După trei ani de relație, Gwyneth Paltrow s-a logodit cu iubitul său, producătorul Brad Falchuck. Se pare că actrița, în vârstă de 45 de ani, este, din nou, pregătită să ajungă, în rochie albă, la altar, cu toate că divorțul de fostul său soț, Chris Martin, membrul formației Coldplay, s-a finalizat abia în iulie 2016.
Gwyneth Paltrow a distribuit pe pagina sa de Instagram o fotografie în care apare în brațele iubitului său, iar mesajul a fost transmis fanilor într-un mod foarte subtil: printr-un inel alăturat imaginii. Fotografia este, de fapt, coperta revistei Goop Magazine, în care actrița a dat un interviu, declarând, printre altele, că: „Suntem incredibil de norocoși că ne-am întâlnit în această conjunctură, când succesele și eșecurile noastre pot servi drept blocuri pentru a construi o relație sănătoasă și fericită.”
Atât Gwyneth Paltrow cât și Brad Falchuck, în vârstă de 46 de ani, au câte doi copii, actrița are două fete cu fostul soț, pe Moses, în vârstă de 11 ani, și pe Apple, de 13 ani, iar Brad are o fetiță și un băiat din căsătoria anterioară cu producătoarea TV, Suzanne Falchuk, pe nume Isabella and Brody. Gwyneth și Chris au rămas în relații foarte bune după divorț, cel puțin asta reiese dintr-o fotografie postată de actriță pe Instagram care-i înfățișează pe fostul și viitorul soț împreună la masă, imaginea fiind etichetată cu #modernfamily.