De ce trebuie să încerci neapărat plasturii din hidrogel?

.

Este deja un fapt cunoscut că pielea de sub ochi este mai subțire și mai sensibilă. Aici apar primele semne ale îmbătrânirii premature, astfel că are nevoie de o atenție deosebită. Pe lângă crema de ochi pe care o aplicăm zilnic, există un produs care poate aduce beneficii reale și produce schimbări vizibile pentru aspectul pielii de sub ochi, chiar de la prima utilizare.

Este vorba despre plasturii din hidrogel, care au devenit rapid un must-have pentru îngrijirea pielii de sub ochi. Pot fi aliatul perfect în dimineţile în care ai nevoie de o revitalizare rapidă sau în serile în care simţi nevoia să îţi ajuţi ochii obosiţi.

A group of round objects

AI-generated content may be incorrect.

Dar cum au apărut acești plasturi și ce îi face atât de populari?

Plasturii din hidrogel au fost inițial dezvoltați în industria medicală, fiind utilizați pentru tratarea rănilor datorită funcţiei lor de hidratare şi regenerare. Mai departe, Coreea de Sud este responsabilă pentru adaptarea proprietăților hidrogelului în domeniul cosmetic. Pentru că acesta poate absorbi de până la 500 ori greutatea lui în apă, permite uşor infuzarea cu active potente, pe care le reține și apoi le eliberează direct pe zona aplicată, oferind rezultate rapide şi vizibile. Astfel, în scurt timp, plasturii din hidrogel au devenit un fenomen global. Sunt un produs versatil, uşor de folosit,  dovedindu-se ideali mai ales pentru:  

  • Persoanele cu un stil de viață agitat: Dacă te confrunți cu oboseală sau stres, plasturii din hidrogel pot ajuta la reducerea cearcănelor şi iluminarea zonei de sub ochi.
  • Oricine doreşte rezultate rapide: Sunt perfecți pentru revitalizarea instantanee a pielii, oferind un boost de hidratare şi fermitate în doar 15 minute, adică timpul lor de acţionare.
  • Piele matură sau deshidratată: sunt un tratament ideal pentru zonele unde pielea îşi pierde elasticitatea și are nevoie de o doză suplimentară de hidratare şi regenerare.

Cum se folosesc plasturii din hidrogel?

Folosirea plasturilor din hidrogel este foarte simplă şi poate deveni cu uşurinţă momentul tău preferat. Se aplică pe pielea curată şi uscată, se lasă să acționeze timp de 15-20 de minute, iar apoi se înlătură şi se masează delicat excesul de ser, pentru a fi absorbit complet. Urmează întotdeauna cu o cremă pentru zona ochilor pentru a sigila efectul.

Plasturii Instant Refresh: soluția perfectă pentru ochii obosiți

A person holding a box of skincare products

AI-generated content may be incorrect.

Dacă încă nu ai încercat plasturii din hidrogel şi vrei să faci o alegere informată, îti recomandăm plasturii din hidrogel Instant Refresh de la Seen Beauty. Aceștia sunt dezvoltaţi în parteneriat cu un laborator de top din Coreea de Sud, fiind formulați cu ingrediente premium pentru a oferi o soluţie completă pentru zona de sub ochi:

Bakuchiol şi Peptide: stimulează producţia de colagen, reducând liniile fine.

Niacinamide şi Extract de Acerola: iluminează şi uniformizează tonul pielii.

Vitamina B5 şi Ulei de Luminița Noptii: hidratare intensă, inflamaţie redusă şi un plus de elasticitate.

Sfatul nostru: păstrează-i la frigider pentru un plus de ajutor împotriva pungilor de sub ochi şi nu te sfii să-i aplici şi pe alte zone ale feţei precum pe frunte sau pe ridurile din jurul gurii!  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton