La ce folosesc, de fapt, aditivii alimentari?

03.07.2023, 12:00. Actualizat 03.07.2023, 12:05

Testați științific îndelung și folosiți pe scară foarte largă în industria alimentară, aditivii au devenit în ultima vreme obiectul a diferite teorii ale conspirației. În teritorii ca Uniunea Europeană, există foruri de tipul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care formulează opinii (avize) științifice după criterii foarte riguroase, în acord cu ultimele rezultate ale studiilor științifice, folosirea lor – sau, dimpotrivă, recomandă scoaterea lor din circulație atunci când apar rezultate cu privire la potențialul lor dăunător. Așa-numitele „E-uri” sunt, în realitate, exact opusul a ceea ce înțeleg unii prin ele. Nu e vorba neapărat de substanțe chimice, produse de om (există și o serie întreagă de aditivi naturali), posibil dăunătoare, ci, dimpotrivă, de o serie de adaosuri testate științific și cu utilitate foarte clară.

1. Conservanții. La câtă hrană se consumă în momentul de față în lume, nevoia de a o păstra proaspătă este, evident, una presantă. De unde nevoia de conservanți, care sunt folosiți de când lumea. Din această categorie fac parte substanțe ca sulfații, benzoații, sulfiții sau nitriții. Un aditiv popular este dioxidul de sulf, așa-numitul E220, fiindcă acesta există, de pildă, în aproape orice vin disponibil comercial. E vorba de substanța care împiedică acrirea/oțețirea vinului, care de altfel este admisă și în produsele clasificate ca bio. Exemplul e unul relevant fiindcă nu se cunosc efecte adverse decât la ingerarea de cantități foarte mari, dar credința populară e că în materie de vin e de preferat cel „natural”, fără adaosuri ca dioxidul de sulf. Dacă vinul produs pe scară largă ar fi comercializat astfel, el și-ar schimba rapid proprietățile, devenind nu numai neplăcut la gust, ci și dăunător pentru sănătate. Cu alte cuvinte, vinul „natural”, „de țară”, devine foarte repede opusul a ceea ce se crede că e – o băutură gustoasă și sigură. Cu siguranță, am putut observa asta din experiența proprie, atunci când cineva ne-a oferit vin produs artizanal cu gust acru sau bizar. Conservanții au coduri din gama E200.

2. Îndulcitorii. Luați în brațe în urmă cu decenii de toți doritorii de regim de viață sănătos, acești înlocuitori de zahăr și-au pierdut reputația în urma unor studii care se refereau la potențialul lor cancerigen. În ultima vreme, însă, mai mulți dintre ei au fost scoși din cauză. Zaharina, unul din cei mai venerabili, are o poveste interesantă: a fost descoperită întâmplător în 1879 de un chimist rus pe nume Constantin Fahlberg, care studia substanțe derivate din cărbune. Zaharina l-a îmbogățit pe descoperitor și s-a răspândit foarte tare în timpul Primului Război Mondial, pe fondul penuriei de zahăr. După ce a fost considerată mană cerească nu numai de amatorii de diete, ci și de suferinzii de diabet și de medicii care îi tratau pe aceștia, în anii 1970 au apărut studii care au constatat o legătură cu cancerul de vezică, la șobolani. Alte studii, ulterioare, au arătat însă că acesta se produce la șobolani printr-un mecanism fiziologic irelevant la oameni și alte primate, deci zaharina e sigură, motiv pentru care în Uniunea Europeană este admisă sub numele de E954. Îndulcitorii au coduri din gama E900.

3. Potențatorii de aromă. Încep de la E600 și fac chiar ceea ce le spune numele. „Suspectul de serviciu” e, în acest caz, glutamatul monosodic (monoglutamat de sodiu), cunoscut sub numele de cod E621. Este asociat cel mai adesea cu umami, cel de-al cincilea gust, „savuros”, recunoscut recent, pe lângă cele dulce, acru, sărat și amar. A fost izolat pentru prima oară la începutul secolului trecut de un biochimist japonez care încerca să reproducă savoarea specifică unei alge comestibile, pe nume konbu. Este foarte folosit în bucătăria asiatică, motiv pentru care se spune că ar provoca așa-numitul „Sindrom al restaurantului chinezesc”, constând în dureri de cap, amețeală, palpitații și altele. Studiile realizate n-au descoperit însă o legătură concludentă între glutamatul monosodic și simptomele de mai sus, stabilind că substanța nu produce niciun fel de efecte negative, dacă e consumată în limite rezonabile. Ulterior, s-a relatat că „Sindromul restaurantului chinezesc” fusese inventat în 1968, când un oarecare Robert Ho Man Kwok a publicat în publicația de specialitate „New England Journal of Medicine” o scrisoare cu titlul menționat și intenții satirice, care se juca cu ideea de rasă. Presa de largă circulație a luat însă scrisoarea de bună și paranoia s-a răspândit. Glutamatul monosodic există în mod natural nu numai în alge, ci și în alimente comune în Europa, ca roșiile sau brânza, și este metabolizat ușor, ca atare, de aparatul digestiv uman.

Monica Doroftei a strălucit la nunta fiului ei cu o rochie spectaculoasă cu spatele gol. Dar stai să vezi cum s-a îmbrăcat Vanessa, fiica sa. Detaliul care a atras atenția tuturor

Recomandarea zilei

4. Coloranții. Nu ajută la păstrarea hranei și nu îi îmbunătățesc gustul, ci doar aspectul. O mare parte dintre acești aditivi, din grupa E100, sunt naturali, în timp ce alții, ca Roșul 2G (E128), sunt interziși în UE. Se știe mai puțin, de pildă, că roșul carmin (E120), care dă culoarea sucului sau a iaurtului de vișine, este extras de la femela unei insecte, coșenila, încă de pe la anul 700 înainte de Hristos. Alți coloranți alimentari au o istorie la fel de lungă.

5. Alte categorii: antioxidanții și regulatori de aciditate, agenții de îngroșare, stabilizatorii și emulgatorii, corectorii de aciditate, agenții de glazurare și gazele reprezintă categorii cu utilizări specializate. De pildă, azotul, heliul, argonul și dioxidul de carbon sunt folosite în ambalaje ermetice ca cele de snacks, pentru că sunt gaze inerte, deci previn alterarea hranei din aceste ambalaje.

Nadd Hu rupe tăcerea după ce s-a spus că este iubita lui Mario Fresh! "Sunt îndrăgostită de cel mai bun prieten al lui!" Ce a spus despre fostul Alexiei Eram. "Trebuie să vă mărturisesc... "

Recomandarea zilei

Mult din discuția din jurul aditivilor provine din faptul că în știință, oricât ar părea pe dos, nu există certitudini experimentale absolute. Ceea ce înseamnă că un anumit studiu, care e considerat relevant și util la un moment dat, poate fi contrazis de un altul, care schimbă optica, precum în exemplul cu zaharina și cancerul la vezică. Asta nu înseamnă însă, în niciun caz, că munca oamenilor de știință este irelevantă. E adevărat, diferitele schimbări de optică și de recomandări pot provoca anxietate în rândurile publicului mai puțin interesat să studieze problema în profunzime. În realitate, însă, tocmai aceste schimbări sunt ceea ce face progresul posibil.