Iată cum îți poți îmbunătăți experiența la menstruație cu absorbantele din bumbac 100% organic

Este organic mai sănătos decât non-organic? E o discuție pe care sigur ai mai auzit-o, fie că vorbim despre alimentație, textile sau cosmetice. Dar ți-ai privit vreodată produsele menstruale din aceeași perspectivă? Te-ai gândit că și ele pot conține ingrediente periculoase pentru sănătatea zonei tale intime? Ei bine, pot.

Fă acest experiment și uită-te pe eticheta absorbantelor tale: încearcă să găsești lista ingredientelor. Dacă încă mai folosești absorbante convenționale, cel mai probabil nu vei găsi aceste informații. De ce? Pentru că pot ascunde substanțe ce nu ar trebui să fie acolo. Există diferențe majore între absorbantele organice și cele convenționale, așa că uite ce întrebări ar trebui să-ți pui și cum îți poți schimba complet experiența la menstruație cu absorbante din bumbac 100% organic!

Ce conțin absorbantele tale – și ce ingrediente ar trebui să conțină?

La bază, scopul absorbantelor este să te protejeze de pete – așa că ar trebui să conțină ingrediente care să absoarbă sângele menstrual. Dar nu trebuie să uităm că aceste ingrediente ar trebui să fie totodată sigure pentru sănătatea ta intimă, căci intră în contact cu pielea ta lună de lună.

Problema cu absorbantele convenționale este că pot ascunde substanțe chimice dăunătoare pentru echilibrul pH-ului tău intim, fără ca acestea să fie trecute măcar pe etichetă. Un absorbant obișnuit poate conține până la 90% plastic, precum și fibre sintetice, înălbitori, parfum și alți alergeni.

Astfel de substanțe nu au ce căuta în produsele tale menstruale și de aceea absorbantele organice sunt o alternativă mult mai sigură. Un absorbant din bumbac organic conține doar ingrediente pure, respectiv fibre naturale și bumbac 100% organic care nu a fost tratat chimic, crescut cu pesticide, insecticide sau alte substanțe dăunătoare.

Ce efecte au absorbantele asupra pielii tale?

Pielea zonei intime este extrem de sensibilă și permeabilă, motiv pentru care ingredientele din absorbantele tale îți afectează sănătatea, dar și confortul.

Plasticul, înălbitorii și parfumul din absorbantele convenționale sufocă pielea și nu o lasă să respire. Asta înseamnă că bacteriile și transpirația rămân acolo și creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea infecțiilor – așa apar acele iritații la menstruație, senzațiile de mâncărime și mirosul neplăcut. Aceleași ingrediente dure sunt motivul pentru care absorbantele obișnuite foșnesc și se simt atât de aspre și inconfortabile pe piele.

Bumbacul organic, pe de altă parte, este extrem de moale la atingere și are o super putere de absorbție. Deoarece absorbantele organice conțin doar ingrediente naturale și niciun fel de chimicale artificiale, ele sunt respirabile și au pH neutru, așa încât nu irită pielea și nu favorizează acumularea de bacterii. Pe lângă atingerea fină pe care o oferă pielii, sunt totodată hipoalergenice și 100% sigure.

Prin ce se deosebesc absorbantele organice de cele convenționale și de ce este important acest lucru pentru sănătatea ta intimă?

Ingredientele și efectele asupra pielii sunt diferențele cheie. Absorbantele organice nu conțin ingrediente ascunse și nu îți compromit echilibrul hormonal. Dar acestea nu sunt singurele deosebiri dintre absorbantele organice și cele convenționale. Impactul asupra mediului, costul și accesul la cele două tipuri de produse sunt de asemenea diferite.

Responsabilitate și sustenabilitate

Un absorbant convențional are nevoie de până la 500-800 de ani pentru a se descompune, din cauza conținutului ridicat de plastic. Absorbantele organice, în schimb, sunt făcute în armonie cu Natura, din ingrediente organice și naturale care se descompun în cel mult 1 an. Sunt o alternativă mult mai sustenabilă și prietenoasă cu mediul decât cele non-organice.

Diferențe de preț

Există și o diferență de preț între cele două tipuri de absorbante, care pentru multe persoane devine o piedică în a alege varianta mai sănătoasă.

Dar menstruația e o călătorie de o viață, și pe termen lung problemele de sănătate provocate de ingredientele toxice din absorbantele convenționale mai ieftine pot necesita tratamente mult mai costisitoare – prețul este chiar sănătatea ta. Din acest punct de vedere, costul absorbantelor organice este mai mic – căci sunt 100% sigure. E o investiție în confortul și starea ta de bine pe toată durata ciclului menstrual.

Accesibilitate

Când vorbim despre disponibilitate, sigur că poți găsi absorbante convenționale în orice supermarket – căci ele au existat pe piață de ani de zile. Din fericire, accesibilitatea nu mai este astăzi o problemă nici când vorbim despre absorbantele organice.

ENROUSH, primul brand românesc de absorbante și tampoane 100% organice, a făcut o misiune din a aduce îngrijirea menstruală sigură și naturală mai aproape de cât mai multe femei. Absorbantele Enroush sunt făcute doar din bumbac 100% organic certificat GOTS și fibre naturale, fără clor, parfumuri sau alte chimicale, pentru a pune sănătatea și confortul femeilor pe primul loc.

Iar pentru a le face cât mai accesibile tuturor femeilor, Enroush nu doar că are produse în marile lanțuri de farmacii și supermarketuri din țară, dar a creat și un concept unic de abonament ultra personalizabil cu 15% reducere, ca să uiți de orice grijă legată de stocul de produse menstruale.

Medicii confirmă efectele pozitive ale absorbantelor din bumbac organic?

Datorită compoziției curate, fără parfum, plastic sau chimicale nocive, absorbantele din bumbac 100% organic sunt recomandate până și de medicii ginecologi și dermatologi. De-a lungul anilor, mii de femei care au urmat recomandarea specialiștilor și au trecut la îngrijirea menstruală organică Enroush au reușit să scape de alergii, mâncărimi și usturime în zona intimă la menstruație.

În final, ce alegi dintre absorbantele convenționale și cele din bumbac organic?

La o primă privire absorbantele organice, ca și cele convenționale, te protejează de pete la menstruație. Dar putem oare să folosim cuvântul ”protejează” lângă un absorbant care conține ingrediente ascunse și este făcut cu până la 90% plastic și substanțe chimice care îți pot tulbura flora intimă?

Până recent, ele erau singura opțiune. Astăzi, există alternative și poți face alegeri conștiente în privința produselor ce intră în contact cu corpul tău.

Așa că spune nu compromisurilor și nu accepta nimic mai puțin decât 100% natural când vine vorba de îngrijirea menstruală. Fără îndoială că absorbantele care îți oferă cu adevărat protecție și chiar au grijă de sănătatea zonei tale intime sunt cele din bumbac 100% organic cum sunt cele de la Enroush, și meriți această investiție pe termen lung în propria ta sănătate!

Ultima modificare octombrie 9, 2024 1:16 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale