5 sfaturi de urmat pentru un roadtrip de vis cu buget redus în Europa

.

Chiar dacă am așteptat acest sezon cu sufletul la gură și cu spernța unor vacanțe de vis în locuri care mai de care mai luxuriante, situația economică incertă la nivel global ne-a lovit puternic. După 2 ani de pandemie când nu am putut pleca pe nicăieri, nici vara aceasta nu ne putem îndeplini dorințele așa cum ne-am dori. 

Din fericire, există și variante de vacanțe cu buget redus care să ne permită să ne bucurăm de 80% din planuri, fără a da faliment. Cu puțină organizare financiară și o bună planificare a itinerariului de călătorie, oricine poate face un roadtrip de succes pe drumurile europene.

  1. Ia mâncare greu perisabilă de acasă

Nu vei avea ocazia întotdeauna să te oprești la un restaurant să iei prânzul sau cina în drumul tău. De multe ori, acestea sunt închise la orele la care ajungi în orășelele/satele de pe drum sau pur și simplu nu apar pe traseu atunci când ai nevoie de ele. Împachetează de acasă alimente greu perisabile, mezeluri uscate, fructe și legume și poți sta fără griji indiferent unde te duc șoșelele Europei. Mai mult, pentru a economisi bani pe snacksuri pe parcursul călătoriei le poți achiziționa de la supermarketul din orașul tău. 

  1. Pregătește-te pentru eventualele situații neplăcute de pe drum 

Chiar dacă nu ne place să ne gândim și la situații mai puțin plăcute, de multe ori accidentele de pe drumurile din Europa se întâmplă din vina altor participanți la trafic. Atunci când pornești la drum alături de cei dragi trebuie să îți iei toate precauțiile. În cazul în care ajungi să fii implicat într-un accident rutier, cel mai bine ar fi să ai la îndemână datele unui avocat pentru despăgubiri accidente rutiere în Europa. Cu doar câteva minute de cercetare vei sta liniștit multe vacanțe de acum încolo. 

Profită de asigurarea de sănătate de stat și cere Cardul European de Sănătate de la CAS-ul din orașul tău. Acest card te va ajuta să călătorești liniștit din punct de vedere al eventualelor îngrijiri medicale. Mai mult, eliberarea lui este complet gratuită. 

  1. Folosește aplicațiile dedicate pentru cazare și profită de reducerile last-minute 

Da, poate fi util să rezervi camerele de cazare dinainte să pleci la drum, dar din punct de vedere economic are foarte mult sens să cauți ofertele last-minute cu doar câteva ore înainte să ajungi la destinație. Astfel vei găsi camere de calitate cu reduceri de 50-80%. Folosește aplicațiile dedicate pentru cazare pentru a acumula puncte de fidelitate și reduceri pe viitor. 

  1. Alimentează de la o benzinărie locală care îți oferă beneficii și puncte de fidelitate 

Un roadtrip presupune mulți litri de combustibil, deci ar fi ideal să poți umple rezervorul la o benzinărie care oferă puncte de fidelitate sau alte recompense clienților. Mai mult, reumple din nou rezervorul fix înainte să ieși din țară pentru a profita la maxim de aceste avantaje. 

  1. Stabilește itinerariul de călătorie dinainte să pornești la drum

Chiar dacă o excursie la întâmplare are farmecul ei, atunci când vacanța ta are un buget redus este cel mai bine să te pregătești din timp. Caută cele mai frumoase trasee și fă un calcul aproximativ al tuturor cheltuielilor care te așteaptă. Pune cap la cap costul taxelor de autostradă, al intrătilor la obiective turistice și al altor cheltuieli previzibile. Ulterior, adaugă o sumă de bani acestui total – aceasta va reprezenta costul cheltuielilor neprevăzute. 

Un itinerariu de călătorie bine pus la punct va reduce la maxim și șansele de a fi implicat în evenimente neplăcute pe traseu. Chiar dacă avem încredere în calitățile noastre de șoferi, de cele mai multe ori vina pentru accidentele rutiere în străinătate nu ne aparține. Condițiile de drum și neglijența celorlalți participanți la trafic pot crea neplăceri chiar și celor mai buni conducători auto. 

Cheia unui roadtrip de succes este, cu siguranță, buna organizare a călătoriei. Ia în calcul toate detaliile de care te-ai putea lovi, indiferent cât de triviale pot părea la o primă vedere, și nu vei avea nicio grijă pe drum. Mai mult, cere sfatul prietenilor și rudelor care au experiență. Dacă nu ai cunoștințe cu experiență în astfel de vacanțe, profit de resursele disponibile pe Youtube sau bloguri de specialitate. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton