Coroanele dentare ocupă locul celor mai populare proceduri dentare la ora actuală.
Acest lucru se datorează capacității acestui tratament de a rezolva numeroase probleme de natură orală și care astfel poate conduce în timp la prelungirea duratei de viață a dinților.
Coroana dentara este o procedură nedureroasă, care poate reda aspectul natural al danturii după ce minim unul dintre dinți a fost afectat.
Principalele situații care impun realizarea coroanei dentare
Descoperă mai departe principalele motive care îți demonstrează că realizarea coroanei dentare îți va influența pozitiv viața.
Cariile sunt factorii care vulnerabilizează structura dinților. Dacă acestea sunt profunde, medicul trebuie să îndepărteze zonele compromise. Acest lucru slăbește dinții și predispune dantura la acumularea de bacterii. Coroanele dentare compun o barieră de protecție împotriva bacteriilor, astfel încât să nu mai fie necesară procedura de extracție.
De asemenea, cariile netratate creează cavități, dar care pot fi de asemenea tratate prin realizarea coroanei dentare.
Obturația de canal
Acest tratament dentar are rolul de a repara dintele infectat sau cariat și de a-l salva de la extracție. Tratamentul de canal necesită reconstrucția dintelui cu ajutorul coroanei dentare.
Coroanele dentare, măsură de prevenire a durerilor dentare
Coroanele dentare sunt recomandate în cazul fisurilor sau leziunilor adânci care pot favoriza daune dentare semnificative. Sindromul dintelui fisurat este o afecțiune genetică rară, care se extinde de la smalț și până la nerv.
Fisurile dentare provoacă sensibilitate dentară la fluctuațiile de temperatură. În plus, mestecatul poate fi dureros atunci când alimentele mici rămân blocate în fisurile dintelui, contribuind totodată la extinderea acestora. Netratarea fisurilor, favorizează extinderea acestora și generează ruperea dintelui. Coroana dentară restaurează structura dintelui afectat.
Coroanele dentare și impactul acestora asupra calității vieții
Dacă îți dorești dinți mai albi în mod natural, atunci poți opta pentru tratamentele de albire dentară la o clinica stomatologica. Însă, dacă ai trecut printr-o intervenție pe canal, sau decolorarea dinților a fost prea puternică, atunci ia în calcul varianta coroanei dentare personalizate.
Coroanele dentare realizate în aceste situații vor înlocui dintele decolorat. Coroanele dentare din porțelan sunt de asemenea recomandate întrucât au capacitatea de a imita aspectul natural al dintelui.
Igienizarea profesională, auto-îngrijirea dentară zilnică, consultațiile stomatologice periodice reprezintă soluțiile optime prin care păstrăm sănătatea orală și durabilitatea lucrărilor dentare. Colaborarea medic-pacient este secretul care garantează succesul rezultatului unui tratament dentar ani la rând.