4 moduri în care economia circulară transformă businessurile viitorului – ce investiții smart poți face în compania ta

.

Deși economia circulară este văzută ca reprezentând viitorul afacerilor sustenabile, mulți antreprenori se confruntă cu anumite bariere în ceea ce privește implementarea ei în cadrul companiei. Conform unui studiu efectuat în acest sens, principalele bariere sunt lipsa capitalului și a cunoștințelor – afirmații susținute de către 50% dintre antreprenorii intervievați.

Partea bună este că aceste bariere pot fi depășite cu ușurință dacă ai la îndemână informațiile necesare și capitalul de care ai nevoie. De aceea, în cele ce urmează îți prezentăm mai multe detalii despre soluțiile pe care le poți implementa și modul în care poți obține capitalul.

1. Redesignul produselor pentru durabilitate și reutilizare

Unul dintre cele mai importante aspecte în economia circulară este redesignul produselor pentru a le face mai durabile și reutilizabile. O investiție strategică în acest sens este cea în cercetare și dezvoltare pentru produse modulare. Dar ce sunt produsele modulare?

Ei bine, produsele modulare sunt cele care permit înlocuirea sau repararea ușoară a componentelor, care au o durată de viață prelungită și care reduc necesitatea de a cumpăra produse noi. Iar pentru a obține toate aceste avantaje, o investiție necesară este cea într-un „design for disassembly” (design pentru dezasamblare) care presupune realizarea produselor astfel încât să poată fi dezasamblate și reciclate cu ușurință la finalul ciclului lor de viață. 

Investițiile în acest tip de redesign nu doar că răspund cerințelor de sustenabilitate ale pieței, dar pot genera și economii pe termen lung prin reducerea costurilor asociate cu materia primă și procesul de producție. Totuși, este nevoie de o echipă întreagă de experți în design și inginerie pentru a dezvolta produse care îndeplinesc aceste standarde, iar o astfel de colaborare poate fi posibilă doar cu ajutorul unui buget consistent pe care îl poţi obţine sub formă de credit pentru firma de la o instituție financiară nebancară (IFN) dacă ai cel puțin 12 luni de activitate. Astfel, beneficiezi de:

  • Un împrumut de cel mult 1.000.000 RON, cu o perioadă de rambursare de până la 36 de luni pentru capital de lucru, 48 de luni mixt și 60 de luni pentru investiții. Pe toată durata contractului, beneficiezi și de acces gratuit la un program de facturare online, integrat cu ANAF e-Factura.
  • Proces facil de aplicare și aprobare: Creditele cu Garanții Europene de până în 100.000 RON le poți obține 100% online, în timp ce pentru creditele care depășesc aceasta sumă vei beneficia de sprijin din partea unui consultant. Mai mult decât atât, cele două documente minime solicitate sunt extrasul de cont și ultima balanță disponibilă.
  • Dobânda aplicată este una variabilă, în funcție de valoarea ROBOR la 6 luni, iar dacă într-o lună nu poți să achiți rata, ai posibilitatea de a amâna rambursarea cu 30 de zile dacă ai un comportament bun de plată până atunci. Dacă alegi să accesezi împrumutul strict pentru implementarea unui proiect de mediu precum cel menționat mai sus, poți beneficia de o dobândă preferențială mai mică decât la creditele standard.

2. Implementarea sistemelor de returnare și reciclare

Un alt mod prin care economia circulară poate transforma afacerile este implementarea sistemelor de returnare și reciclare. Aceste sisteme permit colectarea produselor uzate de la consumatori, în vederea reciclării lor sau refolosirii materialelor în procesul de producție.

Un exemplu care demonstrează succesul implementării unui astfel de sistem este programul de returnare creat de un magazin internațional de mobilă, unde clienții pot returna mobila veche pentru a fi reciclată sau revândută, în schimbul unui card de retur pentru cumpărături. Magazinul și-a creat infrastructura necesară pentru a colecta și prelucra produsele uzate, reducând astfel risipa și promovând un model circular. 

Dacă ai o fabrică de mobilier, poți încerca să implementezi același sistem la o scară mai mică pentru început. Totuși, pentru afacerea ta, acest lucru ar putea însemna investiții în logistica de colectare, parteneriate cu firme specializate în reciclare sau chiar dezvoltarea propriilor tehnologii avansate de reciclare. 

3. Valorificarea deșeurilor ca resursă

O altă investiție pe care o poți face în afacerea ta este cu scopul de a valorifica deșeurile ca resursă.

Știi și tu că în economia circulară, deșeurile nu sunt doar deșeuri – ele sunt o oportunitate. De aceea, investițiile în tehnologii care transformă deșeurile în resurse reutilizabile ar putea fi foarte utile în acest sens. Ele pot crea noi linii de produse și pot reduce costurile operaționale pe termen lung.

Un exemplu de investiție potrivit aici este achiziția de echipamente de procesare a deșeurilor. La nivel intern, poți să procesezi anumite deșeuri rezultate în urma procesului de producție pentru a putea fi reutilizate într-un nou ciclu.

La nivel extern, valorificarea deșeurilor presupune diverse colaborări în lanțul de aprovizionare. Cu alte cuvinte, te poți orienta către parteneriate în care deșeurile unui producător devin materia primă a altuia. Iar pentru asta, te poți inspira de la companiile de îmbrăcăminte care colaborează cu companii care reciclează plastic pentru a transforma deșeurile de plastic în fibre textile. 

4. Digitalizarea pentru eficiență și transparență în economia circulară

Pentru că fiecare dintre ideile și procesele menționate mai sus presupun un nivel ridicat de complexitate, este necesar să te folosești de soluțiile digitale care există pe piață pentru a obține succesul dorit. 

Tehnologiile digitale precum Internet of Things (IoT) și analiza datelor te pot ajuta să optimizezi eficiența operațională și să îmbunătățești trasabilitatea produselor pe tot parcursul ciclului de viață. De asemenea, poți monitoriza în timp real utilizarea produselor, uzura acestora și nevoile de întreținere. 

În concluzie, economia circulară nu mai este o opțiune pentru businessurile viitorului, ci o necesitate. Iar investițiile smart precum cele prezentate în acest articol te pot ajuta să-ți transformi afacerea într-un adevărat lider al sustenabilității.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton