5 ani de la decesul lui Avicii. UNTOLD celebrează viața celui care a schimbat muzica electronică printr-o premieră LIVE a singurului show din România

.

Are viața acest obicei, nu anunță niciodată când se termină, nu dă preaviz. Acesta e și motivul pentru care ne ia prin surprindere, uneori.

E uimitor cum un eveniment schimbă tot și te face să îți amintești tot pentru că cei mai mulți își amintesc unde erau, ce făceau într-o seară de 20 aprilie 2018. Era o seara frumoasă, de vineri, ne făceam planuri pentru festivalurile din acea vară, aveam bilete la Neversea și UNTOLD, eram bine.

A fost un moment în care story-urile funny de pe Instagram ori TikTok au dispărut și au făcut loc unor notificări ireale, era pentru prima dată când publicațiile și site-urile de muzică electronică intrau în sistem de ,,breaking news”, era anunțat decesul lui Tim Bergling, cunoscut în toată lumea drept AVICII.

Dincolo de discuțiile interminabile despre cauza decesului, un lucru a fost cert: industria muzicii electronice a pierdut un artist inovator, un pionier, un om de 28 de ani.

A fost greu ca lumea să înteleagă știrea, pentru că pe 17 aprilie 2018, apărea ceea ce avea să devină ultima postare pe contul de Facebook al lui Avicii:

Sunt onorat să fiu nominalizat la ediția 2018 a Billboard Music Awards. Nu pierdeți show-ul live din 20 mai de pe NBC!”

La doar 28 de ani, Tim Bergling a acumulat și a oferit atât de mult în apariția sa meteorică – a fost un pionier, un promotor, vizionar, omul care a reușit să transforme metrica muzicii, a venit cu un sound nemaiauzit până atunci. Este artistul care a rescris ADN-ul muzicii electronice, trasând o nouă direcție în industria muzicală.

Se întâmplă foarte rar, dar lui AVICII i s-a întamplat: a înregistrat un succes uriaș si în calitate de producător dar și ca DJ live în gig-urile sale, 813 la număr. Nu a fost un DJ, a fost un mastermind al aparițiilor live, un om înaintea vremurilor sale.

Tim Bergling, pe de altă parte, a fost un tip umil cu o singură pasiune, aceea de a face muzică. Wyclef Jean (The Fugees) spunea, în documentarul „True Stories”că este „un Bach cu o intreagă orchestră în cap”. 

Într-un timp scurt a apărut cea mai mare problemă: conflictul major între superstarul AVICII și omul Tim Bergling; ultimul nu era pregătit pentru a deveni o mașinărie de facut bani. În momentul retragerii sale, la vârsta de 26 de ani, Tim a declarat:

Cu toții ajungem într-un punct al vieții în care trebuie să decidem ce este important. Pentru mine este să creez muzică, pentru asta trăiesc, asta dă sens vieții mele, pentru asta m-am născut.”

AVICII? Ce semnifică?

,,Avici” înseamnă cel mai jos nivel al credinței budiste, este iadul budist sau Naraka. Conform tradiție budiste, cei trimiși în Avici pot renaște.

În limba română, înseamnă ,,interminabil”.

Și-a ales alias-ul AVICII pentru că numele său real era deja luat și înregistrat pe platforma de streaming MySpace. În documentarul„Becoming Avicii” a declarat:

Un bun prieten mi-a spus că muzica mea e diferită de tot ceea ce e pe piață și că e momentul să am contul meu de MySpace. Am încercat să mă înregistrez cu numele meu, dar Tim Bergling era deja luat. Nu-mi venea să cred, am fost nevoit să încerc altceva și să mă obișnuiesc cu asta”. 

După data de 20 aprilie 2018, au existat voci care au spus că a fost cronica unei morți anunțate, noi am spune că a fost cronica unei suferințe dezvăluite târziu, chiar de cel care a trăit această capcană a celebrității.

Călătoria lui a început pe 8 septembrie 1989 și poate ar fi fost o altă călătorie a unui alt om din această lume, doar că a venit cu ceva ce avea să schimbe totul, a venit cu genialitate.

Decesul lui AVICII a venit ca o undă de șoc pentru mulți. E tare simplu să reduci totul la un alt exemplu de exces în această lume a muzicii electronice, în care ai zice că e vorba doar de big-money și abuzuri de orice fel.

,,Decesul lui AVICII a fost ca un wake up call pentru toți cei implicați în această industrie” – Pete Tong (Ibiza Music Summit 2018).

Câteva dintre semnele pe care le-am primit din viața și cariera lui AVICII sunt relevante pentru întreaga industrie muzicală, e vorba despre povara celebrității care duce la epuizare, depresie, schimbă prioritățile și din acest punct e loc pentru orice.

Dacă-i cunoști muzica, ori dacă i-ai auzit piesele fără sa știi cine e, dacă l-ai văzut live la UNTOLD în 2015,  sigur ai avut reactia asta: ,,Woaa, piesa asta!

