Home > Advertorial > 5 destinații perfecte pentru o evadare de weekend în sezonul cald
5 destinații perfecte pentru o evadare de weekend în sezonul cald
.
În sezonul cald, tot ce îți dorești este să evadezi din căldura urbană și să îți petreci un weekend cât mai departe de oraș. Chiar dacă nu ai planificată nicio vacanță, îți oferim câteva destinații pentru o evadare de weekend, perfecte pentru relaxare.
Locurile neștiute din Delta Dunării
Delta Dunării este un izvor nesecat de locuri de relaxare. Aici găsești faună și floră bogate – o adevărată bucurie, în special pentru cei pasionați de fotografie. În nord-estul Deltei Dunării se află și padurea Letea, cea mai mare rezervație naturală din România.
Cum ajungi aici? Există două variante: pe uscat sau pe apă. Pentru prima variantă, poți porni mașina din Tulcea sau Chilia, însă drumul până la pădurea Letea este neasfaltat. În ceea ce privește a doua variantă, trebuie să ajungi până în Sulina sau Murighiol, iar de acolo, poți lua o barcă. Este o pădure tropicală de foioase, fiind singura de acest tip din Europa. De asemenea, este și cea mai mare pădure din România și s-a dezvoltat de-a lungul timpului, printre dunele de nisip.
Laguna Albastră
Dacă locuiești în județul Cluj sau împrejurimi și nu ai auzit de Laguna Albastră, este timpul să îți planifici un weekend în zonă. Este situată la nordul dealurilor Siloșului, în apropierea comunei Aghireșu, la 30 de km de Cluj-Napoca. Lacul s-a format pe locul unei foste cariere de nisip, o fostă mină de argilă albă. În jurul lacului a crescut stufăriș, iar în timp s-au erodat și pereții de nisip, rezultând un lac aparte, din România.
Laguna Albastră are o culoare spectaculoasă, iar pe timpul verii poți face plajă, simțindu-te aproape de mare. Până să ajungi la lac, trebuie să ai în vedere că este un drum de exploatație minieră, iar o bună parte din drum trebuie parcursă pe jos.
Păstrăvăria Brătioara
La aproape 200 km de București, în județul Argeș, mai exact, în Cândești, se află Păstrăvăria Brătioara, la poalele munților Iezer. În acest loc găsești o altă lume, fie că îți dorești să admiri, pur și simplu, priveliștea, fie să pornești la pas prin împrejurimi.
Printre activitățile pe care le poți face în acest loc se numără: pescuit, tenis, fotbal, plimbări cu trăsura sau tiroliana. Mâncarea este specifică locului, iar cazarea se poate realiza în complexul localizat în același loc. Astfel, poți să te adăpostești de razele puternice ale soarelui și să ai un weekend relaxant, fără prea mult efort.
Fish for Life din Brașov
Dacă mai sus aminteam de Delta Dunării, de data aceasta, pomenim și de „Delta din Carpați” sau păstrăvăria Fish for Life. Este un loc care și-a păstrat liniștea pe care toată lumea o caută pentru a evada din oraș. O găsești în drum spre Lunca Câlnicului, iar restaurantul este foarte mare, cu o terasă generoasă și o priveliște desprinsă din filmele unde populația nu a ajuns încă. Totuși, păstrăvăria, în special pe interior, are un aer modern și mâncăruri delicioase. Astfel, merită să îi acorzi o șansă pentru un peisaj de poveste și liniște pe măsură.
Păstrăvăria Șoimuș
Rămânem tot la păstrăvării, dar cu scopul de a descoperi o altă locație de poveste, situată în inima munților Piatra Craiului și de care, poate, nu ai auzit până acum. Fiind amplasată în mijlocul pădurii, scapi de agitația urbană, dar te bucuri și de răcoare. Este gata să primească oaspeți fie pentru un weekend, fie pentru sejururi mai lungi.
Găsești, bineînțeles, pește la grătar, dar te bucuri pe deplin și de natura locului, de peisajele de poveste și de o liniște cum nu găsești în multe locuri. Pentru a ajunge la păstrăvărie, pornești mașina din satul Roșia.
Așadar, dacă în următoarea perioadă vrei să faci o escapadă de un weekend departe de agitația orașului și undeva unde gradele sunt suportabile, trece pe listă și locurile prezentate mai sus. Vei fi uimit de frumusețea lor și de peisajele pe care le oferă.