Echipa Hudson și Rex revine la DIVA din 31 august cu premieră sezomului 3

.

Îndrăgitul serial de acțiune Hudson și Rex se întoarce la DIVA cu sezonul 3, premieră în România, din 31 august. Îi puteți vedea pe Detectivul Charlie Hudson (John Reardon) și coechipierul său Rex (Diesel vom Burgimwald) investigând cazuri noi, în câte două episoade, în fiecare marți, de la 21:00!

Lansat în 2021, sezonul trei începe prin a răspunde la întrebarea cum s-au cunoscut cei doi, Hudson și Rex. Cu mult timp în urmă drumurile celor două personaje s-au intersectat când au investigat un caz de răpire cu o miză mare. Astfel, primul episod este dedicat rememorării începutului colaborării dintre cei doi parteneri și este un omagiu adus loialității animalelor de companie. 

Echipa Hudson și Rex revine la DIVA din 31 august cu premieră sezomului 3

Filmat în Newfoundland, Canada, în timpul pandemiei, noul sezon are mai multe scene în aer liber, cascadorii și peisaje deosebite pentru că cei doi parteneri investighează cazuri în pădure, în nemiloasa tundră, la malul oceanului și chiar și în apă. Diesel vom Burgimwald, câinele ciobănesc german interpret principal al lui Rex și în acest sezon, împreună cu cele două dubluri ale sale, s-au adaptat repede la noile protocoale de pe platourile de filmare impuse de pandemie și au învățat să fie și mai atenți la vocile din jurul lor. Noile cazuri trimit echipa de detectivi în căutarea unui criminal care a scăpat, iar Charlie și Rex devin ostatici. Dar, când un pericol mai mare se întrevede, Charlie și cel care îl ține captiv trebuie să își unească forțele dacă vor să supraviețuiască cu toții. Noul sezon aduce cazuri tot mai complexe, care îi fac să se bazeze tot mai mult pe relația dintre ei și să se susțină reciproc chiar și atunci când urme din ADN – ul lui Rex sunt găsite la locul unei crime.

Și pentru că ne plac veștile bune, producătorii au anunțat că serialul a fost reînnoit cu sezonul 4. 

Nu ratați cele două ceasuri pline de investigații și acțiune canină, în serile de marți, de la 21:00, la DIVA. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton