Idei de jocuri educative și cum acestea îi ajută pe copii în viitor

Sursa foto: Shutterstock

Mami și tati sunt cei mai buni prieteni ai celor mici, explorează împreună cu ei lumile imaginare ale copilăriei. Prichindeii sunt încântați de activitățile recreative în familie, de aceea este important să alegi jocuri care să-i ajute în dezvoltarea mentală și emoțională. Iată care sunt cele mai bune idei de jocuri educative pentru copii, excelente daruri de Sărbători sau cadouri aniversare.

Jocuri de societate fantasy – poveștile se învață în joacă

Printre cele mai interesante jocuri educative pentru copii sunt cele fantasy, cu scenarii originale și întâmplări captivante. Cei mici participă la aventurile eroilor preferați și învață să creeze povești, își dezvoltă vorbirea și capătă încredere în forțele proprii. Copiii deprind abilitatea de a vorbi în public, pentru că jocurile fantasy îi încurajează să-și exprime ideile, să improvizeze, să comunice deschis emoții și gânduri. 

Seturi de construcție – micii ingineri înalță castele și orașe

Jocurile educative cuprind multe opțiuni pentru copii de vârste preșcolare, dar cele mai îndrăgite sunt seturile de construcție. De la tradiționalele cuburi de lemn până la forme complicate și machete elaborate, cei mici se joacă ore întregi cu aceste piese colorate, care îi ajută să-și cultive atenția, gândirea logică, dexteritatea. Prin jocuri de construcție copiii învață primele noțiuni de geometrie, își dezvoltă vederea spațială.

Kituri de robotică – viitorii savanți fac primii pași în lumea tehnologiei

Dispozitivele digitale sunt omniprezente în viața copiilor, de aceea este important ca jocurile educative să-i pregătească pentru noile tehnologii. Există o gamă largă de jucării robotice și kituri de robotică, de exemplu kit construcție sistem solar pentru copii, cyborg, coding robot și alte seturi cu diverse dispozitive electronice, hidraulice ș.a. Prin aceste jocuri STEM cu roboți, copiii învață primele noțiuni de programare și înțeleg mai ușor termeni de fizică, matematică sau chimie.

Artă educativă – copiii creează, colorează și se distrează

Alege jocuri de artă educativă pentru copii, ca să le cultivi talentul la desen, pictură și arte vizuale. Poți alege cărți de colorat cu markere magice, kituri electrice graffiti, jocuri paint by numbers și alte jucării creative. Cei mici vor fi interesați de jocuri diferite de celelalte modele pe care le au acasă. Culori vii, texturi inedite, posibilitatea de a realiza lucrări originale, toate acestea reprezintă atracțiii irezistbile la petrecerile pentru copii.

Jocuri de societate trivia – întrebări de cultură generală pentru copii inteligenți

Completează jocurile educative pentru copii cu board games trivia, ce conțin întrebări de cultură generală, adaptate la vârsta celor mici, de la primii ani de școală, până la adolescență. Alege temele preferate de copii, dintre jocuri trivia cu personaje din cărți, filme, desene animate, istorie și geografie, matematică, muzică, sport ș.a. Organizează întreceri pe echipe și premiază cele mai bune răspunsuri, ca să-i motivezi pe cei mici să fie competitivi și să învețe lucruri noi, care îi vor ajuta în viitor.

Inspiră-te din aceste idei de jocuri educative și oferă-le copiilor cele mai bune board games fantasy, trivia, seturi de construcție, kituri de robotică și jucării creative.

Ultima modificare noiembrie 4, 2022 1:50 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale