Tenorul Ştefan von Korch a încântat publicul prezent pe 24 August la Noaptea Dansului, dând curs invitaţiei de a fi prezent cu un moment live în cel mai mare eveniment de dans urban din România, derulat pe Calea Victoriei în cadrul programului Străzi deschise şi iniţiat de Dana Samoil Istrate şi Dragoş Samoil – fondator al şcolii Tangopasion.
Ştefan von Korch a performat în faţa Muzeului Naţional de Istorie şi a surprins publicul cu o interpretare a piesei ”Che vuole questa musica stasera,” interpretată chiar în mijlocul perechilor de dansatori, într-un moment spectaculos.
Tenorul spune: ”a fost o apariţie inedită, în care am avut publicul extraordinar de aproape şi în care am simţit şi energia extraordinară a comunităţii de dansatori, printre care m-am bucurat să mă aflu. ”
Momentul surpriză vine după spectacolul fusion ”Din Napoli în micul Paris” derulat recent la Palatul Bragadiru alături de Emy Drăgoi, dar şi după concertul cu sala plină din Auditoriumul din Zaragoza Spania şi debutul, cu două reprezentaţii de Carmina Burana la Festivalul Palermo Classica din Italia. Ativitatea intensă continuă pentru tenorul Ştefan von Korch solistul va cânta la Braşov, în concertul O Sole Mio, pe 30 August la Sala Patria, alături de baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă şi va continua seria de concerte Musical Extravaganza, pe care o găzduieşte la Sala Dalles, după următorul program:
18 Septembrie – O SOLE MIO – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, baritonul ADRIAN MĂRCAN şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ
16 Octombrie – VIVO PER LEI – cu tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ
Despre ** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar la Sala Dalles din capitală.
De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: ”Bărbierul din Sevilla”, ”Elixirul dragostei” şi ”Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), ”Rigoletto,” ”Văduva veselă” şi ”Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), ”I Puritani” (premieră naţională) ”Rigoletto” şi ”Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului ”Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera ”I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera ”La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice ”Messa di Gloria” de Rossini (2019).
Ultima modificare august 26, 2024 4:58 pm