Bagaje doar cu strictul necesar, aplicația EC instalată pe telefon, bilete și top-up rezolvate online, aceștia sunt ultimii pași pe care îi parcurg toți cei ce se pregătesc pentru a 9-a ediție a Electric Castle. Festivalul își deschide porțile miercuri, la ora 14:00, cu un avans de 2 ore pentru cei 15.000 de participanți cazați în EC Village.
Participanții sunt încurajați să parcurgă ghidul EC unde pot găsi inclusiv cele mai bune ore pentru a porni spre festival, pentru a evita aglomerația, informații despre obiectele ce sunt permise în aria evenimentului și măsurile gândite pentru siguranța publicului.
Două numere de telefon ar trebui să existe în agenda fiecărui participant. Safety Line este linia dedicată tuturor celor ce sesizează o situație ce poate crea disconfort, fizic sau mental, un simplu apel la numărul 0731.333.100 fiind suficient pentru a primi suport din partea echipei festivalului. Pe lângă acest număr de telefon dedicat, rămâne în vigoare codul ”Angel shot” care, transmis la orice bar, asigură ajutor imediat pentru persoana ce se simte în nesiguranță. Pentru sesizări legate de transport există un chat dedicat pe whatsapp, la numărul +40 749 863 286.
Toate biletele de tren, autobuz, parcare pot fi cumpărate online, pentru a scuti participanții de timpi de așteptare la ghișee. Electric Castle este un festival cashless, plățile fiind făcute cu brățara de festival. Procedura de alimentare a contului asociat brățării se realizează tot online, dar există și opțiunea de a face acest lucru la unul din cele 25 birouri de top-up din festival. Toate fondurile rămase în cont vor fi rambursate în incinta festivalului sau online, după încheierea evenimentului, printr-o procedură ce va fi anunțată de organizatori.
Cu peste 300 de artiști în line-up, provocarea principală a fiecărei ediții este de a nu rata cele mai așteptate concerte. Pentru asta dar și multe alte informații utile (harta festivalului, punctele de prim ajutor, vendors, activități etc.) există aplicația EC. Aceasta permite organizarea programului pe ore, notificând începerea show-urilor selectate. Tot din aplicație, participanții pot afla când încep cele mai interesante activități de la festival și își vor găsi mult mai ușor mașina în parcare datorită opțiunii Find My Car.
Bilete de o zi sau abonamente pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt disponibile pe www.electriccastle.ro
Ultima modificare iulie 18, 2023 1:58 pm