Care este comportamentul de cumpărare al românilor în luna iubirii? – O analiză realizată de NETOPIA Payments ne prezintă tendințele de cumpărare pentru Valentine’s Day și Dragobete 2025

NETOPIA Payments a realizat un studiu detaliat asupra comportamentului de cumpărare al românilor în luna iubirii, concentrându-se pe două dintre cele mai așteptate momente ale anului: Valentines Day (14 februarie) și Dragobete (24 februarie). O analiză a tranzacțiilor procesate de NETOPIA Payments pentru comercianții parteneri din sectoare precum flori, ciocolată, produse gourmet, bijuterii și lumânări, a evidențiat  variații notabile între cele două perioade de cumpărături.

Flori și Lumânări: în topul cadourilor preferate de Valentines Day și Dragobete  

Florile și lumânările continuă să fie preferatele românilor de Valentines Day  și Dragobete, însă Dragobetele aduce câteva surprize în plus. De Valentines Day comercianții de flori și lumânări au înregistrat o creștere de 44% a valorii coșului de cumpărături față de perioada 01-07 februarie

Însă cea mai mare valoare a coșului pentru flori a fost înregistrată cu ocazia Dragobetelui, ceea ce arată o preferință mai mare pentru achizițiile de Dragobete.

Dulciuri și Produse Gourmet: cadouri mult mai îndrăgite de Valentines Day decât de Dragobete

Dulciurile au fost un favorit clar al consumatorilor de Valentines Day, înregistrând o creștere de 57,59% în valoarea coșului față de perioada 01-07 februarie

Cu ocazia Dragobetelui, dulciurile au rămas o opțiune, dar nu au înregistrat o creștere semnificativă față de perioada premergătoare.

Bijuterii: Alegeri din timp pentru un cadou rafinat

Bijuteriile, ca și produsele gourmet, sunt cadouri mai rafinate care necesită mai multă planificare. Acestea au înregistrat vânzări semnificative  înainte de Valentines Day și Dragobete.  Bijuteriile au înregistrat o creștere considerabilă a coșului mediu de cumpărături cu ocazia Dragobetelui, cu o valoare mai mare comparativ cu  Valentines Day.

Concluzii: Tendințe de cumpărare diferite în funcție de perioada achiziției 

Analiza NETOPIA Payments a concluzionat că tendințele de cumpărare ale românilor de Valentines Day și Dragobete variază considerabil în funcție de tipul de cadou ales și perioada în care este achiziționat:

  • Valentines Day: Cumpărături de ultim moment, cu vârfuri de vânzări pentru flori și dulciuri, care au fost cele mai populare pe 14 februarie.
  • Dragobete: Cumpărături planificate mai atent, cu o creștere semnificativă pentru produse de lux (bijuterii și produse gourmet), care au fost achiziționate în perioada 18-24 februarie.

Această analiză poate fi de ajutor  tuturor comercianților care intenționează să se pregătească din timp pentru aceste evenimente

  • Flori și dulciuri: comercianții trebuie să se asigure că pot face față unui aflux de comenzi în special în cele 48 de ore premergătoare acestor evenimente și să asigure livrări rapide.
  • Produsele de lux (bijuterii, produse gourmet) trebuie promovate din timp, având în vedere că românii preferă să le achiziționeze cu câteva zile înainte de Valentines Day și Dragobete.

Despre NETOPIA Payments

NETOPIA Payments este un lider în furnizarea de soluții digitale de plăți și sprijină comerțul electronic cu soluții inovative pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor și performanța comercianților. NETOPIA continuă să sprijine digitalizarea economiei românești și să faciliteze tranzacțiile comercianților din toate sectoarele.

Pentru mai multe informații despre soluțiile NETOPIA, vizitați www.netopia.ro.

    
Vedete din Romania Vedete internationale