nu e primul loc care-ți vine în minte când te uiți după bilete de avion. Deși doamna aceea blondă și celebră i-a crescut, probabil, numărul căutărilor pe Google după ce i-a confundat capitala, Podgorica, cu Priștina, capitala Kosovo.
Muntenegru, una dintre cele mai mici țări europene, are câteva atuuri de necontestat. Coasta Adriatică, locuri precum Kotor și Budva și peisajele superbe îi dau dreptul să fie printre căutările virtuale pentru vacanță. Abia aștept să ne cunoaștem, mă duc la somnul de frumusețe.