După un avans de 2,4% în octombrie, prețurile locuințelor au înregistrat o evoluție pozitivă și în cea de-a treia lună de toamnă, penultima a anului. Variații pozitive au avut loc pe ambele segmente de piață, atât în ceea ce privește apartementele noi, cât și cele vechi, însă cele mai semnificative au fost pe segmentul rezidențial nou. Citește mai departe dacă vrei să știi ce se întâmplă inclusiv cu prețul garsonierelor de vânzare din Brașov.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat, astfel, cu 1,2% în noiembrie, de la 1.335 la 1.351 de euro pe metru pătrat util. În mod interesant, majoritatea centrelor regionale analizate – cinci din șase orașe, mai exact – s-au înscris pe o traiectorie ascendentă la acest capitol, creșteri având loc atât pe segmentul rezidențial vechi, cât și pe cel nou.
Excepția de la regulă este reprezentată de Timișoara, unde prețul mediu solicitat pentru un apartament s-a mai diminuat, sub influența evoluției consemnate pe piața nouă.
București:
În Capitală, suma medie solicitată pentru un apartament a ajuns la 1.400 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans de 2,4% față de octombrie (când aceasta se situa la 1.367 de euro pe metru pătrat).Spre deosebire de luna trecută, cele două segmente ale pieței rezidențiale au avut o evoluție destul de discrepantă: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% în decurs de 30 de zile (de la 1.338 la 1.343 de euro pe metru pătrat), în timp ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans substanțial, de 4% mai exact (de la 1.390 la 1.445 de euro pe metru pătrat).
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, s-a consemnat, pe parcursul lunii noiembrie, un avans de 1,2%, de la 1.217 euro pe metru pătrat util, la 1.231 de euro pe metru pătrat.
Variații pozitive au avut loc pe ambele segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.201 la 1.214 euro pe metru pătrat), în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat o creștere de 0,8% (de la 1.251 la 1.261 de euro pe metru pătrat).
Cluj-Napoca:
În orașul de pe Someș, prețurile apartamentelor s-au majorat cu 0,8% luna trecută, ajungând la o medie de 1.840 de euro pe metru pătrat util – față de 1.826 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute.
O locuință în bloc vechi a ajuns să coste 1.787 de euro pe metru pătrat, în condițiile unui avans lunar ușor, de 0,1% (de la 1.785 de euro pe metru pătrat). Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc o creștere de 1,4%, de la 1.872 la 1.898 de euro pe metru pătrat.
Constanța:
În orașul din sud-estul țării, prețurile solicitate de către vânzătorii de apartamente în a treia lună de toamnă au înregistrat un avans de 0,7%, de la 1.244 la 1.253 de euro pe metru pătrat util.
Valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi a crescut tot cu 0,7% (de la 1.228 la 1.237 de euro pe metru pătrat), în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au apreciat cu 0,8% (de la 1.275 la 1.285 de euro pe metru pătrat).
Iași:
În capitala Moldovei, s-a înregistrat, per ansamblu, un avans al prețurilor de 1,6% în luna noiembrie, de la 1.063 la 1.080 de euro pe metru pătrat util.
Ambele segmente de piață analizate au consemnat creșteri, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat ușor, respectiv cu 0,5% (de la 1.082 la 1.087 de euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidențial nou a avut loc un avans de 2,7% (de la 1.046 la 1.074 de euro pe metru pătrat).
Timișoara:
În orașul de pe Bega, prețurile apartamentelor s-au diminuat ușor, anume cu 0,2%, luna trecută, de la o medie de 1.289 de euro pe metru pătrat, la 1.287 de euro pe metru pătrat.
Pe cele două segmente majore de piață au fost consemnate, însă, evoluții diferite: locuințele vechi s-au menținut la același nivel de preț ca luna precedentă, respectiv 1.289 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat o scădere de 0,9%, de la 1.290 la 1.278 de euro pe metru pătrat.
Ultima modificare ianuarie 20, 2021 4:42 pm