Când chimia fuzionează cu arta, iar prin vene curge emoție de meșteșugar! Un altfel de interviu, o altfel de perspectivă asupra frumuseții handmade.

Interviu cu Marilena Tănase, un duo perfect de emoție și materie.

E absolventă a Universității de Inginerie Alimentară din Galați, cu o experiență în domeniu de peste 3 decenii, un titan al cunoștințelor generale și multe hobby-uri ce o țin permanent activă. Mamă a două fete, 30 și respectiv 25 de ani, o femeie desăvârșită, o soție dedicată și o familistă declarată. 

Prin prisma meseriei de inginer chimist, milioanele de eprubete și baloane cotate i-au fost martori dezvoltării unor aptitudini demne de un adevărat meșteșugar, precum atenția la detaliu, creativitatea, răbdarea și perfecționismul. 

„Mă regăsesc în creație și iubesc să inspir! Pasiunea pentru îmbinarea și combinarea materialelor de tot soiul mi-a fost element primordial în dezvoltarea spiritului creativ, iar astfel bijuteria și decorul au devenit chintesența a ceea ce reprezint astăzi.” Așa se identifică Marilena Tănase, care din 2015 jonglează cu două job-uri în permanență, inginer în timpul zilei și creator de frumusețe seara și în weekend. Cu multă dăruire și perseverență, și suportul fiicelor ei, Marilena este fericita fondatoare a boutique-ului online MARY DESIGN, ce promovează arta handmade în materie de bijuterii, accesorii și articole de decor. 

Marilena și-a descoperit pasiunea pentru simțul estetic încă de la vârste fragede, având diferite modele feminine în familie ca inspirație primordială. Cu un simț desăvârșit al culorilor, o înclinație tehnică și o adevărată pasiune, Marilena și-a dorit să creeze un brand care să rezoneze cu femeia modernă de ieri și de astăzi. 

„Femeile și iubirea de frumos au fost întotdeauna principala noastră sursă de inspirație, motivație și forță. Nu există forță mai mare decât femeile care se reunesc să se sprijine reciproc. Astfel, creațiile MARY DESIGN doresc să ofere femeii spiritul liber și firesc și să o însoțească în numeroasele roluri pe care le îndeplinește în viață”, afirmă Marilena cu multă emoție. 

Un avantaj al produselor handmade este rolul de haute couturier, ceea ce înseamnă că fiecare model este unic, realizat în funcție de dimensiunile și măsurile viitoarei purtătoare. De altfel, pentru fiecare produs, fie bijuterie sau obiect de decor, creatoarea se concentrează pe dorințele clientelei, și oferă flexibilitatea de a adapta modelele expuse (culoare, formă, accesorii) în funcție de stocul disponibil, sau oferă idei și perspective diferite în funcție de stil. O comandă nu necesită doar un simplu click spre coșul de cumpărături online, ci fructifică o dorință, care ia formă printr-un schimb de mesaje, o conversație telefonică sau chiar o întâlnire la cafea. „Ideea din spatele necesității de conexiune cu clientele mele este cheia succesului, pentru că doar așa reușesc să vizualizez bijuteria sau accesoriul pe care îl voi crea pentru respectiva persoană”, spune Marilena. Fiind un brand handmade, face ca fiecare bijuterie și accesoriu să-și aibă povestea, inspirația și energia de moment a meșteșugarului. De aceea produsele vor părea mai frumoase în realitate.

Trecerea de la chimie la artă pare, la prima vedere, neobișnuită. Ce a declanșat nevoia de schimbare și cum reușiți să faceți față solicitărilor de la ambele job-uri?

Pentru mine, stresul din timpul zilei este compensat de sentimentele de liniște și relaxare pe care le cultiv în timpul serii, când intru în atelier, aprind lampa și încerc să-mi fac loc printre miile de accesorii. Recunosc că nu sunt foarte organizată în atelier, așa cum sunt la birou, dar cumva, în multitudinea de accesorii îmi câștig inspirația și îmi vin idei noi de modele. Câteodată reușesc să inventez și să concretizez un model de cercel, adorm mulțumită, iar a doua zi nu reușesc să-l termin pe al doilea pentru că nu-mi amintesc tehnica folosită: E un du-te, vino de idei care îmi dă multă energie.

Cât de greu e să schimbi mentalități și să încerci să aduci produse handmade pe o piață care se bucură de consumul rapid și ieftin?

