Ai terminat casa de aranjat și mai ai de adăugat perdele și draperii? Ei bine, alegerea acestor accesorii este extrem de importantă pentru a oferi un echilibru și pentru a defini stilul încăperii. Ar trebui deci să știi cum să alegi cele mai bune perdele pentru casa ta. Dacă nu știi, suntem aici pentru a te ajută în acest sens. Îți vom oferi un ghid simplu, pe care să-l iei în considerare în alegerea ta. Alegerea tipului perfect de perdea pentru fiecare cameră poate fi mai ușoară decât pare dacă vei ține cont de cele de mai jos.
Pentru a alege perdelele și draperiile potrivite trebuie să luăm în considerare mai multe lucruri:
-Stilul decorativ care predomină în camere este mai mult decât important. În consecință, perdelele și draperiile, precum și alte materiale textile, ar trebui să se armonizeze cu întregul stil interior. În funcție de stil, poți cumpăra perdele și draperii minimaliste, clasice, cu imprimeuri complicate și așa mai departe. Vezi colecția de la https://www.maradydesign.ro/.
-Atunci când alegem perdelele, trebuie să ne gândim și la cât de mari sau mici sunt ferestrele pe care vom așeza aceste accesorii. Fiecare încăpere va necesită dimensiuni speciale. Livingul are, de obicei, ferestre mari, deci draperiile și perdelele vor fi în consecință. Dormitorul are ferestre mai mici așa că și perdelele vor fi mai reduse ca dimensiune. De asemenea, dacă ai calorifer, dimensiunea perdelei va fi mai mică pentru a nu obtura căldura acestuia pe timp de iarnă.
-Trebuie să ții cont și de încăpere, acest aspect fiind legat de cel anterior. Poate că în bucătărie avem nevoie permanent de lumina și avem nevoie de o perdea translucidă. În dormitor însă, avem nevoie de umbră și, pe lângă perdea, vom alege și o draperie cât mai opacă sau groasă pentru a ne lăsa dimineața să dormim cât mai mult. Un birou va trebui luminat, un living trebuie să aibă lumina, dar să și poată întuneca încăperea dacă dorim să vizionăm un film. Așadar, ține cont de ce vei face în acea camera.
Cum este fereastra pe care vrei să o decorezi?
Să ne uităm, în primul rând, la tipul ferestrei și la caracteristicile acesteia, atât dimensiunea, cât și locația etc. Dacă încăperea ce urmează a fi decorată este sala de mese, de exemplu, și ai o fereastră mare, o opțiune bună este să așezi draperii tip jaluzele și apoi să aplici ceva element decorativ precum o perdea de voal mai fină. În acest caz căutăm să îndeplinim un obiectiv funcțional, care este să nu lăsăm excesul de lumină să treacă. Din acest motiv, este o idee bună să folosim materiale care au corp și grosime și care, la rândul lor, pot fi îndepărtate sau strânse cu ușurință. Dacă ai ferestre mari în casa ta, profită de ele! O perdea poate fi o opțiune bună pentru a o decora, dar lasă și lumina naturală să treacă. Dacă ai acces la un balcon sau o terasă din oricare dintre camerele casei tale, întărește acea intrare asigurându-te că nimic nu blochează trecerea. Această intrare de lumină poate fi unul dintre cei mai buni aliați ai tăi în decorarea camerei.
Alege tipurile de perdele care se potrivesc cel mai bine cu formă ferestrei. Poate că fereastra se termină în formă de arcadă, de exemplu: în aceste cazuri, poți instala tipuri de perdele care pot fi trase, încercând să nu ascunzi formă frumoasă a acestei ferestre deosebite. Jaluzelele venețiene vor fi mai bune dacă trebuie să acoperi cu ele o fereastră situată deasupra unei piese de mobilier, indiferent de tipul acesteia. Ideea este că o poți ridica și pune la înălțimea pe care o preferi.
Ce poți alege pentru ferestrele tale?
Fiecare casă, chiar și fiecare cameră, este un mic univers guvernat de propriile sale legi. Să vedem ce tipuri de perdele sunt disponibile pentru a te ajuta să creezi stilul de decor pe care îl dorești în casa ta.
Dacă îți place stilul minimalist, îți sugerăm să nu încarci prea mult încăperea cu perdele grele. Poți să folosești panourile japoneze, perfecte pentru cei ce iubesc acest stil. Acestea pot fi dimple, opace, semiopace, cu modele. Trebuie doar să definești stilul încăperii și apoi poți alege panoul care te caracterizează
Perdelele din voal, în schimb, sunt cele mai clasice din această categorie de accesorii. Mulți dintre noi preferă acest tip de perdele pentru că dau un aer foarte șic încăperii. Acum sunt disponibile în toate tipurile de culori și modele și pot fi combinate cu draperii din satin, deosebit de frumoase. Aceste perdele diafane sunt extrem de versatile și pot puse în orice încăpere, însă în special în dormitoare și livinguri.
Să nu uită de draperiile foarte groase care ne vor ajuta să oprim lumina atunci când dorim. Poți alege draperii grele, din catifea sau alte țesături nobile. Există o mulțime de draperii pe piață ce te pot ajuta să îți definești stilul. În plus, sunt foarte accesibile încât, dacă dorești să diversifici din când în când, poți să schimbi culorile acestora. Mare atenție, dacă ai perdele uni, poți să folosești draperii uni sau cu modele, însă dacă perdelele sunt cu model, draperiile trebuie să fie obligatoriu fără model pentru a nu încarca încăperea. Alege totul astfel încât să creezi un mediu plăcut.
După cum poți vedea, există diferite tipuri de perdele pentru toate gusturile! Așa că alege-o pe cea care se potrivește cel mai bine fiecărei încăperi, ferestrei și stilului și vei oferi casei tale un aer unic.
Ultima modificare septembrie 26, 2022 3:31 pm