Cum să te îmbraci bine cu bani puțini?

.

Plănuiești o nouă sesiune de shopping dar nu ai la dispoziție o sumă generoasă de bani? Nu trebuie să te îngrijorezi! Din fericire, poți să te îmbraci bine și cu gust și cu bani puțini, pentru a construi ținute care să te avantajeze.

Iată cum poți să obții o garderobă de invidiat și pe ce merită să pui accent atunci când mergi la shopping!

Investește în articolele care ți se potrivesc

Pentru a te îmbrăca bine, este recomandat să alegi piesele vestimentare care ți se potrivesc, în funcție de vârstă. Deși moda nu îți pune bariere atunci când selectezi piesele vestimentare, se recomandă să le iei de pe raft doar pe cele care ți se potrivesc.

Astfel, dacă tocmai ai împlinit 40 de ani, optează pentru hainele care îți reflectă vârsta, precum și poziția în societate. Evită articolele mini sau piesele cu decolteu adânc, în detrimentul pieselor elegante, pe care le poți purta și peste 10 ani.

Alege obiecte vestimentare în nuanțe clasice

O altă sugestie care te ajută să te îmbraci bine cu bani puțini include alegerea obiectelor vestimentare în culori clasice. Dacă introduci în garderobă haine și încălțări în nuanțe de bej, gri, negru sau alb, acestea vor fi ușor de combinat între ele.

De pildă, o pereche de jeanși negri poate fi inclusă în numeroase combinații stilistice, spre deosebire de jeanșii decolorați, cu rupturi sau aplicații.

Optează pentru accesorii care te scot din anonimat

Dacă nu îți permit să investești sume generoase de bani în ținutele pe care le porți, pune accentul pe accesorii. Aceste accesorii scot din anonimat și cele mai simple ținută, însă trebuie să ai grijă cum le alegi, evitându-le pe cele care arată ieftin.

O geantă colorată, din piele, poate să evidențieze un outfit negru, care poate părea banal. Vrei să investești în accesorii noi și moderne? Ia în calcul un magazin de șosete, de unde poți alege modele care scot o ținută din banal.

Nu în ultimul rând, evită să accesorizezi în exces. Atunci când porți inele mari, nu adăuga și cercei opulenți sau brățări masive.

Poartă încălțăminte și haine de calitate

Poți să arăți bine cu bani puțini, însă nu uita de calitate. Este indicat să alegi haine și încălțăminte de calitate, pe care le poți găsi la prețuri rezonabile. Fie că ai nevoie de jeanși, pantofi sau cămăși, alege materiale care să reziste în timp.

Și în ceea ce privește bijuteriile, te poți folosi de același principiu! Poți să alegi accesorii din aur sau argint, în detrimentul gablonțurilor care nu pot fi integrate în orice ținută. În plus, merită să te axezi pe calitate și nu pe cantitate.

Creează o garderobă capsulă

Pentru a te îmbrăca impecabil, indiferent de eveniment, ia în calcul construirea unei garderobe capsulă. În acest fel, vei investi în articole care se potrivesc cu orice și care sunt la modă și peste un sezon.

Include în garderoba ta:

  • Jeanși negri și modele clasice, pe albastru
  • Cămăși albe, negre și nude
  • Tricouri din bumbac în nuanțe clasice
  • Palton nude, maro sau negru
  • Jachete din piele
  • Rochii negre, midi
  • Fuste creion în nuanțe deschise
  • Încălțăminte neagră, maro sau bleumarin, cu sau fără toc

Cu ajutorul acestori articole, poți construi o mulțime de ținute în care să arăți extraordinar. Jeanșii negri se pot combina atât cu tricou, cât și cu o cămașă sau cu o jachetă, pentru outfituri care atrag atenția. Nu cumpăra articole vestimentare din impuls, ci alege doar ceea ce ce ai nevoie cu adevărat.

Achiziționează în perioada reducerilor

Cumpără haine, încălțăminte și accesorii în mod inteligent și nu ocoli perioada reducerilor. Nu trebuie să cumperi haine de care nu ai nevoie doar pentru că sunt la preț redus, ci articole care te ajută să compui ținute ideale, pentru orice anotimp. Fie că alegi articole dintr-un magazin fizic sau online, verifică perioada în care există reduceri sau soldări, pentru a achiziționa ceea ce ai nevoie.

Ține cont de aceste sfaturi și îmbracă-te bine, cu bani puțini!

Sursa foto: https://unsplash.com

Ultima modificare septembrie 14, 2021 11:38 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale