Chain IQ Group lansează un program global de implicare a angajaților

.

Chain IQ Group, principalul furnizor independent de servicii de achiziții indirecte strategice, tactice și operaționale, cu sediul în Elveția (cu birouri în 14 țări), lansează un Program de Participare a Angajaților, care le permite angajaților din întreaga lume să cumpere certificate de participare (acțiuni PS).

Cu ocazia celei de-a 9-a aniversări de la înființarea Chain IQ Group, incepand din mai 2023, angajații din întreaga lume ai companiei pot deveni co-investitori printr-un plan dedicat (ESPP).

Odată cu lansarea ESPP, Chain IQ recunoaște contribuțiile valoroase ale angajaților săi, și dorește să-și alinieze în continuare interesele cu succesul pe termen lung al companiei. În plus, sentimentul de proprietate și dezvoltarea constantă a colaborării transfrontaliere vor fi consolidate.

În timp ce creează un mediu din ce in ce mai incluziv și mai plin de satisfacții, nou lansatul program  ESPP combină recompense pe termen scurt și lung. Participanții vor primi dividende în numerar egale și în conformitate cu acționarii existenți ai Chain IQ, beneficiind în același timp de potențiale câștiguri de capital, pe măsură ce valoarea companiei evoluează, în timp. Programul este accesibil la nivel global, și este disponibil pentru personalul angajat in cadrul Chain IQ, pentru o perioada nedeterminata. O piață secundară (implicand tranzacționarea Certificatelor de Participare) este eliminată din ecuatie, deoarece Chain IQ este obligat să cumpere Certificatele de Participare de la angajații ce părăsesc compania, care sunt, în egală măsură, obligați să-și vândă Certificatele de Participare, la plecarea din companie.

„Sunt foarte încântat, alături de acționarii noștri fondatori, să lansez această inițiativă importantă, care invită toți angajații noștri să devină co-investitori în Chain IQ. În calitate de antreprenor, sunt un susținător puternic al conceptului de a le permite angajaților să devină parte din povestea noastră de succes, de a-i încuraja, practic, sa beneficieze de munca și investiția lor în companie”, afirmă fondatorul companiei și președintele executiv Claudio Cisullo.

Despre Chain IQ

Chain IQ este o companie globală independentă, lider pe piața serviciilor de achiziții indirecte, care oferă clienților săi servicii de achiziții strategice, tactice și operaționale. Chain IQ operează din 6 centre principale și 14 birouri, răspândite in întreaga lume – cu sediul central în Elveția, si hub-uri în Baar, New York, Londra, Singapore, Mumbai și București, pentru a deservi peste 49 de țări (inclusiv Germania, Polonia, China, Hong Kong, Japonia și Australia), și peste 60 de clienți. Echipa Chain IQ, aflată in continuă în creștere, este formată din peste 650 de experți, si este cunoscută pentru a fi generat o valoare semnificativă, concretizată in gestionarea cheltuielilor terților, prin gruparea de volum de la clienții săi globali, digitalizarea proceselor de achiziții publice, precum și atingerea celor mai noi standarde ESG.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton