Noapte albă pentru zile negre – vino să afli de la Crucea Roșie Română ce trebuie făcut în cazul unui dezastru

.

În perioada 1-2 iulie, cu ocazia aniversării a 147 de ani de activitate, Crucea Roșie Română organizează în Parcul Mogoșoaia evenimentul maraton „Noapte albă pentru zile negre”. Evenimentul se dorește a fi o experiență de viață sub cerul liber pentru a atrage atenția asupra victimelor calamităților naturale, dar și asupra altor tragedii care ne pot afecta pe toți în orice moment al vieții: cutremure, incendii, inundații, război. Dezastrele vin neanunțate și se petrec peste tot în lume, iar pentru a supraviețui este bine să fim pregătiți în orice moment.

În cadrul evenimentului, timp de 36 de ore, participanții vor descoperi cum arată o tabără de sinistrați și vor putea să petreacă o noapte în cortul de campanie, având la dispoziție un kit de supraviețuire. În timpul zilei, se vor desfășura ateliere educative și activități pentru copii, simulări de prim ajutor din oră în oră, iar doritorii vor primi sfaturi și vor participa la demonstrații salvatoare de viață. Publicul va fi familiarizat cu toate funcțiunile, logistica și expertiza pe care Crucea Roșie Română le are și la care apelează atunci când este nevoie să intervină de urgență pentru a salva vieți.

Cu ocazia aniversării a 147 de ani de activitate umanitară în România, suntem mândri să organizăm evenimentul maraton Noapte albă pentru zile negre, pentru a aduce în prim-plan necesitatea pregătirii și solidarității în fața calamităților naturale și tragediilor care ne pot lovi în orice moment al vieții. Împreună, putem învăța cum să supraviețuim și să ne ajutăm reciproc în cele mai dificile momente. Crucea Roșie Română rămâne mereu dedicată misiunii de salvare a vieților și îi încurajez pe toți participanții să descopere în cadrul acestui eveniment valorile umanitare pe care le promovăm”, a declarat dl. Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.  

Crucea Roșie Română poate asigura un răspuns prompt încă din primele ore de la producerea unui dezastru, precum și educarea publicului, prin împărtășirea de informații elementare, necesare pentru a lua cele mai bune decizii și a acționa corect în de urgență.

Participarea la toate activitățile din timpul zilei este gratuită, dar cei care vor dori pot contribui cu donații, pentru a susține acțiunile Crucii Roșii Române, la 147 de ani de activitate.

Pentru a experimenta, în cel mai autentic mod, emoțiile și provocările cu care se confruntă o persoană sinistrată în urma unei calamități, în noaptea de 1 spre 2 iulie, în Parcul Mogoșoaia, va exista ocazia, unică în România, de a petrece noaptea într-un cort al Crucii Roșii Române, similar celor folosite în taberele de urgență. Doritorii se pot înscrie prin achitarea unei taxe, care va fi folosită pentru ajutorarea persoanelor sinistrate sau a celor în situații vulnerabile. În schimb, fiecare participant va parcurge întregul circuit prin care trece o persoană sinistrată, va primi instruire specifică în caz de dezastru și lecții de prim ajutor. În plus, vor primi pe lângă un loc de dormit în cort, un tricou, un kit de supraviețuire format dintr-un aparat radio cu diverse funcții, un briceag multifuncțional și o cană termos, produse de igienă, dar și mâncare: cina și micul dejun.

Mai multe detalii despre acest eveniment se găsesc pe https://noaptealba.crucearosie.ro. Cei care nu pot participa, dar doresc să susțină activitățile, pot contribui cu o donație pentru victimele dezastrelor, pe site-ul Crucii Roșii Române.

În fiecare zi, de 147 de ani, Crucea Roșie Română este prezentă cu devotament și implicare în comunități și dezvoltă necontenit proiecte umanitare, dedicate celor mai vulnerabili dintre semenii noștri, contribuind în toate formele la alinarea suferinței lor, protejându-le sănătatea și viața.

În slujba binelui, cerul este limita!

Ultima modificare iunie 26, 2023 3:14 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale