Dragostea trece prin bolul de mâncare

Sfaturi de la Whiskas pentru alegerea dietei ideale a pisicii în funcție de vârstă

Asemenea oamenilor, preferințele și nevoile alimentare ale pisicilor se schimbă de-a lungul vieții. Puii de pisică au nevoie de o nutriție adecvată care să susțină creșterea sănătoasă, în timp ce felinele adulte necesită hrană suficientă pentru a susține activitatea lor. Pe de altă parte, pisicile mai în vârstă au nevoie de alimente ușor digerabile, potrivite pentru sistemul lor digestiv. Nevoile specifice ale fiecărei pisici trebuie luate în considerare pentru o alimentație personalizată ce le poate asigura o viață lungă și sănătoasă. Așadar, cum pot părinții de pisici să le adapteze dieta în funcție de etapa de viață a felinei?

Dulciurile nu sunt pe placul felinelor

Papilele gustative ale pisicilor se dezvoltă încă de la naștere. După ce nu mai primesc lapte matern, puii de pisică încep să exploreze alimentele solide, dezvoltând astfel preferințe pentru anumite tipuri de hrană. Pisicile sunt, prin natura lor, animale carnivore și pot percepe trei gusturi de bază: sărat, amar și acru. Această caracteristică explică de ce unele pisici refuză șunca al cărei ambalaj a fost deschis de mai mult de două zile din cauza gustului intensificat. 

Deși au receptori pentru gustul dulce, aceștia nu sunt funcționali, astfel că pisicile nu percep dulcele. Prin urmare, nu se recomandă oferirea de dulciuri destinate consumului uman deoarece pot dăuna sănătății pisicilor și nu se aliniază cu preferințele lor naturale. Ce le încântă cu adevărat sunt aromele cărnoase și parfumate, care le atrag mai mult decât pe oameni.

Hrană uscată sau umedă?

Ciclul de viață al unei pisici reflectă în mod natural nevoile sale alimentare, un aspect pe care producătorii de hrană pentru animale de companie îl consideră cu atenție. Brandul Whiskas, parte din portofoliul Mars Incorporated, dezvoltă o gamă variată de combinații de arome și se concentrează pe ingrediente de înaltă calitate pentru a satisface nevoile diverse ale pisicilor. Portofoliul brandului Whiskas include atât hrană uscată, cât și umedă. Dar când este recomandată hrana uscată și când este mai bine să i se ofere hrană umedă pisicii?

„Este o întrebare frecvent adresată de cei care au pisică și este justificat. Hrana uscată are o valoare calorică ridicată, de patru ori mai mare comparativ cu hrana umedă, pentru același gramaj. În schimb, aceasta nu este la fel de palatabilă. De asemenea, hrana uscată conține mai multe fibre și are un rol abraziv pentru dentiție. Pe de altă parte, hrana umedă este mai palatabilă, iar conținutul umed contribuie la lipsa instinctului ancestral al pisicii de a consuma apă, în sălbăticie acestea procurându-și apa din ceea ce vânează.” menționează Phd Dr. Iulian Amza, Petcare Ambasador în cadrul Mars Multisales Europe.

Pisicile își au originile în regiunile deșertice și sunt obișnuite să se hidrateze din prada lor. Așadar, nu este obișnuit pentru ele să bea multă apă. De aceea, este esențial să se includă ambele tipuri de hrană în dieta lor pentru a asigura o hidratare adecvată. Fie că se alege combinarea celor două tipuri de hrană sau servirea lor alternativ, alegerea revine fiecăruia. Ceea ce contează sunt calitatea și compoziția hranei.

E timpul de tors

Cât de des ar trebui umplut bolul pisicii? Puii de pisică de până la șase luni trebuie hrăniți de 4-6 ori pe zi, numărul meselor fiind redus treptat, la 3-4 mese pe zi, între vârstele de trei și șase luni. Pisicile adulte sunt, de obicei, hrănite de 2-3 ori pe zi, în funcție de cantitatea porțiilor. Pentru pisicile mai în vârstă, se menține aceeași frecvență de hrănire ca în cazul celor adulte, dar cu o atenție specială acordată nevoilor lor specifice.

Pentru o pisică, timpul mesei este un moment esențial al zilei și are un rol semnificativ în consolidarea relației dintre aceasta și persoana care o îngrijește. Pe lângă satisfacerea unei nevoi de bază, hrana este și un mod de a cultiva iubirea și încrederea reciprocă. Prin stabilirea și respectarea unor ore regulate de hrănire, cunoscute la Whiskas ca momente în care „E timpul de tors”, acest ritual va deveni tot mai puternic. E timpul de tors este campania brandului Whiskas care încurajează părinții de pisici să creeze legături semnificative cu prietenii lor blănoși, punând accent pe importanța orei mesei ca moment special pentru conectare și îngrijire.

Nutriție pentru vitalitate

Pentru puii de pisică, este esențială alegerea unei hrane bogate în nutrienți, care să susțină creșterea musculară, dezvoltarea cerebrală și un sistem imunitar puternic. De asemenea, trebuie să fie moale și ușor de digerat, potrivită pentru dinții lor de lapte. În cazul pisicilor tinere și adulte, este ideală optarea pentru o hrană cu un echilibru potrivit de proteine și grăsimi, care să susțină activitatea și sănătatea lor. În plus, trebuie să satisfacă necesarul de energie ridicat, fără a favoriza creșterea în greutate.

Pentru pisicile mai în vârstă, care au un nivel de activitate mai scăzut, se recomandă alegerea unei hrane cu un conținut caloric mai redus și mai bogată în fibre, pentru a susține sănătatea sistemului digestiv și a le ajuta să rămână în formă bună. Acest tip de hrană contribuie la reducerea riscului de obezitate și, în cazul problemelor articulare, poate facilita mișcarea.

„Echilibrul dintre hrana umedă și cea uscată trebuie să adreseze nevoile pisicilor în funcție de vârstă, mediul și condițiile în care trăiesc, activitatea fizică zilnică și necesarul de energie pe care o consumă zilnic, astfel încât aportul în calorii versus consumul acestora să nu ducă la obezitate. De asemenea, necesarul de aminoacizi al pisicilor este mare fiindcă aceștia au un rol în dezvoltarea mușchilor și susțin vitalitatea felinelor, fapt ce le conferă agilitate și abilitatea de a fi buni vânători. În schimb, grăsimile susțin energia și pofta de joacă și mișcare. Acestea împreună cu carbohidrații, vitaminele și mineralele aduc un aport echilibrat în dezvoltarea armonioasă a pisicilor.” completează Phd Dr. Iulian Amza, Petcare Ambasador în cadrul Mars Multisales Europe.

Ultima modificare noiembrie 12, 2024 11:20 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale