Muzeul expozițiilor temporare din Centrul Vechi al Bucureștiului găzduiește o mult așteptată retrospectivă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Maeștrii picturii spaniole, Prix Marcel Duchamp – prestigiosul premiu al Franței și artă Supercontemporană românească, plus instalații imersive;
Art Safari are loc până pe 14 mai la Palatul Dacia-România (al Muzeului Municipiului București), din strada Lipscani, nr. 18-20. Palatul se deschide și noaptea, în fiecare vineri și sâmbătă, de la 22:00 la 1:00.
„Când ne referim la muzee și lumea artelor, trebuie să ne reamintim de minunatul crez al anticilor, iubitori de frumos, care atunci când se bucurau de succesul operei lor, de la sculptură la poezie, spuneau că au reușit nu prin talentul lor, ci prin îngăduința muzelor, cărora le aparțin deopotrivă creativitatea și puterea înțelegerii. Și astfel, în amintirea lor avem astăzi muzee, iar artele ne ofera prilejul de a privi într-un mod diferit viața pe care o trăim. Și de aceea, fiecare respirare feminină sau discreta prezență a unei priviri îndepărtate însuflețește o reverență pe care fiecare artizan așteaptă să o facă muzelor sale”, a declarat Adrian Majuru, Manager al Muzeului Muncipiului București, partener strategic al Art Safari.
Pictorul Ion Theodorescu-Sion, un susținător al femeilor
Ziua Femeii merită sărbătorită în Art Safari, în expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste”, care prezintă minunate portrete feminine, dar și naturi statice cu flori și obiecte neașteptate. Cine au fost femeile pictate de Ion Theodorescu-Sion (1882-1939)?
„Au fost muzele pictorului, care a avut un adevărat cult pentru eleganța și expresivitatea siluetelor feminine. În pictura sa cu specific românesc, țărăncile reprezentate par niște zeități ale pădurii sau niște zâne de poveste. Artistul a fost înconjurat permanent și de câteva pictorițe care-l admirau și pe care le-a îndrumat în calitate de profesor și le-a portretizat adeseori. Putem aminti trei dintre aceste tinere: frumoasa Lucreția Daria, sora primei sale soții, Lola Schmierer Roth (care a studiat apoi la Berlin cu Lovis Corinth) și Elena, a doua soție a artistului, care era de origine din Basarabia, care a devenit și ea pictoriță, expunând la saloanele oficiale din București. Ion Theodorescu-Sion nu avea prejudecăți și considera, pe bună dreptate, că femeile sunt la fel de creative ca bărbații”,spune Dr. Elena Olariu, curatoarea expoziției.
Trandafiri, crizanteme, bujori – operele lui Sion sunt pline de flori minunate, plus alte detalii introduse de artist în scenografia lucrărilor pentru a spori impactul vizual.
„Naturile sale statice sunt extrem de complexe și pline de culoare. Cine ratează aceste lucrări pierde un fenomenal spectacol al picturii românești. Ș nu este o exagerare! În picturile sale de acest gen apar flori, dar și obiecte populare, icoane, ulcioare, străchini, farfurii decorate, linguri, dar și țesături brodate. Detaliile sunt uluitoare și am putea să petrecem ore întregi în fața tuturor tablourilor,ca să descoperim amănuntele”,adaugă dr. Elena Olariu.
Regine, odalisce și artiste
Universul feminin este ilustrat și în cea mai mare expoziție de artă spaniolă organizată până acum în România: „Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso. Portrete ale reginelor și marilor personalități ale vremii, cântărețe, dansatoare, odalisce sau femei surprinse în cotidian pot fi admirate în expoziția construită în jurul renumitului Joaquín Sorolla (1863-1923), „Maestrul luminii”.
Și artistele contemporane și Supercontemporane sunt bine reprezentate la Art Safari. „The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin, expune 6 artiști și 2 duo-uri ale scenei artistice franceze distinse prin prestigiosul Prix Marcel Duchamp. Artista Farah Atassi ‘revizitează’ istoria culturală occidentală printr-o serie de pânze vii, viziuni subiective asupra istoriei picturii de secol XX-lea. De asemenea, Katinka Bock creează punți între trecut și viitor. Artista a filmat scufundarea unei bărci pline de pietre, creând un peisaj nedeterminat în spațiu și timp. Lucrările Tatianei Trouvé evocă amintiri fantomatice, iar norii semnați de Thu-Van Tran evocă tragicele consecințe ale războiului. Expoziția este realizată în parteneriat cu Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze și Institutul Francez.
Înexpoziția „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu, poate fi descoperită arta Supercontemporană, creată de artistele tinere. De la picturi, video art, artă digitală, până la instalații, obiect și artă textilă.
Program Art Safari (deschis până pe 14 mai 2023)
Joi-duminică – 12:00-21.00; Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (tururi ghidate, muzică live și prosecco)
Bilete: aici sau direct de la intrare (Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București)
Despre ArtSafari București
Art Safari, susținut de Lidl, GLO, Porsche și Garanti BBVA, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 11-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și cu colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Ministerului Culturii și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român. Partenerul oficial Art Safari este BCR. În cele 10 ediții de până acum a înregistrat peste 350.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.