Home > Advertorial > Idei pentru decorul casei care vor mulțumi întreaga familie
Idei pentru decorul casei care vor mulțumi întreaga familie
.
Spațiul în care petreci cel mai mult timp alături de familie trebuie să se adreseze nevoilor tuturor. Fiecare membru trebuie să se simtă reprezentat în acel spațiu, iar o cameră precum livingul are nevoie de cât mai mult loc pentru joacă, în cazul copiilor, dar și pentru relaxarea adulților. Iată câteva idei pentru o amenajare pe gustul tuturor:
Personalizează încăperea
Livingul este, de regulă, cea mai folosită cameră dintr-o casă, așa că este necesar să o decorezi cu cât mai multe elemente reprezentative. De la fotografii, la obiecte achiziționate din vacanțele petrecute împreună, toate acestea te vor ajuta să creezi o atmosferă plină de căldură și confort. Dacă nu ai încă nicio fotografie pe pereți, cu ajutorul unei imprimante foto vei putea să printezi fotografiile preferate direct din telefon. Nu uita nici de importanța pe care o are rama fotoși efectul pe care îl poate avea asupra întregului decor al pereților. Alege-le pe cele elegante în cazul unui stil de amenajare clasic, sau pe cele minimaliste, albe, dacă livingul tău este decorat în stil scandinav.
Creează un loc de joacă
În special atunci când nu ai o cameră dedicată pentru joacă, trebuie să le oferi copiilor un colț dedicat din living. Dacă ai copii mici, jucăriile trebuie păstrate în cutii bine organizate și va fi nevoie să-i înveți cât mai multe despre responsabilitatea de a face ordine. În cazul celor mai mari, asigură-te că instalezi rafturi sau etajere pentru cutiile de board games și pentru cărți. Copiii pasionați de citit trebuie să aibă un colț pentru lectură care să includă un fotoliu confortabil și un lampadar potrivit.
Paleta de culori care se regăsește în sufragerie trebuie să inspire senzația de calm și protecție. Dacă urmează să te muți într-o casă nouă, discută din timp cu restul familiei despre culorile pe care ar trebui să le folosești pentru decorul acestei camere. Nuanțele de galben, crem și maro vor oferi căldură unei camere bine luminate, iar verdele închis se potrivește într-o sufragerie de dimensiuni mari.
Nu uita de tehnologie
Este esențial ca livingul în care petreci timp alături de familie să aibă în dotare și tehnologia de care ai nevoie pentru divertisment. Un televizor potrivit pentru dimensiunile camerei și care poate fi conectat la internet te va scăpa de griji. Dacă vrei să optezi și pentru un sistem audio surround sau câteva boxe pentru TV, încearcă să nu aglomerezi spațiul. Majoritatea televizoarelor de ultimă generație pot fi montate direct pe perete, lăsând suficient spațiu liber pe comoda de TV. Pentru a instala televizorul la o distanță optimă față de ochi, trebuie să respecți o regulă simplă: distanța trebuie să fie de cinci ori lățimea ecranului. Specialiștii consideră însă că nu există un număr fix, ci trebuie să-l așezi în funcție de preferințele tale și ale familiei. Problemele oftalmologice nu sunt create de statul prea aproape de televizor, dar oboseala pe care o resimți la nivelul ochilor poate avea această cauză.
Asigură-te că toți cei din familie, de la mic la mare, se pot identifica cu încăperea în care petrec cel mai mult timp. Nu uita că scopul principal este ca întreaga familie să se bucure de momentele trăite împreună. De asemnea, o cameră cu personalitate te va ajuta să nu uiți niciodată de sentimentul inedit pe care îl simți acasă.
Sursa foto: pexels.com
(P) Material publicitar realizat împreună cu cartuseria.ro