Dacă ești sau nu fan al acestui gen de muzică e irelevant, pentru că AVICII a reușit să genereze un entuziasm extraordinar în momentul în care anunța lansarea unei piese noi. De la acel breaktroug hmoment din 2008 până în 2016, când și-a anunțat retragerea, AVICII a avut 813 gig-uri live, devenise un superstar. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai creativi artiști EDM, a fost nominalizat la Grammy și e responsabil de lansarea unor succese din zona uplifting house.

AVICII a început să producă în 2009, la vârsta de 18 ani, iar prietenii săi au fost cei care au realizat că face o treabă bună. A fost influențat de Daft Punk și Steve Angello, iar cel care l-a susținut în debutul său a fost Tiesto. Olandezul l-a invitat în cadrul rezidenței săptamânale din clubul Privilege (Ibiza), unde l-a întâlnit și pe Pete Tong. Din acest punct totul a fost simplu: pe langă versiuni remix, Tim a început să își producă propriile piese. În 2010 lansa două mari succese de chart : ,,Bromance”și „My Feelings For You”, la care a colaborat cu Sebastien Drums.

,,Seek Bromance” unde, pe linia de voce, a folosit-o pe Amanda Wilson, a avut un succes modest in chart-urile europene. Dar, în 2011 viața tânărului producător a trecut la un alt nivel, odată cu lansarea single-ului „Levels”.

Un sample de voce din piesa semnată Etta James – ,,Somethings Got A Hold On Me,” la care a adăugat propria marcă de sunet – EDM Big Room. A primit discul de platină pentru vânzări record, iar AVICII devenea un artist mainstream. El este omul care a schimbat complet sound-ul electronic, a lansat un nou gen BIG ROOM.

Prima difuzare pentru uriașul ”Levels”a avut loc pe 20 noiembrie 2010, în primul Essential Mix marca AVICII la BBC Radio 1.

Acum 10 ani, AVICII schimba noțiunea de sound EDM, lansând o piesă cu influențe country, ,,Hey Brother„. A fost al treilea single din cel mai listat album al suedezului, ,,True„.

Tim Bergling a reușit să depășească granițele cu acest release considerat iconic, ajungând pe prima poziție în top-urile din întreaga lume, reușind să înregistreze și vânzări record pentru un single EDM.

,,Hey Brother” s-a auzit pentru prima oară la Ultra Music Festival 2013 și a avut un feedback negativ din partea fanilor săi, care s-au împărțit în două tabere: ,,Old Avicii” și ,,New Avicii„.

Momentul a trecut, iar combinația de tropical house, chitară acustică și EDM a transformat sound-ul de festival pentru totdeauna.

Cu acest ,,Hey Brother” suedezul a demonstrat că a încălca o regulă e un detaliu care face diferența.

AVICII a avut o susținere uriașă din partea comunității electronice : de la Tiësto, Roger Sanchez, Pete Tong, Laidback Luke, Dirty South, Axwell, Sebastian Ingrosso, Steve Angello, EDX, Eric Morillo, David Guetta, Joachim Garraud, Kaskade până la Chris Lake, Greg CerronesauPete Tong, toată lumea i-a inclus piesele în seturile de club.

Apoi a venit acel moment, AVICII a ales să se retragă din muzică prin intermediul unei scrisori emoționante adresate fanilor săi. În 2017 a revenit odată cu lansarea unui nou EP, ,,Avīci (01)” și a unui documentar, ,,True Stories”, a cărui premieră mondială a avut loc pe 26 octombrie. E o poveste de urmărit, pentru că e o poveste sinceră.

În mai 2018, Netflix a decis să retragă documentarul True Stories, pentru că în acel context, acest manifest personal este șocant.

A fost poate pentru prima oară în istoria muzicii electronice când o tragedie a scos la iveală problemele cu care mulți dintre DJ se confruntă: depresia, anxietatea, abuzul de alcool, de substanțe interzise.

Familia suedezului a pus bazele unei fundații caritabile The Tim Bergling Foundation și a organizat un concert caritabil Avicii Tribute Concert în Stockholm pe data de 5 decembrie 2019, biletele pentru acest eveniment fiind vândute în 30 de minute. Toate fondurile strânse au fost donate asociației Mental Health Awareness pentru a susține lupta impotriva depresiei și pentru prevenția suicidului.

Pe data de 16 noiembrie 2021 a fost lansată o biografie scrisă de jurnalistul suedez Måns Mosesson. Intitulată ,,Tim: The Official Biography of Avicii, această carte manifest include interviuri în exclusivitate cu cei care l-au cunoscut cel mai bine: familia, prietenii și artiștii cu care DJ-ul și producătorul suedez a lucrat.

Pentru a ajunge să înțeleagă cât mai bine viața lui AVICII, jurnalistul Måns Mosesson a vizitat locurile frecventate de acesta precum Ibiza, Miami, Los Angeles, dar a încercat să ofere si detalii documentate despre lupta lui Tim cu depresia.

Sumele strânse din vânzarea biografiei sunt donate de Tim Bergling Foundation organizațiilor care luptă pentru prevenția suicidului dar și ONG-urilor care se ocupă de problemele de mediu.

Set-ul lui AVICII de la prima ediție UNTOLD (2015) va putea fi vizionat în premieră în această seară de la ora 20.00 pe canalul de YouTube al festivalului UNTOLD.

Ultima modificare aprilie 20, 2023 6:38 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale