Industria muzicală se confruntă cu o schimbare semnificativă: marile festivaluri pierd din ce în ce mai mulți artiști de top, care preferă să organizeze turnee pe stadioane. Acest fenomen, accelerat după pandemie, redefinește dinamica concertelor live și are implicații majore pentru organizatorii de festivaluri.
Un exemplu este Zach Bryan. În 2023, acesta a fost cap de afiș la multiple festivaluri, cu toate acestea, în 2024, Bryan a optat pentru un parteneriat cu AEG Presents, alegând să susțină zece spectacole pe stadioane, inclusiv în orașe importante precum New York și San Francisco. Decizia sa reflectă apariția unui trend printre artiștii de top.
Aceeași strategie a fost adoptată și de Post Malone și Kendrick Lamar, care în 2023 au avut fiecare câte zece reprezentații la festivaluri, dar în 2024 s-au orientat spre concerte pe stadioane.
În 2025 organizatorii festivalului UNTOLD au reușit să-l convingă pe Post Malone, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XXI, să accepte să facă parte din lineup-ul ediției aniversare a festivalului care ocupă locul 3 la nivel internațional. Artistul american a fost impresionat de anvergura evenimentului, de imaginile devenite virale cu stadionul plin și de energia publicului.
SoFi Stadium din Los Angeles va găzdui un număr record de 19 concerte în prima jumătate a anului, cu artiști precum Beyoncé, The Weeknd, Shakira și Blackpink. La acest peisaj se adaugă turneele Coldplay, Metallica și un tur comun al lui Chris Stapleton cu George Strait, subliniind provocările pe care festivalurile le întreprind în a păstra artiști relevanți.
De ce preferă artiștii stadioanele?
Potrivit lui Gary Kurfirst, partener la WME și expert în organizarea de festivaluri, „ascensiunea concertelor pe stadioane creează o provocare majoră pentru festivaluri. Diferențele financiare sunt semnificative și greu de contracarat.”
Din punct de vedere financiar, un cap de afiș al unui festival poate câștiga între 5 și 6 milioane de dolari per show. În schimb, un artist care organizează un concert pe stadion poate dubla această sumă. Desigur, costurile organizatorice sunt mai mari pentru un turneu pe stadioane, în timp ce festivalurile acoperă multe dintre cheltuieli. Cu toate acestea, câștigurile nete ale unui artist pot fi mult mai mari pe termen lung în cazul unui turneu extins.
Această schimbare nu afectează doar artiștii și organizatorii, ci și fanii. Biletele pentru concertele pe stadioane costă, în medie, între 200 – 300 de dolari/show, pe când festivalurile oferă abonamente cu prețuri cuprinse între 300 până la 700 dolari/ 4 zile.
Deși peisajul festivalurilor se schimbă, acestea rămân locul în care fanii descoperă nume noi și un număr impresionant de artsiști. „Headlinerii festivalurilor se schimbă mereu. Ceea ce definește succesul unui festival este relevanța sa, experiența oferită fanilor și comunitatea pe care o creează„, afirmă Kurfirst.
Festivalurile continuă să ofere avantaje unice pe care concertele pe stadioane nu le pot replica complet; creează o atmosferă aparte, spre deosebire de concertele pe stadion, unde accentul este pe un singur artist, festivalurile oferă o gamă variată de genuri muzicale, activități interactive, zone tematice și decoruri spectaculoase care contribuie la o experiență memorabilă.
Unul dintre marile avantaje ale festivalurilor este lineup-ul variat. Publicul poate veni pentru un headliner, dar pleacă descoperind noi artiști și genuri muzicale. Această expunere este valoroasă atât pentru artiști cât și pentru fani.
Festivalurile creează un sentiment de apartenență și conexiune între participanți. Fanii împărtășesc pasiunea pentru muzică și trăiesc împreună momente intense, ceea ce duce adesea la formarea unor prietenii pe termen lung.
Festivalurile se desfășoară pe parcursul a trei-patru zile (sau chiar mai mult), ceea ce le transformă într-o mini-vacanță. Spre deosebire de un concert pe stadion, care durează doar câteva ore, festivalurile oferă participanților o oportunitate de evadare, cu activități adiționale, camping și explorarea unor locuri noi.
Deși concertele pe stadion pot aduna zeci de mii de oameni, experiența poate fi mai distantă pentru spectatori. La festivaluri, multe scene mai mici permit un contact mai apropiat între fani și artiști, oferind o experiență mai intimă și interactivă.
Multe festivaluri includ activități conexe precum workshop-uri, instalații artistice, zone de gaming, expoziții de artă, mâncare gourmet, băuturi artizanale și multe altele. Aceste elemente creează o experiență complexă, pe care un concert obișnuit nu o poate oferi.
Festivalurile oferă platforme excelente pentru branduri să interacționeze cu publicul prin experiențe personalizate. De la lounge-uri VIP până la activări de brand interactive, aceste evenimente devin locuri de inovație și marketing creativ.
În concluzie, chiar dacă turneele pe stadioane sunt în creștere, festivalurile rămân un element esențial al culturii muzicale și oferă o experiență unică de fiecare dată pentru fani și pentru artiști. Organizatorii care știu să-și redefinească identitatea și să creeze experiențe unice vor continua să atragă atât publicul, cât și performerii de top.
Festivalurile nu „refuză” să aducă artiști mari – artiștii mari aleg altceva.
Industria muzicală se schimbă, iar unii preferă turnee pe stadioane în locul festivalurilor. Asta nu înseamnă că festivalurile nu oferă experiențe spectaculoase sau artiști de top. Poate că întrebarea nu ar trebui să fie „De ce nu vine X?„, ci „Cine sunt artiștii incredibili care aleg să fie aici?„.