Decizia de a opta pentru o intervenție de mărire a sânilor cu implanturi mamare aduce de obicei multe emoții și întrebări. Această intervenție le oferă pacientelor soluția dorită pentru creșterea volumului și îmbunătățirea conturului sânilor, iar alegerea momentului potrivit este esențială. Dacă nu ai ales să faci acest pas în lunile de iarnă, începutul primăverii poate fi perioada ideală pentru a programa intervenția.
Implant mamar în martie
Operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare poate fi programată oricând pe parcursul anului, însă anumite perioade sunt mai favorabile decât altele, iar martie este una dintre ele. Această lună este dedicată nu doar femeilor, ci și feminității și procedurilor care celebrează această esență.
Începutul primăverii este asociat de mulți dintre noi cu începutul unui nou capitol: „Așteptările, care uneori se întind chiar și pe parcursul mai multor ani, iau sfârșit în cele din urmă, iar pacientele fac un pas mai aproape de versiunea care își doresc să devină,” spune dr. Amit Beedasy, medic specialist în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, cu peste 15 ani de experiență în domeniu.
Martie este perioada ideală pentru intervenția de augmentare mamară cu implant, oferind suficient timp pentru o recuperare completă înainte de vară. Oricât de moderne ar fi tehnicile folosite de inserare a implanturilor mamare, orice intervenție necesită o perioadă de recuperare, esențială pentru a obține rezultatele dorite:
„Este foarte important ca pacientele să evite expunerea directă la soare în perioada postoperatorie, pentru a evita atât riscul de arsuri solare, cât și pe cel de colorare inestetică a cicatricilor,” subliniază dr. Beedasy.
De asemenea, martie are avantajul temperaturilor mai scăzute. Astfel, pacientele pot alege haine mai largi, care să le permită să se simtă confortabil, chiar și cu bandajele sau bustierele compresive pe care dr. Beedasy le-ar putea recomanda în perioada postoperatorie.
Cum se desfășoară o operație de mărire a sânilor cu implant mamar?
Experiența de peste 15 ani a domnului doctor. Amit Beedasy și cunoașterea sa profundă a anatomiei corpului uman și a nevoilor fiecărei paciente îi permit să ofere o îngrijire personalizată, adaptată fiecărei proceduri chirurgicale.
În cazul operației de mărire a sânilor cu implant, aceasta începe prin realizarea unei incizii. De obicei, incizia este făcută în zone ascunse, cum ar fi șanțul submamar, dar poate fi efectuată și periareolar sau transaxilar. Scopul este de a minimiza vizibilitatea cicatricilor postoperatorii. După efectuarea inciziei, se creează un buzunar pentru implantul ales, iar implantul este poziționat în sân. La final, inciziile sunt închise și bandajate, iar pacienta este mutată în zona postoperatorie pentru a începe procesul de recuperare.
Există mai mulți factori care influențează rezultatul intervenției, cum ar fi tipul, forma și dimensiunea implanturilor, dar și obiectivele pacientei. Detalii suplimentare despre acești factori pot fi descoperite pe website-ul domnului doctor Beedasy.
De asemenea, pașii descriși mai sus pot varia în cazul pacientelor care doresc să combine augmentarea mamară cu implant cu o altă procedură, cum ar fi mastopexia. Aceasta este o situație frecvent întâlnită, mai ales în cazul pacientelor care au pierdut o cantitate semnificativă de greutate, au avut o sarcină sau au încheiat perioada de alăptare. Cele două proceduri pot fi realizate simultan, într-o singură intervenție chirurgicală, sau separat.
Mai jos sunt câteva dintre rezultatele obținute de pacientele dr. Beedasy, după intervenția de mărire a sânilor cu implant mamar:
Implant mamar București
Momentul ideal pentru o operație de mărire a sânilor cu implant este atunci când te simți pregătită. Indiferent de sezon, cel mai important este să iei această decizie pentru tine. Dacă îți dorești o schimbare, poți programa oricând o consultație la cabinetul dr. Amit Beedasy din București. Primăvara aceasta începe cu tine!
Ultima modificare martie 13, 2025 4:31 pm