Florile sunt prezente la cele mai frumoase evenimente din viața unui om, astfel că nu ar avea de ce să lipsească de la un eveniment atât de important și frumos precum nașterea unui copil și botezul acestuia.
Trebuie să identifici un buchet sau un aranjament floral prin care să exprimi felicitările ce i le transmiți tinerei mămici pentru frumosul eveniment.
Trebuie să ții cont de faptul că florile sunt atât de semnificative, transmițând numai sentimente frumoase și inocente în concordanță cu puritatea copilului.
În acest articol vei regăsi câteva sugestii potrivite pentru cadouri cu ocazia acestui eveniment minunat.
Crini imperiali asortați cu iriși pentru un buchet regal
În cazul unui băiețel nou născut poți alege cu succes sigur varianta în care combini într-un buchet iriși și crini imperiali, de culoare mov. Culoarea va evidenția sexul bebelușului, iar crinii vor transmite extravaganță, pentru că sunt niște flori atât de speciale, dar împreună cu irișii vor pune accent și pe trăsăturile ce caracterizează copilul, puritatea și inocența.
Acest buchet încântător îl poți trimite inclusiv la spital pentru a felicita mămica, dar îl poți dărui și la fericitul eveniment de botez, întrucât este extrem de potrivit.
Crini imperiali și trandafiri pentru un buchet plăcut mirositor
Pentru că ai deja o varianta pentru nașterea unui băiețel, trebuie să ai o variantă de cadou și pentru nașterea unei fetițe, astfel că un buchet alcatuit din crini imperiali de această dată de culoare roz și trandafiri de aceeași culoare transmit perfect grația unei fetițe, dar și gingășia și puritatea ei. Buchetul plăcut mirositor, dar și culoarea potrivită ar evidenția faptul că noul născut este o fetiță.
Un cosulet cu trandafiri a căror culoare va evidenția sexul bebelușului
Trandafirii sunt potriviți oricărui eveniment întrucât sunt frumoși, eleganți, plăcut mirositori, iar în funcție de culoare transmit sentimentele potrivite ocaziei. Un coșuleț cu flori este apreciat pentru că are o durată de viață mai mare, iar culorile pe care le vei alege trebuie să se potrivească cu ceea ce vrei să transmiți, vei alege roz sau roșu pentru o fetiță și mov sau albastru, pentru un băiețel. În ceea ce privește sentimentele ce vrei să le transmiți, trandafirii reușesc să amintească de eleganță, extravaganță și în același timp de motivul evenimentului, transmițând gingășie, trăsătură ce caracterizează copilașul, dar și prețuire și afecțiune, sentimente ce vrei să fie evidențiate la adresa bebelușului.
Cutia cu trandafiri frumos colorați
Un cadou mai special și mai diferit, trandafiri în cutie, acest cadou este interesant pentru că nu se lasă descoperit decât la ridicarea capacului cutiei, astfel că tânăra mămică va descoperi singura ce se ascunde sub capac. Poți opta pentru trandafiri a cărei culoare să fie asociată cu sexul bebelușului sau poți alege trandafiri multicolori. Florile colorate aduc fericirea, starea de bine și energia pozitivă prin simpla lor prezență, așadar poți alege și această variantă pentru un frumos cadou. Poți completa cutia cu trandafiri cu un ursuleț de pluș, cu siguranță de acest cadou se va bucura și copilașul.
Acum ești pregătit cu informațiile necesare pentru a face alegerea potrivită, să ai spor la cumpărături!
Sursa foto: unsplansh.com
Ultima modificare septembrie 20, 2021 5:44 pm