Gérard Depardieu a crticat dur într-un interviu recent justiția franceză, pe care o acuză ca a provocat moartea fiului său, Guillaume. De asemenea, actorul francez l-a acuzat direct pe judecătorul care l-a condamnat pe fiul său la închisoare, în anul 1988.
Potrivit declarațiilor lui Depardieu, condamnarea lui Guillaume cu trei ani de închisoare la vârsta de 17 ani, pentru consum, import și trafic de droguri, a fost ceva personal.
„M-a atacat pe mine prin intermediul fiului meu și, dacă ar fi putut, mi-ar fi pus mie cătușele”, a acuzat actorul în cadrul interviului pentru „The Daily Beast”.
Guillaume Depardieu a mai fost condamnat în 2003 pentru că a tras cu arma în urma unei altercații cu un fan, apoi, în 2008, pentru că a condus în stare de ebrietate. Tot în același an, Guillaume a murit din cauza unei pneumonii conjugate cu o infecție contractată în 1995, în urma unui accident de motocicletă. Avea doar 37 de ani.
„Am supraviețuit tuturor acestor lucruri”, a spus actorul francez exilat în Rusia, despre etapele dificile din viața lui, printre care și moartea fiului său.
„Și pentru că am supraviețuit am fost mereu liber. Pot spune ceea ce vreau chiar dacă mă înșel. Dar nu sunt violent. Îi respect pe oameni, chiar dacă uneori sunt furios pe ei. Dar nu furia mă face să vreau să omor pe cineva”, a adăugat celebrul actor francez în cadrul aceluiași interviu.
Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi pe plan internaţional şi are la activ peste 100 de filme în care a jucat. a câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, şi un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.