Cătălin mă iubește și, chiar dacă acum nu este lângă mine și fetița noastră, știu că într-o zi va dori să fim o familie adevărată! îl așteptăm…
Cred că sunt o femeie puternică. Am rămas orfană de tată de mică, iar tata a fost un reper important în viața mea. Ani de zile am refuzat cu îndârjire ca în viața mamei să intre un alt bărbat, pentru că niciunul nu mi se părea demn să-i ia tatei locul. Am avut conflicte cu mama, uneori am fost pe punctul de a ne urî, însă, până la urmă, tot un bărbat, actualul ei soț, Alexandru, a făcut pace între noi.
Mama îmi reproșa de multe ori că sunt copia fidelă a tatei, că numai eu trebuie să am dreptate și că toată lumea trebuie să facă ce spun eu. Poate că avea dreptate. Alexandru, cu mult tact, m-a făcut să accept și să recunosc că uneori mă înșel și că nu toată lumea este la fel ca mine. și m-a mai convins să accept ceva: faptul că mama nu are de ce să-și petreacă toată viața singură, chiar dacă bărbatul de lângă ea nu va mai putea fi niciodată cel pe care l-a iubit cu atâta pasiune și devotament, și că poate are și ea nevoie nu doar să iubească, ci și să se simtă iubită, pentru că este o femeie vulnerabilă și fragilă, nu ca mine, puternică.