Încă din vremurile dintai, calitatea a primat în detrimentul cantității, iar marile case de Haute Couture, fie ele în zona articolelor de îmbrăcăminte sau a bijuteriilor, au fost preferatele clientelelor mult respectate și admirate în societate. Nu condamn alegerea de a merge într-un magazin cunoscut, în care produsele se fabrică pe bandă rulantă și deci accesul publicului este mai larg, și eu fac asta. Dar îmi place să cred și să cultiv ideea de identitate și preț. Eu când primesc o comandă, chiar pun preț, metaforic vorbind, pe fiecare bijuterie și mă gândesc îndelung la ea atunci când o confecționez. E în funcție de persoană, de emoția pe care o resimt, de cum îmi imaginez eu că respectiva clientă îmi va purta creația, și atunci totul preia semnul superlativului. Se întâmplă să creez un model de mai multe ori, el pare la fel, dar nu e niciodată 100%, pentru că în funcție de stilul clientei, aleg să schimb unele nuanțe de culori sau accesorii, tocmai pentru a-i reda identitatea potrivită personalității clientei. E genial!

Ce materiale folosiți la confecționarea bijuteriilor și unde le putem purta?

În general, materialele de bază pentru confecționarea bijuteriilor și accesoriilor sunt perlele de cultură, mărgelele și cristalele Swarovski, pietrele semiprețioase, argint, argint placat cu aur, inox, cupru, rășină epoxi naturală. Bijuteriile, deși oferă un look elegant și sofisticat, poate uneori clasic și impunător, ele pot fi purtate în orice moment al zilei, în compania unor ținute variate. Ele se pretează oricărui anotimp, sunt antialergice, rezistente la apă, nu își modifică culoarea în timp și nu interacționează cu pielea.

Cu atât de multă competiție în mediul online, cum reușiți să vă faceți cunoscută afacerea pe cont propriu?

Mediul online și teritoriul influencerilor a ajutat mult în privința diferențierii de stiluri, și dezvoltă în continuare ideea de femeie independentă, îndrăzneață și visătoare, care se aventurează în descoperirea de sine. Acum desigur, cu trecerea timpului și utilizarea în masă a acestui mijloc de publicitate, se pot observa trenduri comune care pot fi ușor categorizate. Însă, am observat că totuși, doamnele și domnișoarele de toate vârstele și ocupațiile și-au însușit stilul propriu, atunci când au văzut că masele au tendința de a se clona, iar asta mă bucură, pentru că asta ne dă nouă, creatorilor handmade, șansa de a se diferenția. Și de fapt, menirea brandului nostru, MARY DESIGN este de a îmbrățișa forțele feminine, și de a oferi echilibrul perfect prin încredere și strălucire prin fiecare bijuterie, colecție și purtător.

Cea mai importantă lecție învățată până acum?

Faptul de a nu se lăsa copleșit și de a nu renunța ușor. Eu surfez internetul și revistele de modă în mod constant. Sunt mereu în căutare de noi idei și materiale, merg la târguri în diferite locații, îmi culeg inspirația, învăț tehnici de cusut, urmez cursuri de design handmade, totul e în continuă mișcare. Câteodată intervine o ușoară oboseală, dar rezultatele vorbesc de la sine iar mulțumirile și fericirea clientelelor sunt incomensurabile.

Suntem în plin sezon de vară când se așteaptă multe nunți și evenimente. V-ați gândit la o colecție specială pentru acest public?

Desigur, ultimele colecții din perle și cele Swarovski sunt perfect lucrate și gândite pentru a acompania și înfrumuseța noile mirese și însoțitoarele lor în cele mai așteptate evenimente. Mai mult decât atât, seturile de bijuterii din această colecție se pot repurta mai apoi, cu alte ocazii, ceea ce aduce un soi de nemurire și trăi veșnic bijuteriilor noastre. De altfel, vara aceasta am pus mult accent pe colierele, brățările și cerceii din perle pe care le-am evidentiat într-un photoshooting de mariaj, organizat de celebrul și minunatul fotograf gălățean, Tutu Ionatan și echipa lui, cărora le mulțumim. Sunt foarte profesioniști.

Care sunt planurile tale de viitor și ce dorești să transmiți cititorilor tăi?

Îmi doresc să aduc cât mai mult la cunoștință arta și lumea handmade. Îmi doresc ca publicul interesat câtuși de puțin de arta handmade din România să valorifice mai mult emoția, pasiunea, timpul și munca creatorilor și meșteșugarilor, și să pună mai mult preț pe aceste caracteristici și valori, nu doar pe produsul final. De cele mai multe ori business-urile mici se află mai puțin în vizorul publicului, din motive evident financiare, dar acest lucru nu știrbește din valoarea produselor. Ba mai mult, eu cred că acest lucru redă o calitate inestimabilă artei handmade, prin contribuția morală, emoțională și spirituală. Pe viitor, îmi doresc multă inspirație pentru a reuși să fac cât mai multe cliente mulțumite și mândre că poartă creațiile realizate de mine și că fac parte din povestea MARY DESIGN!

Învităm așadar cititorii să se delecteze cu frumusețea bijuteriilor MARY DESIGN, chiar pe site-ul boutique-ului www.marydesign-shop.com , care acum oferă reduceri de 20% la toate produsele până pe 31 August!

Ultima modificare august 23, 2023 11:37 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale