De ce să renunți la rutină alegând să faci cursuri de dans 

.

Cum pășim în viața de adult, lumea noastră se schimbă. Ne dăm seama că ea nu este una lipsită de griji, fiecare zi fiind o adevărată luptă. Spunem adio copilăriei, când nu ne gândeam la ce vom pune pe masă sau cum vom plăti facturile. Viața era simplă, frumoasă, ca o joacă, ca un dans.

Dar, hei, ar trebui să ieși din carapace! Știm că trebuie să lucrezi să te întreții, să ai grijă de familie. Știm că asta înseamnă stres, muncă, timp liber puțin.

Dar dacă te organizezi bine, poți face ceva și pentru tine. Dacă dorești să faci mișcare, dar să te și distrezi, alege să participi la Cursuri dans adulti. Ia-ti inima in dinti si iesi din rutina alegând să participi la orele organizate de Dance Vision. Aici vei descoperi veselia, plăcerea de a dansa și a asculta muzică de calitate.

Nimic nu este mai plăcut ca, după o zi mohorâtă la birou, să-ți oferi o rază de soare. Dansul este un limbaj universal, care unește oameni din medii diferite. Este acea activitate care ne aduce un zâmbet, dar ne ține și sănătoși.

O evadare din monotonia zilnică

Cum am menționat, fiecare zi ne aduce noi provocări. Ar fi ideal ca cei mai mulți dintre noi să facem ceea ce ne place. Însă, de multe ori, nu se întâmplă asta. Alergăm după bani sau doar trebuie să ne întreținem.

În ambele cazuri suntem puși în fața compromisului de a avea un job care nu e tocmai o plăcere. Stresul de la locul de muncă este o realitate, adesea resimțită de mulți. Și, din păcate, avem prostul obicei de a ne lua acest stres acasă. Ar trebui să nu mai faci asta. Lasă muncă la ușa biroului.

După ce ți-ai terminat programul încearcă să faci activități care te fac să scapi de monotonie. Dansul este una din cele mai recomandate în acest sens. Școală de dans Dance Vision îți poate oferi o poartă de evadare optimă. Te poți distra, poți arde calorii, poți socializa. Este un mod plăcut de a avea un hobby.

Să știi că unele corporații mai evoluate chiar încurajează angajații să-și găsească o preocupare. Asta pentru că s-a demonstrat că angajații fericiți și relaxați sunt mai productivi, mai stabili. Desigur, nu spunem că trebuie să faci asta pentru jobul tău. Fă-o însă pentru tine!

Beneficiile cursurilor de dans pentru adulți

Nu ar trebui să stăm pe gânduri dacă avem posibilitatea de a ne înscrie. Dacă ești din București, alege Dance Vision. Aici vei avea tot ce ți-ai putea dori în materie de dans. Poți face cursuri individuale sau în grup.

Antrenorii sunt bine pregătiți și te pot iniția în mai multe stiluri. Cele mai populare sunt dansurile latino. Acestea au darul de a “descreți frunțile”. Datorită social media vedem o mulțime de filmulețe cu oameni de toate vârstele dansând o bachata, salsa sau tango.

Dar trebuie să mai observăm ceva: fericirea pe care o emană! Aceasta este una cât se poate de reală. Uneori suntem chiar impresionați când vedem cupluri trecute de o vârstă care se mișcă fericite, cu o mobilitate de invidiat. Pentru că asta face dansul. Ne menținem tineri.

Vom avea mintea mai limpede, însă și corpul va fi mai tonifiat. Atunci când dansezi tu practic “lucrezi” o mulțime de mușchi. Dansul te ajută și la postură. Probabil ai observat că dansatorii profesioniști au un fizic impecabil. Asta pentru că dansul este sport. În funcție de stil poate fi mai mult sau mai puțin solicitant. Alege ceea ce te face să te simți confortabil.

O metodă de a socializa

Am amintit faptul că ai posibilitatea de a cunoaște oameni noi. Monotonia, rutina, înseamnă și a vedea zilnic aceleași persoane. Acest lucru poate duce la o “oboseală” psihică. Lipsa socializării înseamnă în unele situații chiar depresie.

Dacă simți că ești pe punctul de a intra într-un colaps emoțional, dansul te poate ajuta. Aici vei cunoaște persoane care au aceeași pasiune ca tine. Îți vei face prieteni care vor înseamnă o evadare de la rutină. Va fi o gură de aer proaspăt să discuți și despre altceva decât muncă, rețete sau copii.

Nu trebuie să te simți vinovat dacă vrei o mică oază în care să evadezi. Este absolut normal să ne dorim să mai vorbim și cu alți oameni. Socializarea contribuie la a ne menține mintea în parametrii normali.

Cum poate dansul să-ți schimbe viața

Niciodată nu este prea târziu să faci ceea ce îți place. Să ne gândim la câteva cazuri celebre. Susan Boyle și-a început cariera muzicală abia la 47 de ani, fiind o necunoscută până atunci.

Regretatul actor Alan Rickman, deși juca teatru, a devenit cunoscut internațional la 42 de ani. Așa că nu te gândi că dacă ai un job, nu poți face altceva cu viața ta. Mergând la cursuri de dans, îți poți descoperi un nou talent. La Dance Vision poți apela la cursuri de dans profesioniste, să participi la competiții. Nu poți să știi când, unul dintre voi, poate fi următorul Joaquin Cortes sau Kimberly Rivera.

Dacă acesta este visul tău, te încurajăm să încerci. Nu ai nimic de pierdut. Este mai bine să nu simți regrete că nu ai avut curajul să faci asta.

Alegând Dance Vision ai o șansă reală de a ieși din monotonia zilnică. Însă poți să și “crești”, să te reorientezi în viață. Cursurile profesioniste te pot ajuta să-ți urmezi visul, să-ți atingi scopurile. Nu lăsa vârsta să te împiedice.

Vei vedea că vei avea nenumărate beneficii care-ți vor transforma percepția asupra existenței. Intră acum pe site-ul școlii Dance Vision pentru a vedea opțiunile de cursuri, tarifele și programul!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton