AFFIDEA ROMÂNIA demarează parteneriatul strategic cu SanoPass, cea mai mare platformă digitală ce integrează servicii de prevenție medicală și fitness din România și Republica Moldova, cei 1 milion de pacienți ai centrelor Affidea și Hiperdia putând accesa mai rapid toate serviciile medicale direct din platforma digitală.
Parteneriatul dintre cei doi jucători importanți din piața medicală va fi structurat pe mai multe etape, prima vizeaza rapiditatea și eficiența programărilor, urmând a fi completată de soluții personalizate atât pentru companii, cât și persoane fizice.
„Proiectul de digitalizare a centrelor Affidea România și Hiperdia continuă cu acest nou parteneriat, oferind pacienților nostri încă un canal de acces rapid către serviciile medicale la standarde internaționale pe care le oferim. După experiența programărilor online pe www.affidea.ro, digitalizarea protocoalelor de înregistrare a pacienților în centrele noastre medicale, acest parteneriat completează gama de beneficii pe care le oferim tuturor pacienților. Anual, în centrele noastre medicale tratăm aproximativ 1 milion de pacienți care, cu ajutorul acestui nou instrument, vor putea să-și realizeze programarea la medic sau să plătească anumite servicii în mai puțin de 2 minute,” precizează Răzvan Predica, Country Manager Affidea România.
„Structura actuală a portofoliului de utilizatori SanoPass este dominată de zona B2B (90%), restul fiind deținut de către B2C. Obiectivul de business al anului următor este de a continua să creștem pe ambele zone, ținta pe B2B fiind de 50%, iar pentru segmentul B2C minimum 2.000 de utilizatori noi. În acest sens avem oportunitatea de a gândi împreună cu profesioniștii Affidea România și cu companiile client, soluții personalizate și dedicate în zona de wellness, cel mai important trend al anului 2022: servicii medicale supraspecializate îmbinate cu access la sălile de fitness, recuperare medicală, psihologie și nutriție,”declară Delia Iliasa, Managing Partner SanoPass.
Astfel, acest parteneriat reprezintă o premieră în domeniul medical din România: o rețea națională de centre medicale integrată 100% în cadrul unei platforme digitale, cu servicii complexe atât pentru zona Business-to-Business, cât și Business-to-Consumer.
„Parteneriatul cu rețeaua națională Affidea Hiperdia reprezintă un nou pas către atingerea obiectivului general SanoPass: acela de a simplifica accesul fiecarui român la servicii medicale de prevenție. Grupul Affidea este un partener care îmbrățisează valori comune și care pune accent pe tehnologie și pe beneficiile pe care le poate aduce aceasta, iar planurile comune de dezvoltare vor impacta pozitiv atât utilizatorii aplicației SanoPass, cât și pacienții Affidea România,” menționează Andrei Vasile
Managing Partner SanoPass.
Principalele beneficii ale aplicației SanoPass au la bază trei piloni:
- Accesibilitate – toți utilizatorii aplicației pot accesa un medic specialist în maximum 48 de ore;
- Flexibilitate – abonamentele SanoPass sunt 100% personalizabile, iar configurarea pe categorii de servicii este simplu de înțeles;
- Transparență – fiecare abonat vede în timp real în aplicația mobilă sau în platforma web numărul de servicii pe care le are incluse în abonament, dar și clinicile medicale în care le poate utiliza.
Aplicația SanoPass deține peste 20.000 utilizatori și oferă acces la o rețea națională de 900 de clinici partenere și 100 de săli de fitness. Abonamentele SanoPass conțin servicii de medicina muncii, consultații, investigații, analize medicale, stomatologie, nutriție, psihologie, fizioterapie, imagistică avansată, dar și fitness & aerobic. Pe lângă acestea, platforma oferă acces la asigurători, farmacie online și telemedicină non-stop.
Affidea România face parte din Grupul Affidea, unul dintre liderii europeni în servicii de diagnostic imagistic de înaltă performanță, ambulatoriu și tratament al cancerului.
Affidea România pune la dispoziţia pacienţilor o gamă extinsă de servicii medicale: consultații de specialitate, analize de laborator, imagistică medicală de înaltă performanţă.
Grupul Affidea furnizează, la nivel european, servicii medicale prin cele peste 312 centre de diagnostic imagistic de înaltă performanţă, laboratoare de analize medicale şi centre de tratament al cancerului, folosind tehnologii medicale de ultimă generaţie la nivel mondial.
Astăzi, Grupul Affidea operează în 15 ţări: Polonia, Ungaria, România, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Turcia, Republica Cehă, Portugalia, Spania, Irlanda, UK, Elveţia şi Lituania.
Ultima modificare noiembrie 17, 2021 11:09 pm